Părintele duhovnic Siluan: Fecioara Maria vă aşteaptă, cu toată dragostea, la Mănăstirea Dobric. Icoana de la Dobric este dovada că Hristos o iubeşte pe Maica Sa şi pe noi

Rep.: - Ne aflăm la finalul postului Sfintei Maria, cum ar fi trebuit să îl parcurgem ? Unii dintre noi spunem că este un post mai uşor, că nu putem să postim doar miercurea şi vinerea.

Părintele Siluan: -Sper ca Maica Domnului să primească şi postul cu ceea ce înseamnă el, Ajunare, lipsa de mâncare, dar lipsa de mâncare nu în sensul în care nu mâncăm, ci lipsa de mâncare în sensul că nu vrem să mâncăm, pentru ca Dumnezeu să ne întărească sufletul, nu prin hrană ci prin lumină. Postul în sine despre asta vorbeşte. Planta nu se vede cum creşte, nu se vede cu ce se hrăneşte, nu se vede cum stă dreaptă şi este doar un fir şi, totuşi, stă în picioare, aduce sămânţă, aduce roade, ne bucură pe noi, pe toţi. Şi noi suntem la fel. Nu se vede cum creştem, nu ştim de unde creştem duhovniceşte, dar dacă ne hrănim din lumină, din lumină vom dăinui. La încheierea Postului vă îndemn să „Veniţi de primiţi Lumină” – este chemarea care vine de Paşti. În Post chemarea este „Veniţi de primiţi Lumină”. Pe urmă noi, la liturghie, cântăm „Am primit Lumina cea adevărată, am primit duhul cel Ceresc”. Postim ca să primim Lumină. Vreţi Lumină, postiţi puţin ca să primiţi Lumină. Eu spun că Postul în sine nu face decât să devenim o candelă în care se adaugă ceara cea mai curată care se aprinde. În noaptea de priveghere a Maicii Domnului, aşa cum e rânduiala la Mănăstirea Dobric, în toate mănăstirile se practică acelaşi obicei – lumea stă cu candela aprinsă şi noaptea ne rugăm.  Dacă vrem să primim, pe lângă lumina din lumânare şi lumină în suflet eu spun să postim, să ne rugăm, să cântăm pricesne împreună şi noaptea – sigur vom cânta multe pricesne –, iar a doua zi să ne bucurăm de Praznicul Adormirii Maicii Domnului. 

          Rep.: - Cum este Postul la mănăstire? Cred că în fiecare seară a avut loc şi Paraclisul Maicii Domnului. Pe Valea Ţibleşului credinţa şi tradiţia sunt parte a sufletului omului.

                    Părintele Siluan: -  Maicile – care sunt vecine cu dumneavoastră, domnule director – nu se lasă până când nu ne ocupăm şi de partea tradiţională şi sperăm, cu ajutorul credincioşilor şi a celor care iubesc tradiţia, să avem şi o cameră cu obiecte tradiţionale. Maica strânge deja, are multe costume şi obiecte tradiţionale, ea însăşi este o enciclopedie de tradiţie. Sperăm ca peste ani să vorbim şi despre cât de frumos cum s-a strâns această oază de tradiţie în Mănăstirea Dobric, pentru că se află în Valea Ţibleşului care este plină de multă-multă însemnătate. Aşa cum spunea şi Maica, încercăm să le facem pe toate, dar în primul rând încercăm să aducem ceea ce este mai important pentru Maica lui Dumnezeu. Eu cred că chemarea noastră prin rugăciune s-a auzit, lumea vine, lumea îşi doreşte să se roage împreună cu noi, şi cei care încă nu au vizitat Dobricul ci doar au auzit. Chemarea nu este doar pentru acum, Postul nu este doar astăzi, ţine până la Praznicul Adormirii, la fel, şi chemarea noastră la Maica Domnului nu este doar în acest post ci este în fiecare zi, o sărbătorim în fiecare zi şi la fiecare Liturghie noi o pomenim şi-i spunem „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi”.

