„Orice om, bogat sau sărac, cerşetor sau muncitor, să vină mîine la Nipru...”

Acest ucaz (poruncă, ordin) a fost dat de cneazul Vladimir al Kievului către toţi ruşii, în vara anului 988 anno Domini. Se finaliza astfel o acţiune ce începuse cu patru ani înainte, adică în 984. În acel an, la Kiev (în Marele cnezat rusesc), se buluciseră teologi iudei, catolici, ortodocşi, musulmani, la invitaţia specială a cneazului Vladimir ce voia să aleagă, ca un stăpân şi binefăcător ce era, cea mai bună şi mai potrivită religie pentru neamul ruşilor. El şi cu divanul marilor boieri au ascultat rând pe rând toate expunerile de credinţă ale celor patru religii prin reprezentanţii acestora. După ce-i ascultă cu mare atenţie, după ce se puseră sumedenie de întrebări şi răspunsuri în şedinţe destul de lungi, dar interesante, Vladimir făcu fifty-fifty, elimină două religii din cele patru: pe iudei şi pe musulmani. fiindcă la aste două religii există şi nişte piedici de netrecut - interdicţiile de a bea votcă şi de a consuma carnea de porc. :
„Pentru ruşi, votca este o plăcere; fără ea nu putem trăi.”
Într-o ţară unde iernile erau trăsnet de friguroase, a renunţa la „încălzirea centrală” a corpului şi la carnea de porc ce asigură indispensabilele proteine mai ales iarna, se vădea imposibilă unei minţi raţionale. Cneaz cuminte Vladimir! (Cei care trăiesc dincolo de cercul Polar mărturiseau într-o emisiune: ” Noi ne sculăm şi mâncăm carne şi noaptea, de care găsim, fiindcă altfel nu rezistăm.”)
Aşadar, teologii iudei şi musulmani fură trimişi acasă după câteva săptămâni şi primiră daruri frumoase. Rămânea de ales între credinţa catolică, ce se conturase deja în Apusul Evropei şi cea ortodoxă, ce-şi avea Patriarhiile în Răsăritul bizantin –la Alexandria, Ierusalim şi Constantinopole. Cneazul hotărâ ca un grup de înţelepţi din cnezatul lui să meargă la faţa locului în Apus, la Roma şi ţinuturile ce ţineau de ea şi apoi în Răsărit, spre a face o alegere cât mai potrivită. Se întoarse delegaţia din lunga călătorie relativ târziu, în vara anului 988, după trei ani de călătorie.
Ei declarară că întru totul şi întru totul au fost impresionaţi de credinţa ortodoxă, respectiv răsăriteană, pe care au lăudat-o foarte, aducând şi dovezi asupra vieţii religioase din cele două părţi ale celui ce fusese cândva vastul Imperiu roman. Impresionat fu cneazul Vladimir şi de o splendidă icoană ce arăta pedepsele iadului şi un tablou al unei prinţese bizantine, Ana (frumoasă trăznet!).
Fără să mai aibă urmă de îndoială, cneazul şi divanul sloboziră ucaz cum că toată suflarea –„bogaţi sau săraci, cerşetori sau muncitori- să coboare la Nipru, să fie botezaţi. Altfel să nu mai staţi înaintea ochilor mei!” -suna porunca împărătească. Norod negură nu alta, împlini porunca şi veniră la apa marelui fluviu din faţa Kievului. A fost un entuziasm de nedescris şi cronicarul vremii notează că „Oamenii au intrat în apă, unii până la gât, alţii până la piept, unii cu cai cu tot. Iar diavolul turba de necaz.”