OMUL DE ARTĂ CARE NU ARE VÂRSTĂ

Puţini sunt cei care au şansa unei duble înzestrări artistice performante. Acest har îl întâlnim la doamna Virginia Brănescu, o pictoriţă care impresionează prin arta creaţiei sale , dar este şi o poetă consacrată.
Se pare că, asemenea pictorului Nechita Bumbu din Nepos, distinsa doamnă şi-a transformat casa într-o galerie de artă. Tablourile sale surprind imagini de o mare diversitate compoziţională, au un echilibru cromatic care sensibilizează, emană căldură şi linişte sufletească. Taina artei sale constă în armonia culorilor, în pensulaţia blândă care îndeamnă privirea spre dincolo de zare, în oaza ei de linişte inconfundabilă. Flori şi peisaje încântătoare te fac să simţi mireasma vieţii, te sensibilizează.
Din mărturisirile sale cu diverse ocazii, rezultă că a cochetat încă de mică cu pictura şi scrisul, dar nu a avut apariţii publice, decât după pensionare, când a organizat expoziţii şi a participat la concursuri, obţinând şi premii.
În paralel cu pictura, doamna Virginia Brănescu a dat glas eului său liric, ridicându-se pe cerul poeziei într-o stea norocoasă în care se regăsesc şi cititorii. Cele două ,,plachete-bijuterii’’, ,, Popas cu poezia’’ şi ,,Clipa’’,care se completează una pe alta prin idei şi valoare artistică, sunt adevărate confesiuni şi meditaţii existenţiale : ,, Mă grăbesc, timpul e scurt,/ Vremea vreau să o înşel,/ Calea-ngustă-i, drumul mult,/ Mă paşte visul rebel’’ (Spre viitor )
Doamna Virginia Brănescu este o poetă a cuminţeniei rostirii, calmă, concisă şi adâncă în semnificaţii : ,, Ard luceferi şi cad stele-n/ Casa dorurilor mele ;/ Bate vântul şi alungă/ Visele de cale lungă !/ Eu am ars şi-am strâns jăratic/ În cuptorul meu tomnatic/ Şi luptând c-un aprig vânt/ Mi-am făcut soli din cuvânt,/ Către zorile albastre,/ Popas sufletelor noastre’’. Este o poezie fluentă, muzicală, transparentă şi elegantă în care Domnia sa îşi cheltuie comorile sufletului. Forţa de coeziune constă în meditaţia lirică asupra destinului său care nu de puţine ori a fost încercat de nelinişti. ,, A înflorit un pom în viaţa mea,/ Se pare că e ultimul pe cale/ Şi-l ocrotesc să-mi poată lumina/ Înspre apus înceţoşata-mi cale’’ (Apusul) .
Dorul de Dumnezeu îi mângâie sufletul, îi alină suferinţa, îi dă putere şi încredere în viaţă, o inspiră : ,,Dă-ne, Doamne-nţelepciune,/ În peniţe, vorbe bune,/ Pe pânze doar armonie/ Şi în suflet reverie’’ ( Rugăciune ).
Poeta promovează o tematică complexă în care pastelul se află într-un perfect echilibru artistic cu peisajul de pe şevalet (Toamna, Un curcubeu, Floare de câmp, Vântul şui ş.a. ), dar pune în valoare şi sentimente umane, precum iubirea, stări sufleteşti, liniştea şi pacea, face dedicaţii unor persoane apropiate ( pictorul Gh.Toxin, d-nei dr. Elis Râpeanu, d-lui Menuţ Maximinian, etc) , evocă figura învăţătoarei, se adresează nepoatei sale Oana, trece prin filtrul sensibilităţii condiţia poetului, dar şi a propriei sale fiinţe : ,, Sunt o umbră, nu femeie/ Sunt un vis, nu-s realitate,/ Dar în mine arde-o scânteie/ Luminând zările toate’’( Spre viitor ).
Scrisă într-o manieră clasică în care sunt respectate elementele de prozodie, poezia doamnei Virginia Brănescu este învăluită de tonuri calde şi expresive care dau farmec lecturii , îndemnând pe oricare cititor la un adevărat popas sufletesc.
Distinsei doamne îi aparţine şi lucrarea intitulată,, Duminicile pictorului verde’’, ieşită recent de sub tipar, care cuprinde scrierile sale despre Nechita Bumbu ale cărui tablouri sunt aşezate la loc de cinste în această minunată carte.Ea este metafora ieşirii din anonimat a unui artist format la şcoala vieţii ca autodidact.