„PANA TAIE MAI ADÂNC DECÂT SABIA”

Se vorbeşte, ca despre o specie tot mai rară, despre oamenii-cetăţii, personalităţi distincte şi care prin ceea ce întreprind, nu doar profesional sau în cadrul restrâns al familiei, reuşesc să devină, în timp, adevărate modele. Despre cum reuşeşte Dumitru Munteanu să se încadreze pe o traiectorie specială, cu valenţe nebănuite şi care fac cap de pod cu viaţa-i proprie, este greu, nu de scris ci de descifrat, dacă nu l-ai cunoscut între timp şi mai ales, dacă nu i-ai citit lucrările.
Dumitru Munteanu este un cetăţean onorabil al timpului său, unul care nu priveşte lumea înconjurătoare doar din fotoliul aflat în faţa televizorului, dând cu „presupusu'„ criticând sau lăudând fără noimă. Scriitorul Dumitru Munteanu este deja un ins hărşăit în politică, un om de afaceri prosper şi un familist bun, ca puţini alţii. Ca scriitor şi editor, după cele 25 cărţi deja publicate dar şi o revistă literară (Litera Nordului), precum şi două publicaţii (Viaţa-Azi şi Săptămâna politică) receptate de critica literară, dar şi de publicul cititor mai mult decât bine, -vine cu o carte nouă, o Antologie de publicistică, ce conţine texte publicate, de-a lungul anilor, în revistele Litera Nordului, Săptămâna politică, Viaţa-azi, etc. dar şi în volumele: Clipe furate timpului, Ed. George Coşbuc, 2006, Pretexte literare, Ed. George Coşbuc, 2009, Ce rămâne, Ed. George Coşbuc, George Coşbuc, 2012)
Tocmai am terminat de citit textele şi sunt gata să recunosc că, pentru un „război,, atât de mare şi pe care autorul îl poartă cu Istoria trecută, prezentă şi viitoare, dar mai ales îl duce cu sine, a învăţat perfect meşteşugul armei imbatabile: CUVÂNTUL.
Interesant mi se pare modul special în care reuşeşte să ţină acest soi de “Jurnal„ din perspectiva omului liber, cum prinde firimituri din râşniţa cotidiană şi le coagulează în sintagme, în pagini care se definesc, adesea, în documente literare, politice, socio-economice, istorice chiar.
Mânuind cu dexteritate fraza şi ideea din măduva frazei, nu o dată foarte caustică, Dumitru Munteanu face aici o demonstraţie nu doar de scriitor ci şi de cetăţean şi om politic. Nimic nu este gratuit spus în paginile cărţii şi „Săraca Românie” la care se raportează cu dragoste şi durere făţişă, cu furie uneori şi cu citate frumos alese adesea, îmi vine, în contexul cărţii, să o asemuiesc cu „săraca fată bogată,”. Dar, în paginile de faţă, scriitorul nu este defel retoric, nostalgic... Preia informaţia ca un jurnalist sadea şi o „traduce,” în stilul său propriu pe hârtie, cu detalii şi documente certe.
Nu pare a fi aici lupta unui „călăreţ singuratic,” într-un un război dus de unul singur împotriva tuturor. Dumitru Munteanu ia în răspăr lumea politică actuală, „măturând” partidele de tot felul, ce “luptă”, desfăşoară “jocuri politice”, uitând că în Guvern şi Parlamentul României, miniştrii, secretarii de stat, deputaţii şi senatorii au fost trimişi de alegători să muncească, nu să se joace şi să se bată unii cu alţii…
Nu-i scapă nimic! ar putea observa unii, numai că, o carte nu are rostul unei restituţii in integrum a memoriei colective, şi Dumitru Munteanu ştie foarte bine, simte acest lucru, incitând doar cititorul, lăsându-l apoi slobod doar cât să îşi pună întrebări după întrebări, să privească în jurul lui cu alţi ochi decât a făcut-o până atunci.
Dumitru Munteanu este un scriitor curajos şi suficient de efervescent pentru ca atunci când prinzi să citeşti una din cărţile sale, să nu o mai laşi din mână până ce ai ajuns la final. Este şi un scriitor fertil, scriindu-şi cărţile, aparent cu uşurinţă, dar se simte că nu are rădăcini aeriene, el este aşezat cu tot ce are pe un cernoziom din vechime şi din care, realitatea odată developată prin lupa-i scriitoricească, devine realismul inconfundabil pe care îl găsim în mai toate scrierile sale.
Ceea ce reuşeşte în publicistica sa (fie că este literară, civică, politică) nu mi se pare defel a fi un flirt cu literatura, în ochiul vâltorii în care ne aruncăm cu capul înainte în fiecare zi a vieţii. Este mult mai mult de atât, o chirugie pe cord deschis a stării unei naţiuni, de care, adesea nu ne mai pasă ce a fost, este şi va fi în viitor.