Piatra de hotar

Noul volum de povestiri semnat de Iuliu Marius Morariu, intitulat ”Piatra de hotar”, apărut la Editura Eikon din București, 2024, poate suscita o suită de interpretări. Pornesc de la convingerea că orice realizare artistică aduce un plus în  atât de necesara comunicare a omului cu semenii și universul. Apropos de unghiurile din care poate fi privit autorul, aș enumera câteva precizând din start că avem de-a face cu o persoană tânără. În primul rând, remarc faptul că pentru sinele său, studiul este o coordonată mult luată în seamă, având la activ numeroase diplome de absolvire a diferitelor cursuri, în țară și în străinătate în domeniul teologic. Pe lângă cele universitare (ca șef de promoție, cu masterat și doctorat la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj -Napoca), a dovedit talent, nu doar predilecție pentru valoarea cuvântului, acesta fiind fie rostit de la amvonul bisericesc (domnia sa fiind protosinghel), are exercițiu și în manevrarea cuvintelor scrise, după cum dovedesc foarte multele eseuri, articole de specialitate și, iată şi prin  prezența sa în plan literar. Mă voi opri doar la acest aspect, având în atenție recenta reușită editorială.

Cadrul larg al epicului celor opt povestiri ale volumului, este lumea satului ardelean, zona Bistriței. Restrângem cadrul și aflăm locațiile unde se derulează diverse povești de viață. De cândva și de acum. Adesea, o subtilă împletire a planurilor temporale, este absolut  remarcabilă. De aceea voi reveni asupra acestei tehnici. Focalizând mai amănunțit cadrul ne vom întâlni cu locații importante lumii satului în general, biserica, cimitirul, școala, gospodăria, toate acestea fiind legate de obiceiurile marcante din viața comunității. Autorul nu alege a fi doar un coseur, un narator, un observator al întâmplărilor care susțin sructura epică,  ci preferă, în unele cazuri,  să fie mai mult, chiar un personaj. El devine un EU epic. Se simte interferența sa  cu personajele și întâmplările din fiecare povestire. Bagheta lui nu dispecerează o anume desfășurare la care să fie martor. Este chiar un pilon. Asta sporește nota de personalizare a textelor dar și interesul cititorului (vezi povestirea Scrisoarea).

Trăirile personajelor sunt derulate în modul cel mai firesc, fără alunecări în argumentări sau exhaustive descrieri. Totul este sugerat simplu, dar cu o forță de ilustare bine aleasă de scriitorul părtaș la închegarea atmosferei epice. Cum poate face asta și de ce anume se slujește? De limbaj. Exact unde trebuie accentuate anumite stari sau un anume moment cuvântul bine postat aduce cu sine suportul imagistic necesar veridicității . 

Multe dintre cuvinte au un miez arhaic, așa cum, vom vedea pe parcursul demersului epic conferindu-i acestuia un parfum aparte, un farmec vetust. Notăm câteva: cărpănos, 

vrednic, țâfnos, mârșav, soroc, sărbătoarea Luminării, tagmă, bogdaproste, etc..

Această coloratură este strâns legată de miza pe care o are fiecare povestire. Înșiruind, am putea spune că viața din poveștile volumului are câteva spițe de bază folosite pentru a se derula, a se rostogoli într-o normalitate unanim acceptată în timpul propriei lor existențe.  Argumentez cu menționarea  personajului principal din povestirea  Război, care face un frumos gest de mare omenie, de prețuire a vieții, el, soldatul întors de pe front pe neașteptate și găsindu-și nevasta cu un prunc în brațe  care nu era al  lui ci, de neașteptat, al unui fost soldat neamț, nu se răzbună,  acceptă copilul și pe femeie o iartă. Preia frâiele gospodăriei ca și când totul era firesc să fie așa.Ca miză pregnantă despre care pomeneam, povestirile au toate un registru moral: despre păcat și iertare, despre omenie și bunătate, despre respect pentru legile morale moștenite, toate definind un mod specific  de-a vedea viața .Extrapolând, putem afirma că, nu doar personajele  se definesc prin aceste note comportamentale, adevărate principii existențiale ci, chiar autorul însuși, prin meseria sa, prin harul de-a face bine, de-a susține dreptatea, de-a  nu trece indiferent pe lângă eventualele greșeli ale semenilor din  preajma sa, practică rigorile onestității, a atitudinii exemplare.

Atmosfera cadrului epic este de asemeni foarte bine surprinsă, cheia folosită fiind veridicitatea. Poate autorul contemporan, în subconștient, va fi păstrat o prețuire specială, până la influență indescriptibilă, pentru proza maestrului literaturii realiste, Liviu Rebreanu,  mai ales pentru că își are originea în acceași zonă geografică.

Conchizând, nu ocolim a sublinia  un fapt evident: textele semnate de Iuliu-Marius Morariu, poartă pecetea veridicității, asigurând în felul său o perpetuare, o trecere în neuitare a unui specific existențial dintr-o anume zonă și un anume timp. Redarea realului fără inserția fantazării. Claritatea, limpezimea vieții din comunitate. Nici o alunecare în completări contorsionate. Totul curge  în matca unor reguli asimilate în timp..

Amintesc în aceeași idee, povestirea Clopotarul, o mică bijuterie epică, lingvistică, unde morala se îmbină cu umorul (de altfel, nelipsit nici din alte texte, acesta fiind un ingredient subtil folosit pentru veridicitatea unui anume mod de-a percepe viața în spatiul unor legi morale de necontestat). Sacrul, legea scară, în comunitatea cadru pentru întâmplările povestirilor nu este impusă, nu pare o povară, este parte din modul lor de viață. Aici, autorul are sprijin în propriile cunoștințe teologice, dar nu face caz de acestea. Totul este excelent sugerat. Doar sugerat. Exact atât cât să participi cu plăcere la confesiunea unor  personaje intrate în scenă. Să înțelegi specificul vieții  unei comunități oneste, vrednică, unde orice abatere de la  legea moștenită este o umbră care întunecă limpezimea despre care vorbeam. Povestea pare nouă, dar, desprinsă  dintr-o repetabilitate coordonată de timp. Noutatea constă, desigur, în instrumentele expresivității artistice.

Este o carte în care atitudinea de viață poate fi un mod exemplar de urmat. În esența sa. Iubire, empatie, iertare, bunătate. Poate nu greșesc afirmând că, în mod special, cu prisosință, povestirea ” Piatra de hotar”, adică titlul volumului, cuprinde toate aceste paliere.

Închei prin a spune că această carte poate completa frumoș șirul titlurilor literare semnate de mari autori clerici. O carte despre atitudinea în viață. Azi, într-o lume atât de controversată , când ne agresează informaţional păreri nedefinite, păreri contrarii, informații debusolante, nu toate argumentate de timp sau știință, patina morală în limitele sacralității nu poate strica cu nimic echilibrul spre care tânjim în interiorul nostru. 

Iuliu-Marius Morariu semnează o carte despre o viață a bunului simț, de o frumusețe caldă, impunătoare, dar deloc agresivă.