Părintele Radu Roșu: Prima etapă: Descoperirea și introspecţiea

Dragi cititori! Spuneam în articolul trecut că în procesul de însănătoșire din codependență este necesar să se apeleze la ajutorul specialiștilor și persoana codependentă să treacă prin cele zece etape ale procesului de însănătoșire. Ne vom ocupa în acest articol de prima etapă urmând ca în articolele ce urmează să le tratăm pe fiecare în parte pentru o mai bună înțelegere și aplicare pentru cei care au intenția să înceapă acest program de însănătoșire sau care cunosc persoane care au nevoie de el.

Plecăm, așadar în călătoria noastră de explorare a celor zece metode de la o comparație cu șantierele arheologice în care se examinează minuțios fiecare centimetru pentru a descoperi ceva de valoare care merită toată atenția.

Şantierele arheologice sunt locuri fascinante. Au trecut vremurile acelea în care cercetători răscoleau nisipul încoace şi încolo până găseau ceva obiecte de valoare, demne de a fi expuse în muzeele de acasă. În zilele noastre, zona de săpături este divizată, atât pe orizontală, cât şi pe verticală într-o reţea de secţiuni bine determinate. Arheologii folosesc mai degrabă făraşe mici şi pensule fine, nu sape şi lopeţi. Site foarte dese separă fărâmele minuscule de ceramică de resturile fără valoare.

Fiecare obiect, indiferent de valoarea lui, este identificat în funcţie de secţiunea şi stratul din care provine. Peste ani, cercetătorii vor putea şti precis unde şi cum a fost găsită fiecare piesă. Vase sparte, sandale purtate, bucăţele de metal, resturile a zeci de mii de ani stau aranjate rânduri-rânduri, umplând nenumăratele rafturi din depozitele ticsite ale muzeelor.

În această primă etapă, trebuie să organizezi un şantier arheologic pe terenul propriei tale vieţi. Într-o mare măsură, ai început deja această muncă în timpul lecturii. Acum a venit vremea să pui deoparte pietrele preţioase găsite în procesul de introspecţie şi să cauţi şi mai adânc. Acest lucru nu înseamnă că trebuie să scoţi neapărat la iveală numai lucrurile spectaculoase, evenimentele dramatice ale vieţii tale. Scotoceşte şi după obiectele mărunte, care par nesemnificative acum, dar pot juca un rol determinant în înţelegerea trecutului.

Intenţionăm să umplem un depozit întreg cu detalii din trecutul, dar şi din prezentul tău, cu toate maniile sau dependenţele care-ţi marchează viaţa de acum. Terapia aceasta ajută pacienţii să realizeze două lucruri. Unul se referă la elementele de dependenţă, coercitive sau obsesive în modul de viaţă prezent. Celălalt constă în problemele legate de copilăria pierdută.

Ei bine, nimănui nu-i place să recunoască faptul că suferă de o manie sau o dependenţă. Alţii manifestă asemenea dereglări, eu nu! Mai bine caută în viaţa ta de acum acele lucruri sau activităţi care îţi iau o cantitate neobişnuită de timp şi energie.

Care sunt lucrurile fără de care nu poţi trăi, în sens propriu şi figurat? Televizorul? Slujba? Persoana cea mai importantă din viaţa ta? Care este lucrul care înseamnă atât de mult pentru tine, încât îţi cheltui timp şi bani numai şi numai cu el, excluzând multe alte preocupări? Foarte important: care este acel lucru din viaţa ta pe care ai ajuns să-l faci pe ascuns, furişându-te mereu de teamă ca cineva să nu-şi dea seama cât de des îl faci? Excese sexuale? Care sunt criteriile juridice sau morale care stau la baza activităţilor tale cele mai tainice?

Nu emite judecăţi de valoare asupra descoperirilor tale din această etapă, nu pune eticheta „bine/corect“ sau „rău/incorect“ pe nici unul din lucrurile găsite în acest moment. Pur şi simplu, trece-le în revistă. Familiarizează-te cu ele.

