Personalități ale lumii antice ... Împăratul roman AURELIAN (270 – 275 d.Hr.)

   Lucius  Domitius  Aurelianus a condus Imperiul  roman din ianuarie 270 d.Hr., până în octombrie 275 d. Hr. , făcând parte din categoria „împăraților militari”, fiind un mare general al lumii romane,   ...   „omul cu mâna mereu pe sabie”. S-a născut probabil la 5 sept.214 d.Hr. într-o familie modestă ce locuia în apropierrea orașului Sirmium, familie în care mama sa fusese preoteasă a zeului Soare dar și o experimentată prezicătoare și vrăjitoare, calități cu ajutorul cărora a prezis copilului său o strălucită ascensiune. Ea se baza pe o bună vigoare fizică și voiciune a minții copilului și tânărului Aurelianus care a pătruns în armată, unde a dobândit încrederea superiorilor și prestigiu, astfel că la vârsta de 30 de ani a ajuns tribun în Legiunea a XXII-a Primigenia staționată pe Rin, la granița cu germanii, care atacau mereu, alături de alți „barbari” frontierele Imperiului roman. Fermitatea sa reieșea din faptul că el nu permitea soldaților   ...   „să fure o găină, să pună mâna pe o oaie, să se atingă de un strugure sau de recoltă, să nu pretindă ulei, sare sau lemn, și fiecare să se mulțumească cu rația sa   ...   Să trăiască din prada luată de la dușman și nu din lacrimile populației din provincii   ...   Să-și țină curate armele defensive, să le ascută bine pe cele ofensive, să-și păstreze încălțămintea în bună stare, iar hainele vechi să le schimbe cu cele noi, să-și păstreze solda la centură și să nu o risipească prin cârciumi.  ”. Cu asemenea principii, Aurelian a avansat rapid până la rangul de dux, adică comandant militar pe frontiera unei provincii. Calitățile sale de militar destoinic au ieșit în evidență mai ales în confruntările cu goții care pătrunseseră în Imperiu jefuind și provocând dezordine în sudul Dunării. În asemenea condiții, în anul 271 d.Hr. Aurelianus îmbracă purpura imperială după scurtele domnii ale împăraților Valerianus și Gallienus. În fața sa ca împărat, stăteau situații care trebuiau urgent rezolvate   ...   alungarea barbarilor ce pătrunseseră în nordul Italiei, curățirea mărilor de pirați, refacerea unității Imperiului, etc. Cu tenacitate și perseverență, a rezolvat aceste probleme în primii ani de domnie.

   O situație mai deosebită avea provincia Dacia, care era „un bastion adânc înfipt în lumea barbară” iar pentru apărarea ei erau necesare multe trupe, care trebuiau dislocate în alte părți ale Imperiului. Analizând situația de aici, Aurelian hotărăște părăsirea provinciei în anul 271 d.Hr., ordonând retragerea Legiunii a V-a Macedonica de la Potaissa, la Cescus, pe malul drept al Dunării și a Legiunii a XIII-a Gemina de la Apulum la Ratiaria, rămânând însă din ele , două cohorte la Sucidava și câteva detașamente la Dierna, Drobeta și Desa, pe malul stâng al Dunării, cu misiunea de a menține „capete de pod” cu influență asupra unor teritorii învecinate. Odată cu armata, a fost retrasă și administarția iar cetățenii bogați, care aveau nevoie de protecția statului au plecat și ei. Nici un izvor antic credibil nu consemnează retragerea întregii populații romanice din provincia Dacia, cei mai mulți și-au continuat viața aici, amestecându-se cu migratorii pătrunși în acest spațiu în valuri succesive.

   După campanii militare încununate de victorii asupra Palmyriei, în Orient și în Galia, în Occident, Aurelian este asasinat în oct. 275 d.Hr. de către secretarul său Mucapor, care alături de alți apropiați au fost amenințați cu moartea de către împărat. Astfel dispare din istorie, la vârsta de 61 de ani, un împărat pe care cei mai mulți istorici îl consideră   ...   „mai mult necesar decât bun !”.

                          Prof.  Rus  Augustin