Opinii
|
Săptămâna trecută spuneam că vom vorbi despre romanul care a generat scrierea cărţii Dragostea nu moare şi anume Maitreyi.
Mircea Eliade a scris, în anul 1933, la întoarcerea din India, cartea... |
Şi fluturii sunt liberi. În film. În piese de teatru. Chiar şi în viaţă. Efect bumerang.
Dar omul cât de tare îşi doreşte să fie liber ? Cât de tare ar putea fi el liber? Câtă libertate i-ar trebui... |
|
|
Aştept primăvara de şapte luni şi s-a spus că va veni într-o marţi , va trece peste două zile într-o joi şi se aude că vara veni sâmbătă . Vom avea o primăvară trei zile şi mie timpul... |
|
Revoluţia din decembrie ’89, sau ce-o fi fost atunci, a demarat, printre altele, şi lupta pentru proprietate, cea imobiliară transformându-se într-o adevărată revoluţie: terenuri agricole, silvice,... |
N-am crezut niciodată că voi ajunge să scriu despre buget. Am fost convinsă întotdeauna că un asemenea subiect îl pot aborda, credibil, doar economiştii. Mărturisesc însă că în bugetul acestui an m-... |
|
Ah! Nu, nu vă speriaţi, nu este vorba despre noi! |
Vivat, să trăiască! Avem buget. Să se şi împlinească! Pentru că de fapt aceasta este problema. Mai cu seamă în ceea ce priveşte veniturile lui. Deoarece, iată, aşa după cum a ţinut să ne anunţe... |
|
Dragul nostru multi-secular BistritzBurg a amfitrionat miercuri seara, 18.02.2009, o reprezentaţie a teatrului Naţional din Cluj, Take, Ianke şi Cadîr, o adevărată antologie a teatrului clasic... |
Înaintăm cu foarte mare greutate spre inima ascunsă a Atenei. Nu numai numărul mare de autovehicule, dar mai ales îngustimea străzilor sunt cauza principală a fluctuaţiei, cu viteză de melc. Să fim... |
|
De pe vulcanul Sfânta Elenă am zărit brusc, în mediul cultural-educativ, în lumea cărţii şi ştiinţei, unde spiritul românesc, spiritul ardelenesc este risipit în mai multe limbi, în multe forme şi... |
„La Viena am fost de vreo şapte ori , dar Bucureştii nu i-am văzut decât o dată .”
(V. Telcean)
|
|
Putem explica raul prin libertatea personala, insa avem doar un aspect al lui, celalalt aspect priveste puterea raului instalat in existenta. Raul este un act al libertatii lipsit de continut, insa... |
Părerea mea poate fi exagerată sau pesimistă, dar pentru mine, Marian Cozma, handbalistul omorât bestial în Ungaria se proiectează ca un simbol al suprimării valorilor naţionale.
|
|
Cu certitudine, integrarea României în Uniunea Europeană întâmpină multe, multe dificultăţi, începând cu administraţiile statului, legi, morală şi continuând cu emigraţia compatrioţilor în Vest,... |
Există cărţi din care vedem clar magia dragostei, dar vraja aceasta este înrădăcinată în străfundurile omului şi din ea înfloreşte adevărata unire a două fiinţe.
Uneori aceste legături sunt doar în... |
|
Conform unei concepţii chinezeşti, adevărul este: ceea ce eşti tu. Mie-mi place să citez şi pe cei mari, dar şi pe cei mici indiferent de rang şi de nume sau renume, dacă cineva spune un adevăr, ar... |
În ultima săptămână, hai fie chiar două, a curs multă cerneală şi s-au revărsat în adevărate cascade audio-video, imagini şi sonorităţi dintre cele mai spectaculoase, privind fenomenele infracţionale... |
|
În geografia psihică a satului natal, drumul principal ce străbate localitatea, ajunge la un spaţiu dat în centru, la o bifurcare, o direcţie conducând înspre dealuri, iar cealaltă direcţie înspre... |
Suntem în prima decadă din februarie şi nu este un strop de… zăpadă! Să intrăm într-o eră de încălzire termică a pământului prin care fulgii de nea să se stingă înainte de a ajunge pe dealuri,... |
|
O, ioi, ioi, UDMR nu-i la guvernare! Etnia minoritară de frunte e persecutată, jignită, marginalizată. Ce mai, e prăpădul de pe lume! Cum de şi-au permis, iată, nişte partide politice să-i ignore pe... |
În elegantele saloane ale hotelului “Coroana de Aur” din Bistriţa a avut loc vineri seara, 13 februarie 2009, lansarea oficială a postului de televiziune, “Realitatea TV – Bistriţa”. |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Vin, 20:05
Bărbat căzut de pe o schelă, la Chiuza Vin, 15:07
Invitație pentru scriitorii bistriţeni la ediția a III-a a Serilor de la Casa Colecțiilor Vin, 13:01
Luni începe Bacalaureatul: Peste două mii de candidați din Bistrița-Năsăud intră în focul examenelor Cultura
În perioada 11–12 iulie 2026, va avea loc ediția a III-a a Serilor de la Casa Colecțiilor...
Comentarii
A existat ură împotriva evreilor şi la Bistriţa
Poiana Mărului -
Joi, 22:45
D-na Alina, aveți mare dreptate! Sunt convins că ați parcurs presa românească din a doua jumătate a...
Bistrițeanul Tudor Dragoș, campion mondial militar la tir cu arcul – CISM 2026
Tudor Ion -
Mie, 20:53
Felicitari campionului mondial ardelean , care prin origini de paternitate ete OLTTEAN PUR SANGE.!
Sărbătoarea de Sânziene – întâlnirea dintre credință, tradiție, natură, dintre cer și pământ
Rus Augustin -
Mie, 13:18
Multe ne spun tradițiile, ... oare mai suntem capabili să le înțelegem ?
Ne pot ajuta...
A existat ură împotriva evreilor şi la Bistriţa
Cristian cel Mare -
Mar, 22:57
Un reportaj genial care demonstreaza inca odata ca boul si incultul nu poate procesa informatia de...
Preotul și cercetătorul bistrițean Maxim (Iuliu-Marius) Morariu publică la Editura Routledge, una dintre cele mai prestigioase edituri academice din lume
Maxim Morariu -
Mar, 22:19
Va multumesc din suflet pentru cuvintele si gandurile frumoase, care ma onoreaza, domnule Victor...
Aniversări
Astăzi e o zi specială pentru domnul Ioan Zăgrean, fost subprefect al județului Bistrița-Năsăud. Ne alăturăm celor care îi transmit calde urări...
La ceas de sărbătoare, preacucernice părinte Ioan Drăgan, preot la Parohia Ortodoxă Maieru II, vă adresăm urări de sănătate și îndelungate zile...
La popas aniversar, adresăm Preacuviosului Părinte Irineu Paneș, Starețul Mănăstirii Bichigiu din Țara Năsăudului, gândurile noastre de bine.






