Celălalt scop al investigaţiei noastre este legat de problemele copilăriei pierdute. Pierderea unui părinte, prin deces său divorţ, indisponibilitatea afectivă a unui părinte, lucruri de acest gen. La acest nivel, încercăm să îndeplinim simultan două funcţii. Examinăm ce se întâmplă în viaţa ta de acum şi, în acelaşi timp, ce s-a petrecut mai la începutul ei. Dacă ai urma într-adevăr tratamentul, în a doua sau a treia şedinţă ai fi rugat să-ţi descrii copilăria. Te-am întreba despre relaţia ta cu vecinii şi cu copiii de vârsta ta, cu părinţii şi fraţii, cu animalul preferat. De ce-ţi era groază când erai copil şi ce aşteptai cu nerăbdare? Îţi poţi aminti contexte specifice legate de disciplină, afecţiune, o pierdere sau un câştig? Ce s-a întâmplat cu tine?

La sfârşitul etapei a doua te vom îndemna să-ţi spui povestea. Cui? Unui prieten foarte apropiat şi de încredere, unui tovarăş de viaţă, poate (deşi mai rar, dacă eşti prins în mrejele unei relaţii de codependenţă, persoanele respective sunt cu siguranţă implicate şi ele). Un grup de terapie este adesea cea mai bună soluţie.

Indiferent de persoana căreia îi încredinţezi mărturisirile tale, nu uita că cel mai bun ascultător este Dumnezeu. Cu cât Îl implici mai mult în acest proces, mai ales de acum înainte, cu atât mai repede şi mai uşor vei progresa pe calea vindecării. Toate cărţile sau programele concepute pentru a te ajuta pe tine însuţi, fie ele laice sau religioase, recunosc puterea tămăduitoare a credinţei în Dumnezeu.

Mai întîi, roagă-L să ridice de pe ochii tăi vălul codependenţei. Oricare dintre noi neagă sau minimalizează anumite lucruri într-o oarecare măsură, însă, în cazul persoanei codependente, întreaga ei viaţă afectivă se sprijină pe aceste mecanisme de distorsiune, care îi reduc capacitatea de a se vedea pe sine însuşi, şi numai Dumnezeu poate cu adevărat să-i deschidă ochii. Spune-ţi povestea unui prieten sau unui terapeut, dar povesteşte-I-o şi Lui (de fapt, Dumnezeu este cea mai potrivită persoană în faţa căreia săţi repeţi povestea dacă simţi nevoia să faci acest lucru).

Simplul (în aparenţă) act de a povesti poate să exercite în sine o profundă influenţă tămăduitoare. Iată de ce: Modelul clasic de codependenţă a familiei în care tatăl e alcoolic e din nou cel mai indicat pentru a înţelege situaţia.

Firul roşu ce uneşte toate piesele disparate, care sunt membrii acestei familii, este sentimentul de ruşine. Familia aceasta are un secret scandalos şi jenant. Familia aceasta e diferită de toate celelalte. Familia aceasta se confruntă singură cu întregul potenţial al oprobriului public.

Indiferent de imaginea ei exterioară (şi toţi membrii ei se vor strădui să apară în cea mai bună lumină), ceea ce se petrece în interior nu seamănă deloc cu situaţia din familiile fericite de la televizor şi nici cu mulţumirea confortabilă de care par a se bucura toţi vecinii. Această familie este îngrozitor de ieşită din comun şi neîmpăcată. Şi fiecare membru al ei, întemeiat sau nu, se simte responsabil de această disfuncţie. Ruşine.

În parte datorită ruşinii, mai mult ca sigur că un copil care a crescut într-o astfel de familie n-a povestit niciodată nimic, nimănui. Chiar dacă s-a întâmplat ca adultul să povestească unele fragmente din copilăria lui, el a eliminat anumite părţi.

