A PLECAT ȘI DOREL DOBOACĂ, ZIS ZUCU

Urma să împlinească 68 de ani în luna mai, dar la început de februarie 2016 a plecat dintre noi, așa cum îl știam de-o viață, mai mult tăcut, dar dotat cu un umor sănătos, modest, plin de demnitate, onest, senin și mulțumit că Dumnezeu i-a ascultat dorința: Voia să-și lase mama în viață, în seama fraților și surorilor sale, mult mai sănătoși decât dânsul. Nu suporta ca mama sa să se sfârșească înaintea lui. O dorea mereu în preajma sa, mângâindu-i zilele, împlinirile sau alinându-i necazurile.
Dumnezeu i-a dăruit o viață pe care dânsul a respectat-o ca un boem, ca un aristocrat de vremuri bune. După primele studii școlare în satul natal Rebrișoara, a absolvit Liceul „George Coșbuc” din Năsăud, apoi alte cursuri de natură administrativă, fiind angajat ca secretar al Școlii Generale din comuna sa, unde a lucrat peste 40 de ani, adică, până la pensionare. Problemele școlii nu erau puține, mai ales că s-au construit edificii noi, școala avea un număr mare de copii și un număr corespunzător de cadre didactice, inclusiv școlile de pe valea Gersei, iar secretarul școlii trebuia să poarte evidența fiecăruia, ceea ce nu era deloc ușor. Aici și-a dovedit calitățile de bun profesionist, de mare om, iar mai târziu, de simpatic pensionar. Felul său de-a fi, de a-și respecta colegii, dar mai ales, personalul școlii, i-au atras simpatii care nu se vor stinge niciodată. Într-un astfel de mediu prietenesc și-a asumat porecla personajului ZOZO, alintat deseori de apropiați cu ZUCU, poreclă nășită cu multă grijă de profesorul Rican. Pentru el, orice problemă trebuia să aibă un final reușit, iar optimismul său avea să-i contamineze benefic și pe alții, pe directorii cu care a lucrat, pe profesorii și învățătorii școlilor rebrișorene, pe toți părinții și elevii comunității. Era prezent la Căminul Cultural, la meciurile de pe stadion, fiind și primul care s-a înscris în rândurile ASTREI REDIVIVA, alături de principalii intelectuali ai satului. De aceea, la înmormântarea sa, biserica a fost arhiplină, cei patru preoți i-au mângăiat dulcea amintire, corul bisericii i-a cântat jalea despărțirii iar familia, prietenii și lumea satului l-au condus cu pioșenie spre locul de odihnă veșnică, în cimitirul satului său, nu departe de drumul ce duce spre școală...
Fie-i țărâna ușoară și plăcută aducerea aminte.