Ploi de martie

Sosirea primăverii îmi aduce mereu în gând dulcele început descriptiv al unui text sadovenian: ,,Trei zile bătuseră vânturi sunătoare de la miazăzi, pământul se zbicise, şi-n dumbrăvioara din marginea satului, la malul Siretului, începuseră să înflorească galben cornii” ( ,,Un om năcăjit”).

Când ,,vânturile sunătoare” sunt însoţite şi de ploaie, privesc poetic şi didactic prin geamurile clasei a V-a B, spre pădurea Beclenuţului, de pe malul drep al Someşului, al ,,şarpelui albastru”, şi un uşor regret îmi învăluie o aducere-aminte, ca să păstrez tot o tonalitate narativă sadoveniană. Cândva, această povestire figura în manualul de română al clasei a VII-a. Astăzi ea nu prea se mai studiază, fiindcă ne-ar contamina cu pesimism, cu suspine mioritice şi noi trebuie să fim pozitivi, optimişti, să ne plesnească epiderma de avânt european.

Aceste rememorări didactice le altoiesc peste versul ,,Ce vrea cu mine toamna, pe dealuri de mă-ntoarnă?” a lui Ion Pillat, din poezia ,,În vie”, substitui toamna cu primăvara şi fac localizarea de rigoare: în Malin.

Da. Am urcat recent, sub o ploaie primăvăratică, pe dealurile Malinului. Nu am mers prea departe de casă. N-am întâlnit pe nimeni pe cărarea dintre pomii livezii. O tăcere grea, o oboseală hibernală, mai stăruiau în merii, perii, prunii şi cireşii care mă salutau trecându-mă în catalogul acelei zile cu peniţa muiată în cerneala ploii căzânde din ramurile lor. Tăcerea pomilor era doar una exterioară. Acolo, în micile afunduri ale mugurilor abia perceptibili, încep revoluţiile vegetale ale înverzirii şi ale înfloriri.

Cine percepe aceste mişcări subterane, îşi lasă imaginaţia să clădească chipul de rai al acestui sat, atunci când înfloririle de primăvară îl cotropesc. Apoi am trecut pe lângă vie , în parii ascuţiţi ai căreia, parcă se spărgeau norii prăbuşiţi spre pământ, ca flamurile zdrenţuite ale unei oştiri nimicite.

Ploua. Ploua O stare de aşteptare încerca să împartă cămaşa timpului, între anotimpul plecat şi cel care îşi anunţa venirea.

Lângă piciorul unui fir de iarbă, glasul iernii îşi răsturna clepsidra lichidă în cupa unui ghiocel.