          Rep.: - Este o frumoasă poveste acolo, la Dobric, cu Maica Domnului. Nimic nu este întâmplător. Nu întâmplător, cei de pe Valea Ţibleşului şi-au încredinţat rugăciunile Maicii Domnului.Şi în căsuţa noastră există icoana Maicii Domnului, la fel ca în toate casele de creştin este icoana Maicii Domnului. Dacă merg la cineva şi văd că nu are icoana Maicii Domnului, îi duc o iconiţă.  Care este importanţa icoanei în viaţa noastră şi  de ce este bine să avem o icoană în casă?

          Părintele Siluan: - Pentru că am ieşit din grotă şi din bordei, dar şi grota, şi bordeiul aveau o fereastră. Ne mutăm în case noi şi ne dorim să fie moderne, să economisim energie, facem tot ceea ce ne spun alţii, şi anume, să lăsăm mai mulţi pereţi din sticlă, să lăsăm cât mai multă lumină în casă, să păstrăm cât mai multă lumină în suflet. Şi asta e semnul că am ieşit din grotă şi din bordei. Icoana Maicii Domnului în sine nu înseamnă decât să pui o fereastră unde vrei tu. Trăim într-o lume a tehnologiei – pe care încerc s-o evit cât se poate – dar în viaţa noastră nu există nimic care să nu fie reprezentat de o fotografie. Le spunem tuturor despre noi, unde suntem, ce facem, uneori mai punem şi un emoticon şi aşteptăm să iasă mii de cuvinte fără să mai explicăm nimic – aici sunt, aşa sunt eu. Dar când vorbim despre Maica Domnului nu spunem la fel. Când vorbim despre Maica Domnului nu ne gândim că avem nevoie să ni se amintească unde este ea, cum este ea. Şi mă gândesc la Icoana Maicii Domnului numită „Şapte săgeţi”, pentru că Dumnezeu i-a spus că va trece prin glasul harului. Scriptura spune că îngerii îi spun că va trece prin sufletul ei sabie. Este o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Şapte săbii” care sunt îndreptate spre inima Maicii Domnului care reprezintă fiecare durere cruntă prin care va trece ea. Şi una dintre acestea este că va naşte dar nu se va bucura de Fiul ei. Şi sunt toate celelalte şase pe care noi le trăim în toate sărbătorile Maicii Domnului, dar mă opresc la cea de-a şaptea care este a veacurilor noastre şi pe care noi o îndreptăm prin nerecunoştinţa noastră, aşa cum fiecare mamă simte când fiul ei se îndepărtează. Când întrebaţi de icoană, ea a existat dintotdeauna şi nu cred că are nevoie de explicaţii ci doar ne face s-o numim mamă sau măicuţă, cum o numim atât de frumos în toate pricesnele, ca un alint al Maicii Domnului. Icoana asta ne aminteşte, era facebook-ul trecutului, ne aminteşte cine a fost Maica Domnului şi fiecare icoană în parte – şi nu vorbesc despre cei zece ani de la Dobric – pentru că am găsit foarte multe încât nu o să le termin degrabă. Fiecare icoană are povestea ei, spune ceea ce s-a întâmplat, ce minune a făcut. Trebuie ca măcar să avem curiozitatea şi să dăm pe facebook-ul vieţii noastre şi să vedem cât de importantă este Maica Domnului. Dacă vrei să ştii ce înseamnă icoana şi ce simţeai într-o casă în care nu era icoană şi de ce simţeai nevoia să duci, pentru că acolo este o casă întunecată. Oricâte becuri ai pune, oricâte reflectoare ai pune, parcă tot nu este destul, parcă nu este oxigen, parcă nu este destul aer. Or icoana asta face, deschide o fereastră spre un alt univers care este neterminabil, este nesfârşit, în care putem încăpea toţi. Este universul lui Dumnezeu şi al Maicii Sale. Pentru că Dumnezeu spune, chiar dacă noi negăm totul, încă din Vechiul Testament, prin proorocirile proprii lui David că „Şezut-a împărăteasa dreapta mea haină, prea înfrumuseţată şi prea