Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj

Patru pictori, (încă) tineri, la Centrul Cultural Liviu Rebreanu Chiuza

Aurel Podaru

Centrul Cultural Liviu Rebreanu din Chiuza a fost inaugurat, se ştie, cu un an în urmă, chiar de ziua naşterii marelui romancier: 27 noiembrie 2015. Şi într-un an (cât a trecut de-atunci), acesta a crescut (în ochii lumii) cât alte asemenea centre în zece ani! Şi nu-i lucru de mirare. Cei care „profită” de foloasele lui sunt promotorii unor manifestări culturale de anvergură: Saloanele Culturale Liviu Rebreanu şi Popasuri rebreniene, ca să numim doar două dintre acestea, manifestări organizate de Biblioteca Judeţeană George Coşbuc (care a şi deschis aici o filială) şi Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud (care a organizat în acest interval trei expoziţii de pictură, pe lângă cea cu caracter permanent, dedicată lui Liviu Rbreanu), instituţii aflate în subordinea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Despre primele două am scris la timpul potrivit şi nu e cazul să insistăm. Ne vom referi în continuare la cea de a treia expoziţie, care a avut loc cu prilejul celei de a XXXIV-a ediţii a Saloanelor Liviu Rebreanu (23-24 noiembrie 2016). O expoziţie de grup, cu Vasile Raţă, Magda Pelmuş, Bogdan Pelmuş şi Paul Târziu, ca să-i numim în ordinea vârstei lor.
Vasile Raţă, născut în 1966, în Călăraşi, Republica Moldova. Este absolvent al Academiei de Arte din Bucureşti, secţia Pictură. Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. Participă cu 11 lucrări, toate în ulei pe pânză.
Magda Pelmuş s-a născut în 1974, la Constanţa, Facultatea de Arte Plastice, secţia Pictură a Universităţii Naţionale de Artă Bucureşti; membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România şi membru fondator al Grupului Hibrid; cu trei lucrări în expoziţie, dintre care două în ulei pe pânză şi una în acril pe pânză (Muntele rănit, Cer şi Orizont)
Bogdan Pelmuş, născut în 1975, la Tulcea, absolvent al Universităţii de Arte Bucureşti, secţia Pictură, este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, din anul 2000 şi membru fondator al Grupului Hibrid; cinci lucrări, dintre care două în ulei pe pânză şi trei acril pe pânză.
Paul Târziu, născut în Bistriţa, 1976, şcolit la Cluj, în cadrul Universităţi de Artă şi Design, secţia Pictură, 2005. Este profesor la Liceul de Arte Corneliu Baba din Bistriţa, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, cu numeroase expoziţii de grup şi personale; două lucrări în ulei pe pânză: Sub şi Destăinuiri.
Lucrările reprezintă peisaje şi detalii din natură, de o vibraţie picturală adevărată, o incandescenţă tăinuită, un timbru grav, liric, cu o trăire interioară delicată şi sinceră, am spune noi, ca o primă observaţie.
Înţelegând pictura ca act de contemplare şi confesiune, opera de artă autentică trebuie să exprime un sentiment precis, clar, care să emoţioneze privitorul, fie în sensul bucuriei, fie în cel al tristeţii. Peisajele lor nu sunt altceva decât confesiuni spirituale ce izvorăsc din observarea atentă, riguroasă, sinceră a naturii, lucrări ce par a fi îndelung elaborate, pentru că sunt mai degrabă preocupaţi să contemple lumea, să-i descifreze înţelesurile, să-i extragă, pe cât stă în putinţa unui artist, esenţele.
Ceea ce-i apropie pe cei patru artişti este vocaţia înnăscută de a plăsmui lumi de forme şi culori, de lumini şi umbre, de realitate şi vis, o lume concretă, cu deplină stăpânire a suprafeţei plastice. Rafinaţi în tematică şi culoare, ei ştiu să se identifice cu miezul lucrurilor, să-l caute în compoziţii sau peisaje. Ştiu să privească în şi din interior, cu ochii mari, iscoditori, opriţi parcă într-o uimire continuă.
O dublă vocaţie a acestor (încă) tineri artişti ni se relevă pe simeze: pe de o parte, aceea legată de atracţia pentru „monologul” lăuntric şi pentru descoperirea unor echivalenţe vizuale cu trăirile şi întrebările lor existenţiale, iar pe de altă parte, irezistibila pasiune pentru jocul de „lumini şi umbre” în zona culorilor, unde, fie contrastul, fie complementaritatea prilejuiesc adevărate „alchimii” la care participă, cu vădită încărcătură metaforică, în special brunul, galbenul şi oranjul, ori verdele, roşul şi griul.
Arta acestor pictori intră, în bună parte, sub incidenţa picturii gestuale, o artă care are darul să disloce obişnuinţele şi să tulbure aţipeala ochiului, să provoace privitorul, să-l neliniştească, să stârnească verva interogativă a celor deprinşi cu exhibiţiile galante ale formelor şi culorilor în rama unor tablouri.
