Pictorul rodnean Florea Guşă, acolo sus

A plecat acum 16 ani, la 25 iulie 1997, discret, după o zbatere aprinsă cu viaţa. N-au fost aripi frânte, doar o simplă planare spre altceva. Nu se plictisise aici, a fost ajutat să meagă acolo unde spiritul său se poate elibera în voie, acolo unde lacrimile pământeşti se metamorfozează în începutul luminii.
Pictorul a fost un veşnic neliniştit, avea totuşi acea linişte a imaginii în mişcare duios proiectată pe zbaterile sale neliniştite în drumul cunoaşterii. Flore s-a cunoscut întâi pe sine, atât cât a putut, tocmai prin febra mişcării, a ştiut să caute, să lupte, să-şi domine, cu oarecare măreţie, chinul său fizic, aflat într-o lume strâmbă şi nepăsătoare. A primit totul cu curiozitate şi suferinţa împlinirii.
Avea 41 de ani şi ar fi vrut să mai rămână în anticmera vieţii. N-a fost să fie. L-am cunoscut personal. A fost un profet al penelului. A simţit mişcarea. Culorile şi lumina cădeau bronzate pe pânzele lui. N-a fost ajutat de nimeni în promovarea artei sale. Oameni de carton.
Florea Guşă rămâne pentru mine un om care a găsit suferinţa, a acceptat-o, s-a luptat cu ea şi credea în vremelnicia ei. A fost necesară pentru marea trecere. Ştia că vine Altceva.