luminată”. Deci, în Împărăţia lui Dumnezeu va şedea Dumnezeu şi alături de El Maica sa. În Icoana Adormirii – chiar şi aşa micuţă, dar reprezentativă – veţi vedea această proorocire. Chiar dacă Maica Domnului stă adormită pe un catafalc va ţine în braţe Pruncul, va ţine pe Maica Domnului încă mică, arătând că ea este fără de sfârşit, că nu se va termina niciodată, ci în  Împărăţia lui Dumnezeu ne va aştepta pe noi. Trebuie să înţelegem că pe Maica Domnului trebuie s-o ducem în în casele noastre şi în inimile noastre. Vă întreb dacă aveţi în portmoneu, în dulap sau undeva în case poze cu mama dumneavoastră? Pentru că la un moment dat nu o vei mai avea, iar dacă se pierde de pe telefon ai da orice s-o recuperezi. Dacă nu ai icoana Maicii Domnului, cum o poţi iubi pe mama ta? Dacă n-o poţi iubi pe mama ta de lângă tine, cum ai putea să iubeşti cerul? Un părinte spunea atât de frumos că noi spunem mamă în toate felurile lumii, dar când spunem mamă nu spunem întotdeauna la fel, dar tot mamă îi spunem. Îi spunem mamă chiar dacă uneori o certăm, chiar dacă ne este ruşine, chiar dacă uneori ne cerem scuze sau am vrea să fie de partea noastră, chiar dacă nu avem dreptate, când încercăm s-o îmbunăm. De aceea îi spunem Măicuţă, Măicuţă bună, Măicuţă iertătoare, de multe ori îi spunem uşa milostivirii, adică o uşă largă care să ne cuprindă pe toţi, nu doar pe mine singur. Nu spunem la fel, dar ne aşteptăm ca ea să se poarte la fel cu noi. Problema când scoatem icoana - şi eu spun că din cauza asta ajungem să scoatem icoana – este că nu mai avem în sacerdot numele mamei, am ajuns să le spunem părinţilor mă şi tu, nu le mai spunem mamă şi tată şi mă tem că dacă nu ne oprim şi nu ne întoarcem la tradiţie, la ceea ce ne-au învăţat bunicii şi părinţii noştri, că bunica-i bunică, bunicu-i bunic, mama-i mamă şi tata-i tată, că mama-i mamă nu femeie, cum spune aşa de frumos tradiţia populară, vom ajunge să ne negăm tradiţia şi tot ceea ce înseamnă familia. Pentru că mama era sfântă. „Sărut mâna, mamă!” acum nu mai există, acum este salut, acum spunem „te pup”, dar mama era tot ceea ce avem mai divin. Aceste pricesne nu sunt scrise de acum ci sunt culese de stră-stră-străbunicii noştri care le-au cântat la rândul lor, în felul lor. Acum noi le cântăm în felul nostru şi ne bucurăm de voci frumoase, dar ei când cântau cântau cu simţăminte frumoase de parcă o vedeau pe maica lor. Să ştiţi că în icoană asta vedem - frumuseţea Maicii Domnului, iar această icoană ne făcea să nu uităm niciodată cine este Maica lui Dumnezeu. Vream ca aceste frumuseţi să nu dispară. Şi Avraam se roagă la Dumnezeu şi-i spune: Doamne, dacă sunt măcar zece care se mai roagă, mai lasă lumea asta. Câtă vreme mai sunt măcar zece nu mă tem şi n-o să mă tem niciodată. Sunt sigur că nu vom uita şi că icoana Maicii Domnului nu va dispărea. Nu este vorba despre asta. Bătrânii nu ştiau carte, nu ştiau Scriptura, până şi între preoţi puţini ştiau să citească şi spuneau predica. Regăseau tot în icoane, în pictura bisericii, aşa naivă cum era, în aceste cântări tradiţionale, care au existat dintotdeauna. Chiar şi nunta, botezul, toate tainele bisericii. Eu nu cred că stră-străbunicii noştri nu ştiau că în post nu ai voie să faci nuntă. Icoana ne face să ne aducem aminte de aceste lucruri. Cea mai mare bucurie a mea, ca preot, este că vedem copiii că vin la biserică, să spun că eu sunt cel dintâi păcătos şi după mine vin atât de mulţi copii. Este cea mai mare bucurie să împărtăşeşti copiii.