O reacţie primitivă - am mai spus-o şi cu alte ocazii! - ar fi aceea că astfel de lucrări nu au valoare, îi satisfac doar pe snobi şi că jerbele de culori aruncate pe pânză puteau fi aruncate de oricine. Nimic mai greşit. A “azvârli” culori într-un tablou este până la urmă cel mai dificil lucru. În momentul în care simulezi că întâmplarea ţi-ar dirija arta, atunci cu adevărat te afli foarte sus într-o ierarhie a artiştilor. Acesta este şi cazul artiştilor de faţă.
Arta acestor pictori este un spectacol vizual prin calitatea discursului pictural, prin fervoarea tuşelor şi petelor de culoare. Un univers abstract, dar extrem de viu şi de real în substanţa lui spirituală şi emoţională, călăuziţi doar de vocaţia lor pentru culoarea purtătoare a sensurilor tainice. Uneori roşul, alteori albastrul, sau verdele reprezintă elementul cromatic de referinţă. Iar albul şi negrul îşi au rolul lor ordonator, trasând cu fermitate graniţele compoziţionale. Ceea ce uimeşte însă cu adevărat, la o primă întâlnire cu pictura aceasta este impresia de spontaneitate, disoluţia oricărui semn de efort. Ai spune că, aşezat în faţa pânzei, artistul lucrează direct, sub impulsul unei inspiraţii care-i dictează fiecare tuşă. Realitatea, însă, e alta. Oricât de dezlănţuită ar părea la o privire superficială, pictura lor, totuşi, aceasta se naşte în urma unei elaborări atente. Stihia e controlată de fapt şi fiecare linie e modelată cu grijă. Nu e deloc uşor să ţii în frâu un astfel de temperament, însă artistul a ajuns să se cunoască pe sine şi să fie stăpânul absolut al trăirilor lui. Dincolo de impulsurile naturale, pe care probabil că artiştii nu şi le-au înfrânat niciodată, neavând complexe ori inhibiţii faţă de culoare, transpare cu claritate deprinderea fără reproş a meşteşugului picturii.
Pe de altă parte, fiecare lucrare pare să fie o încercare de îndepărtare din lume, fiecare compoziţie se conturează ca un fragment de viaţă smuls trecerii şi proiectat într-un univers fără graniţe temporale. Nu e lucru uşor să imprimi o astfel de stare de aparentă încremenire viului, mai ales când alegi subiecte din natura apropiată, perceptibilă cu ajutorul simţurilor. Vasile Raţă, de pildă, reuşeşte să contureze sugestiv şi convingător starea de linişte sau, mai precis, de liniştire a sufletului în mijlocul unei naturi serene.
Ceva impalpabil, dar perceptibil, stratifică lumea vizibilă. Lumea văzută de Vasile Raţă nu este foarte colorată. Pânzele lui, cu minuţioase acorduri de paletă, dobândesc picturalitate tocmai prin folosirea cumpătată a culorilor.
În cazul Magdei Pelmuş, motivele alese sunt fin şi clar delimitate, nu abundă nici detaliile, nici nuanţele de culoare. Realul este descompus în imagini fragment, în sugestii şi ritmuri ce recompun o altă realitate, un „joc secund”, ţesut din vis şi imaginaţie, dacă nu şi dintr-o cercetare îndelungată şi încăpăţânată a valorilor expresive din lumea vegetalului.
În lucrările lui Bogdan Pelmuş pot fi sesizate acorduri cromatice rafinate cu efecte tactile, ca rezultat al explorării calităţii culorii de acril pe pânză.
„Un gen al abstracţiei informale, un exerciţiu al jocurilor cromatice, o încercare de a sonda puterile tămăduitoare ale iluziei încearcă în lucrările sale Paul Târziu, notează Oliv Mircea într-un catalog al expoziţiei „Voci”, vorbind despre artistul bistriţean. Culoarea şi linia sunt elementele cele mai subtile împreună cu sufletul. Flatus vocis. În istoria fiecăruia dintre noi, ca, de altfel, în istoria noastră colectivă, această sinestezie culoare-sunet a fost la originea, a fost la locul de întâlnire al inteligenţei cu lumea. Încărcată cu o asemenea experienţă interiorizată, lumea de culori şi semne, pictura autorului nostru dezvrăjeşte o tăcută voinţă de a spune, voinţă de a exista. Sufletul pictorului este matricea acestei lumi din care poate lua naştere un sunet, în care îşi găseşte energia o putere care pregăteşte liniştea şi odihna pentru o astfel de viaţă (…). Corpul aproape sideral al culorii e matricea unei voci care poate lua naştere în orice moment pentru a se întoarce, apoi, în aceeaşi matrice”.
Eexpoziţia aceasta, ca să conchidem, te îndeamnă să uiţi ce se află în spatele tău, dincolo de geam, să nu mai auzi larma străzii, ci doar bătăile propriei tale inimi. Cu menţiunea că la reuşita ei o contribuţie însemnată a avut şi Daniela Furcea, responsabila Centrului Cultural Liviu Rebreanu din Chiuza.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5