Părintele Alin Cîndea: Nu există „Game Over” la Dumnezeu

Lumea ne învață că există puncte fără întoarcere, eșecuri definitive și uși care, odată închise, nu se mai deschid. Dar Dumnezeu nu funcționează după regulile noastre. Pilda Fiului Risipitor ne arată că, la El, nu există „Game Over”. Chiar dacă ne rătăcim, chiar dacă alegem drumuri greșite, Tatăl Ceresc ne așteaptă cu brațele deschise, gata să ne primească din nou în familia Sa, Biserica.

Această pildă nu vorbește doar despre un fiu care pleacă și se întoarce. Ea ne descoperă inima unui părinte iubitor, care dorește pentru copiii săi fericire, siguranță, împlinire și credință. Un tată autentic nu poate forța un copil să rămână acasă, dar nici nu încetează să-l iubească. Libertatea este un dar, dar și o provocare: omul trebuie să aleagă drumul bun și, atunci când se pierde, să știe că poate reveni.

Sfântul Ioan Paul al II-lea ne amintea că „familia este prima școală a iubirii și a valorilor umane și creștine”. Un părinte își dorește ce e mai bun pentru copilul său, dar nu îi poate trăi viața în locul lui. Îl poate însă sprijini, ruga pentru el și spera că va descoperi adevărata fericire – nu în lucrurile trecătoare, ci într-o viață trăită cu sens și iubire.

Una dintre cele mai mari binecuvântări pe care un părinte le poate dori copilului său este sănătatea – nu doar a trupului, ci și a minții și a sufletului. Sfântul Benedict de Nursia spunea: „Adevărata sănătate vine din echilibrul dintre trup, minte și suflet.” Dacă un copil suferă, un părinte suferă alături de el. Dar chiar și în suferință, Dumnezeu nu ne părăsește. Când credem că am pierdut totul, El ne poate ridica din nou. În jocul vieții, siguranța absolută nu există. Fiul risipitor a trebuit să treacă prin încercări pentru a înțelege cât de mare era iubirea tatălui său. Așa și noi – uneori trebuie să pierdem pentru a înțelege ce contează cu adevărat. Dar părinții rămân acolo, asemenea Tatălui Ceresc, așteptându-ne și fiind gata să ne ajute să ne ridicăm.

Împlinirea personală este mai mult decât succesul material. Sfântul Toma de Aquino spunea că „omul atinge perfecțiunea atunci când își găsește locul în ordinea divină a lumii.” Un părinte adevărat nu caută doar succesul exterior pentru copilul său, ci își dorește ca acesta să-și descopere vocația și să trăiască o viață demnă, în armonie cu Dumnezeu. Papa Francisc ne reamintește că „succesul nu este definit de ceea ce avem, ci de ceea ce suntem.”

Independența și responsabilitatea sunt esențiale în drumul spre maturitate. În pildă, tatăl îi permite fiului să plece, chiar dacă știe riscurile. Nu îl oprește, dar nici nu îl abandonează. Îi oferă libertatea de a greși, dar și ocazia de a învăța din propriile alegeri. Dumnezeu face același lucru cu noi – nu ne forțează, dar nici nu ne părăsește.

Credința este cea mai de preț moștenire pe care un părinte o poate lăsa copilului său. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: „Nu există moștenire mai mare pe care să o lași copiilor tăi decât credința.” Această moștenire nu se impune cu forța, ci se cultivă prin exemplu, blândețe și dăruire. Sfântul Francisc de Sales sublinia că „iubirea este cea care învață mai bine decât orice predică.” Un copil nu va învăța credința din constrângere, ci din iubirea și mărturia părinților săi.

Finalul pildei este impresionant: tatăl nu doar că îl primește pe fiu înapoi, ci îl îmbrățișează fără reproșuri. Așa este și Dumnezeu: chiar dacă am eșuat, chiar dacă am ales greșit, El nu ne spune „Game Over”. Ne așteaptă să revenim, ne iartă și ne oferă ocazia unui nou început. Să nu uităm niciodată că la Dumnezeu nu există eșec definitiv. Atâta timp cât există iubire, iertare și har, există și un „Continue”. Dumnezeu nu renunță la noi, indiferent cât de departe ne-am îndepărtat. Adevărata iubire părintească nu impune, nu forțează, ci oferă libertate și așteaptă cu răbdare întoarcerea fiului pierdut.