          Rep.: - Părintele universitar dr. Stelian Tofană a numit mănăstirea „Perla Ţibleşului”, pentru că, într-adevăr, este o perlă în mijlocul Văii Ţibleşului, o perlă care a reuşit foarte greu să strălucească pentru că la început s-au pus foarte multe piedici, maicile erau păzite de jandarmi, presa vremii a relatat câte lucruri au fost acolo, dar dacă Maica Domnului acolo a dorit să aibă locul de binecuvântare şi rugăciune, iată că s-a reuşit acest lucru. Bunul Dumnezeu i-a binecuvântat pe oamenii de pe Valea Ţibleşului cu această mănăstire şi cu o icoană. Este o icoană deosebită la care vin foarte mulţi credincioşi, se roagă şi Maica Domnului îi izbăveşte. Ştiu că au venit foarte mulţi cu boli grele, cu boli despre care spunem noi că sunt necruţătoare, dar prin rugăciuni la icoană, inclusiv cancerul, această boală a secolului, s-au vindecat. Ştiu că maica stareţă a trecut printr-o boală grea dar Maica Domnului a ajutat-o. Părinte Siluan, câteva cuvinte despre icoana de la Dobric.

          Părinte Siluan: - Sunt foarte multe lucruri de spus despre această icoană. Ea face parte dintr-o categoria de icoane renumite în toată lumea, numită „Eleusa”, adică dulcea sărutare, în care Maica Domnului îşi ţine pruncul în braţe, într-o poziţie nefirească. Sunt multe reprezentări ale icoane, dar aici Pruncul ţine gâtul Maicii Domnului ca şi când ar fi într-o dulce sărutare. Icoana în sine arată o dulce atenţie şi ceea ce ne dorim noi, de fapt, între biserică şi om. Noi, călugării, ne dorim să fim atât de apropiaţi de Dumnezeu încât să simţim atât de aproape atingerea Lui şi sărutarea Lui. De aceea se sărută mâna preotului pentru că ne dorim să fie nu doar o mărturisire distanţată a dragostei noastre faţă de biserică şi faţă de preot, ci să fie măcar atât cât se poate, adică mâna să i-o sărutăm. Şi, în această icoană, pruncul asta face, o îmbrăţişează pe Maica Domnului atât de tare încât una dintre mâini nu i se vede, iar cu cealaltă îi cuprinde gâtul şi obrazul îi este lipit de Maica Domnului. Îi istoria icoanei se spune că pruncul, vrea să arate oamenilor care nu mai cred în icoane şi care nu se mai roagă, aşa cum s-a întâmplat multă vreme şi în satul Dobric, oamenilor care nu se mai rugau şi nu mai credeau în Maica Domnului spunând că îl iubesc pe Hristos. Maica Domnului a vrut să-i pedepsească pentru că nu mai credeau şi în ea şi atunci, Pruncul, vrând să arate lumii care mergea în biserică unde icoana era acoperită de praf, nimeni nu o mai băga în seamă, nimeni nu se mai ruga la ea, vrând să arate cine este Maica Domnului, Pruncul o cuprinde şi o sărută, ca o dovadă de dragoste absolută. Şi noi spunem că icoana de la Dobric nu este altceva decât o dovadă că Hristos o iubeşte pe Maica Sa şi noi de aceea o iubim pe Maica Domnului pentru că Hristos primul o iubeşte pe Maica Sa.

