Pagini Someșene

Din când în când, cercetătorul din cetate, Liviu Păiuș, scoate la lumină rezultatele cercetării sale, de preferință folclorul din Țara Năsăudului sub genericul “Pagini someșene”. Recent ne-a încântat cu volumul lll, scos la Editura Charmides, o carte consistentă, bine documentată ce totalizează aproape 500 de pagini.
Volumul redă aspecte din creațiile oamenilor munților cu personaje supranaturale: zâne, zmei, iele, Muma Pădurii, Fata Pădurii și alte ființe ale văzduhului, ce apar în creațiile populare cu o mare diversitate în credință. Liviu Păiuș a adus la un loc personaje mistice fiecare cu povestea sa, provenită din percepția omului simplu în fața naturii, creând un corp imens de legende ale naturii înconjurătoare, narațiuni reduse ca întindere epică, care caută să explice obârșia unor fenomene sau să comenteze fapte și figuri din trecutul obștei satului.
Folcloristul rodnean, trăiește la poale de munte, comunică cu sătenii, fiind un excelent cunoscător la granița dintre supranatural și real, fiind curios de a afla tot ce se întâmplă în jurul lui în anumite momente ale zilei sau în anumite perioade ale anului.
Zilele trecute l-am vizitat acasă, acolo la poale de munte, unde am apreciat perspicacitatea sa și talentul în arta lemnului. Întreg mobilierul este confecționat și sculptat de mâinile lui atât de dibace. O cameră țărănească dotată cu de toate, dă valoare casei și îl include printre etnografii de seamă ai ținutului nostru. Aici am făcut cunoștință cu personajele ce supraviețuiesc în cărțile sale. A bătut o toacă și au apărut ielele, fete dornice de joc care sunt în stare să răpească feciorii frumoși spre a le dansa. A suflat dintr-o trompetă și a ieșit din horn Zburătorul, cu intenția de a speria fetele neascultătoare. A cântat din fluier și din grămada de lemne și-a scos capul Fata Pădurii, drăguța păcurarilor, cât și Omul Nopții –Vârcolacii, care sfâșie luna, însângerând-o.
Aceste personaje și multe altele, dau curs legendelor satelor someșene și s-au extins pe toate văile ca de exemplu Legenda Beneșului, unul din Munții Rodnei sau Legenda Sfântului Nepomuk, legende diverse ca și concepție despre viața și tematică abordată, cu principii de etică moral-religioasă.
Beneș, era un boar sărac, care face pact cu diavolul spre a ieși din sărăcie. Tematica, mesajele diferă de la un sat la altul. Fiecare e considerată ca o noutate. De fapt legendele exprimă înclinarea oamenilor de a interpreta anumite fapte și fenomene după propriile lor credințe arhaice. În ele găsim fenomene reale din natură interpretate în fel și chip, licărirea astrelor, stelele căzătoare, murmurul apelor, rezonanța stranie a picurilor de apă din peșteri, interpretarea urletelor animalelor, farmecul cântecului și coloritul păsărilor, miresmele florilor, vuietul vântului sau fapte de creștinare a oamenilor, îngeri, mănăstiri, ceremonii religioase, rugăciuni pentru protejarea recoltelor și a animalelor sau descântece pentru a opri zânele făcătoare de rău.
Volumul are două părți: “Studii de folclor” și “Culegeri inedite de folclor”. În prima parte cercetătorul dă explicații privitoare la obârșia unor fenomene, a unor aspecte de detaliu chiar, sau să comenteze și să comemoreze fapte și figuri de seamă din trecutul maselor populare. “Folclorul, spune autorul, este prima manifestare de creație artistică a unui popor, manifestare cu valori multiple, moral-creștină, unele având izvorul în Sfânta Scriptură cum sunt colindele sau cântecele de stea.
Volumul conține idei de adâncă și largă cuprindere fiind un ecou al trecutului, o arhivă a limbii vorbite, cu o valoare moral-educativă prin conținutul de idei ce stimulează virtuți umane ca: hărnicia, cinstea, vitejia, iubirea aproapelui, modestia, stigmatizând viciile: lenea, beția, trufia, lașitatea, ura, minciuna, desfrâul etc. Autorul scoate în față valoarea artistică a folclorului, fiind totodată și o sursă de inspirație pentru creația cultă, se transmite prin viu grai, cu elemente artistice – muzică, literatură, poezie, teatru, dans și port popular.
Informații pe astfel de teme le primim de la marele enciclopedist roman Dimitrie Cantemir în “Descriptio Moldaviae”, dovada vechimii folclorului românesc, confirmată și de eruditul călugăr Ioan Căianu în primul document de muzică scrisă cu notație liniară, apărut în 1680 și conține zece melodii populare românești. Urmează diplomatul austriac Franz Josef Sulzer care, în lucrarea “Istoria Daciei Transalpine”, publică în 1781, zece jocuri românești, tot în notație liniară .
Rămâne în istoria folclorului românesc Anton Pann, cel isteț ca un proverb, ca primul folclorist român veritabil cu creațiile sale “De la lume adunate și iarăși la lume date”, alăturându-i-se pe parcurs și alții cum sunt: Gavril Musicescu, Ion Vidu, Sabin Drăgoi, Tiberiu Bredicianu, Timotei Popovici, Emilia Comișel, Gheorghe Oprea etc., adevărate albine lucrătoare, unii chiar regine în stupina creației populare românești, unde îl încadrăm și pe autorul volumului de față Liviu Păiuș, care adună și transmite spre generațiile viitoare această comoară de suflet românesc parafrazându-l pe George Breazul: “nu e datorie românească mai vrednică de a fi îndeplinită și nu e osteneală mai de folos decât să facem părtași pe cei mai tineri ... de bunurile sufletești moștenite din vechime, iar zestre mai de preț nu e alta ca averea de cuget și simțire închisă și păstrată cu sfântă grijă în adâncurile sufletului românesc și creștinesc al moșilor și strămoșilor noștri.”