La urma urmei, niciodată nu i s-a îngăduit copilului să discute pe faţă subiectul respectiv. Într-adevăr, chiar şi după trecerea unei bune perioade de timp, părinţii (sau unul dintre părinţi) se pot arăta şocaţi şi consternaţi când aud povestea rostită cu voce tare.

Însă, atunci când copilul îşi adună curajul să spună povestea copilăriei lui unei urechi atente şi prietenoase, se întâmplă numai lucruri bune. Simplul fapt de a povesti creează o breşă în zidul negării, o spărtură în stratul de ruşine. Copilul iese, chiar dacă o secundă, din izolarea şi singurătatea care i-au dominat copilăria. Astfel, povestirea devine un puternic instrument de vindecare, chiar dacă această etapă este numai o mică părticică din procesul complet de însănătoşire.

Aminteşte-ţi episodul narat în cartea lui Ioan, capitolul 4, când Iisus se întâlneşte cu o femeie la fântână. Pe la amiază, o femeie din Samaria vine la fântâna din Sihar să ia apă. Iisus o roagă să-I dea şi Lui să bea. Ea Îl întreabă cum de-i cere apă, fiindcă samaritenii şi evreii nu aveau legături între ei. Atunci, El îi oferă apă vie. Din nou femeia vrea să ştie de ce. Iar când Iisus îi cere să-şi aducă soţul, ea răspunde că nu e căsătorită.

Atunci, Iisus îi spune: „Bine ai zis că n-ai bărbat. Pentru că cinci bărbaţi ai avut şi acela pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat“. Uimită, ea începe să întrebe lucruri ce ţin de domeniul spiritual, domeniu la care Iisus se referise tot timpul. Astfel, ea ajunge să-L recunoască drept Mesia şi, în cele din urmă, depune mărturie în faţă întregului sat că El este Unsul Domnului, aducând la El mulţi credincioşi.

În ceea ce priveşte acest episod, l-am putea întreba pe pacientul nostru: „Ce s-a întâmplat atunci când Iisus i-a arătat că ştie povestea vieţii ei? Cum ar putea această revelaţie în sine să ducă la însănătoşire?“   

Rezumând răspunsurile pacienţilor, vedem că majoritatea ajung la concluzia că Iisus n-a spus nicidecum: „Am să trec peste ceea ce ai făcut în trecut şi aşa ar trebui să faci şi tu“ sau „Trecutul tău nu contează“ sau „Nu ştiu nimic despre trecutul tău.“ Mai degrabă, El spune: „Ştiu totul despre trecutul tău. Îţi ştiu povestea şi te accept aşa cum eşti.“ Ideea este extrem de binefăcătoare pentru persoana codependentă.

Numeroase cărţi şi mulţi consilieri spirituali sugerează rugăciuni prin care pacientul să comunice cu Dumnezeu, să I se adreseze sau să-şi exprime gândurile în faţa Lui. Şi noi recomandăm acelaşi lucru, de-a lungul tuturor etapelor procesului de vindecare. Unele persoane care se străduiesc să se vindece găsesc că este folositor pentru ele să-I scrie lui Dumnezeu, nu că s-ar aştepta ca scrisoarea să ajungă la destinaţie, ci ţin mai degrabă un fel de jurnal („Dragă jurnalule, astăzi am fost... “) adresat lui Dumnezeu („Dragă Doamne, astăzi vreau să îţi spun că... “). O asemenea succesiune de scrisori sau notiţe serveşte mai multor scopuri.

Faptul de a-ţi aşterne gândurile pe hârtie te ajută să vezi literalmente ceea ce-ţi trece prin minte. Este, cu siguranţă, o formă de rugăciune. Şi te apropie de Dumnezeu, mai ales dacă în ultima vreme te-ai cam îndepărtat de El. Cândva, în viitor, vei putea privi înapoi ca să vezi cât de departe ai ajuns.

Prețuiți VIAȚA și alegeți să nu vă pierdeți!

Pr. Roșu Radu Liviu, consilier specializat în tratarea adicțiilor