                    Rep.: - Am văzut o icoană care circula pe internet în care Maica Domnului ţinea în braţe harta României.

          Părintele Siluan: - Nu este întâmplător. România este recunoscută ca „Grădină a Maicii Domnului”. Prin dragostea acestor mame care şi-au dat fiii – şi nu trebuie decât să ne amintim de mama lui Ştefan cel Mare: „Du-te la oştire/ Pentru ţară mori/Şi-ţi va fi mormântul coronat cu flori!”. Această vorbire nu era doar tradiţie, nu era doar biserică, era o credinţă adevărată a unei mame care îşi dorea ca pământul ei să nu rămână cotropit sau al străinilor, ci să rămână fiilor, fiilor ei şi era gata să-şi sacrifice fiii exact ca Maica Domnului. Există o diferenţă simplă pe care noi nu o înţelegem. Evanghelia lui Marcu ne spune că era Salomea, mama apostolilor Iacob şi Ioan care, auzind despre Hristos că va muri şi va ajunge în ceruri, îi spune: „Nu poţi să-i pui pe fiii mei de-a dreapta şi de-a stânga ta?” Şi îi spune: „Doamne, nu ştii ce ceri acolo, nu se cade să fie acolo decât cei care sunt înrudiţi”. Lângă Salomeea era Maica Domnului care nu a spus nimic. De aceea, nu apare în Scriptură nimic despre Maica Domnului. Ea tot timpul a tăcut. Hristos spune: „Mamă, iată Fiul tău”, Fiule, iată Mama Ta”. L-a numit Fiu. Citind Scriptura, spuneţi-mi de ce l-a numit fiu? A avut Hristos copii?  Dacă spunem de fraţi, Hristos a avut fraţi, sigur Maica Domnului a făcut copii. Dar când îi spune fiu... toţi suntem fiii Lui. Toţi suntem fraţi şi surori, dar un Fiu a avut, şi spune: prin Tine toţi vor fi. Apostolilor şi urmaşilor apostolilor li s-a dat acest rang. Ioan, o ia cu el şi până în ziua adormirii a stat în casă şi chiar s-a purtat cu el ca o mamă. Maica Domnului a stat cu el şi credeţi că nu a văzut ce a scris? Credeţi că n-a văzut că a scris Apocalipsa, şi ne spune că „nu furtunile care sunt acum, ci vor fi cutremure şi ce va fi cu fiii tăi şi ce dureri vor trece prin sufletul tău că nu doar pe Fiul ei răstignit ci tot neamul acesta se va abate, te va batjocori”. Acum în Ardeal cinstim mamele şi cinstim icoana Maicii Domnului extrem de mult. Dar dacă unui oltean îi spui ceva de mamă este în stare să facă orice, nu suportă să-i jigneşti mama, indiferent cine ar fi mama. Am văzut copii abandonaţi, copii oropsiţi, lepădaţi de mame în orfelinate, dar să nu cumva să zici ceva de mama lor. Atunci, despre Maica Domnului cum putem să spunem altceva decât că este mângâietoarea noastră. Îmi sună în gând un fin teolog, Serghei Bulgakov, care spune simplu: „Dacă vrei să ajungi la Maica Domnului caută-l pe Fiul ei”. Şi este imposibil ca pe cărarea care duce la casa Fiului să nu te întâlneşti cu Mama Lui. Caută-l pe Dumnezeu şi pe acel drum nu se poate să nu o întâlneşti pe Mama Lui.  Dacă trebuie să te adape cineva, să-ţi dea de mâncare cine este – Maica Domnului. Pentru că noi ne apropiem de Maica Domnului la nevoi, la suferinţe, la bucurie, pentru că la bucurie a fost şi Maica Domnului şi ştiţi că nu numai la mire a dat vin ci la toţi nuntaşii. Teologia asta înseamnă: Caută-l pe Dumnezeu şi toate celelalte ţi se vor adăuga ţie.

          Rep.: - Maica Domnului s-a ridicat la Cer, cum se spune,  cu trup cu tot...

          Părintele Siluan: - Mutatu-te-ai, nu înălţatu-te-ai, adică s-a mutat ca şi când că şi-a găsit un alt loc pentru că a vrut să moară şi simplu, cum spune rugăciunea: „Născătoare de Dumnezeu Fecioară bucură-te...”, cum ne-au învăţat bunicii noştri, „până-n ceasul morţii noastre”. Adormirea Maicii Domnului este faptul că Maica Domnului şi-a dorit – credeţi că nu ar fi putut s-o ia ca pe Ilie - să cunoască moartea ca să ştie ce înseamnă ceasul morţii noastre.

          Rep: - În această zi, părinte, este bine să ne urăm „La mulţi ani!” celor care poartă numele Maria sau nu? Unii spun că este Adormirea şi să nu spunem „La mulţi ani!” decât la naştere.

          Părintele Siluan: - Ba da, mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii. Este o sărbătoare a bucuriei. „La mulţi ani!” nu se urează decât la deţinuţi pentru că ei acolo nu îşi doresc să stea mulţi ani.

          Rep.: - Şi cum să spunem... sănătate?

          Părintele Siluan: - Legea politeţii spune că niciodată să nu spui sănătate pentru că sănătatea este doar de la Dumnezeu. „La mulţi ani!” se poate spune în orice prilej a vieţii noastră.  Este rugăciunea specială de mulţumire pentru Dumnezeu şi în zi de post. Dacă ziua ta de nume este în zi post nu o sărbătoreşti cu vin, nu o sărbătoreşti cu muzicanţi, dar o cânţi cu priceasnă? Aici se spune foarte frumos că nu Ardealul şi nu Biserica Ortodoxă contemporană a inventat priceasna. Chinonicul exista din prima liturghie creştină, era în punctul în care se citea din Vechiul Testament, se citea canonul pentru adormiţi, cum se face uneori, cum se face parastasul şi se numeşte chinonic. O cântare a bisericii când te împărtăşeşti, la sărbătorile mari durează o oră. Pe vremea lui Ioan de Kronstad se cântau pricesne şi poporul avea dreptul să se manifestae. Şi atunci, veneau cântăreţi, veneau oameni din popor care voiau să cânte şi fiecare a început să cânte, iar biserica a primit cântarea. În biserică se cânta tradiţional. Înaltul Bartolomeu atât de frumos a spus, nu neapărat despre pricesne ci despre cântarea noastră tradiţională. Era în America, era diac, şi a venit o familie plecată de 20 de ani în America, fugiţi de comunişti şi le-a făcut parastas. Erau reci, ca orice american, nu vărsau nicio lacrimă deşi îşi pomeneau copilul adormit. A fost surprins, nu-i venea să creadă că românii nu plâng la un parastas. Înaltul Bartolomeu cânta aşa de frumos, avea o voce deosebită şi le-a spus, aşa ca-n Maramureş „În veci pomenirea lor”. A încpeut să cânte „În veci pomenirea lor” şi nu a apucat să spună două vorbe că au început să plângă toţi moroşenii care erau în biserică. O parte din firea noastră este acolo, în cântecul tradiţional din biserică. Şi Biserica asta spune prin priceasnă.

          Rep.: - Căutaţi la Editura Polirom cartea „De la Betleemul naşterii la Ierusalimul Învierii”, acolo veţi găsi toate Pastoralele Mitropolitului Bartolomeu şi veţi vedea cum numeşte colindele şi pricesnele noastre adevărate perle ale poporului român. Şi, într-adevăr, aşa sunt. Vă mulţumesc şi ne vedem la Mănăstirea Dobric.           

https://www.facebook.com/watch/live/?v=1164145980729310&ref=watch_permalink&t=1