Povestea întortocheată a muzicii

Elevii Liceului de Muzică „Tudor Jarda” au încheiat un nou an şcolar, cu rezultate foarte bune, după cum declara la festivitatea din curtea instituţiei directorul Liana Bâcă. Florile au însoţit diplomele pentru recunoaşterea meritelor.
Şcoala s-a încheiat, elevii au intrat în vacanţă. Rămâne însă întrebarea unde se va învăţa din toamnă, imobilul fiind proprietate privată. Pe lista soluţiilor se află Şcoala Generală nr. 2, însă aici ar trebui făcute investiţii serioase pentru studiul muzicii. Soluţia va trebui să vină de la Inspectoratul Şcolar Judeţean şi de la Consiliul Local. Contactată telefonic, Doina Pană, proaspătul inspector şcolar general ne-a declarat că nu ştie încă situaţia exactă, dar că va face în aşa fel încât copii să nu aibă de suferit în calitatea actului educaţional. La rândul lui primarul Ovidiu Teodor Creţu spune că au fost multe discuţii pe această temă cu fostul inspector şcolar general Vasile Marc, însă încă nu s-a stabilit nimic oficial, se caută cele mai bune soluţii.
Maxim Gagea, preşedintele Asociaţiei de părinţi, spune că vor lupta pe toate căile pentru ca o şcoală cu asemenea performanţe(peste o sută de premii la diverse concursuri de profil din ţară şi străinătate doar în acest an) să nu fie distrusă. Mulţi dintre părinţi ameninţă cu retragerea dacă copiii vor învăţa la Generală 2, în clase cu elevii romi.
Profesorii ne spun că imobilul a fost retrocedat, fiind o sentinţă din 2007, iar termenul de graţie de 5 ani expirând. S-a stabilit o chirie, 200 000 lei din 2007, până în februarie 2010 (adică pe 3 ani şi jumătate) şi apoi câte 7400 lei pe an, dar nimeni nu a plătit nici un leu chirie până acuma. Actualul proprietar, Mihai Lauruc din Sighet, a cumpărat drepturile litigioase de la Bărsescu, care a cumulat drepturile de proprietatea a 4 din cei 5 vechi proprietari. Lauruc a returnat despăgubirea pe care Bărsescu a primit-o în anii 90, pentru vechea lege a retrocedării, dar nu s-au restituit cei 250 000 de dolari, suma care a fost obţinută în 2002-2003 de la Banca Mondială pentru reabilitarea clădirii. Interesant este că a dispărut dosarul lucrării, negăsindu-se nici la IŞJ, nici la şcoală. Prorietarul spune că nu e obligat să restituie suma, pentru că în acte investiţia apare pe Liceul de Arte “Corneliu Baba”, ca ordonator de credite în 2003, şi nu apare locaţia în care s-ar fi făcut investiţia, adică Odobescu nr 4. Director la Arte era atunci, ca şi acum, Macedon Retegan, iar inspector general Anton Buta şi adjunct Vasile Marc. Situaţia stă aşa: expiră termenul, s-au pierdut toate căile de recurs, dar şi suma de un sfert de milion de dolari, dar nici proprietarul nu a venit inca cu executor, doar cu experţi topografi, pentru a stabi care parte de 20 % râmâne în folosinţă comunităţii locale. Singurul lucru care se poate face, în viziunea dascălilor, este să se ceară cei 250 000 de dolari investiţi de Banca Mondială înapoi la proprietar, pentru că el primeşte clădirea, dar nu ca în 1948. Şi atunci ar rămâne proprietarul dator. Inspectorii şcolari general Mihai Mureşan şi Vasile Marc au vrut să cumpere clădirea actual, s-a depus dosar la Minister în 2008, de către Nelu Turc deputat şi Florin Găurean-viceprimar. Doina Pană ca secretar de stat a căutat soluţii pentru cumpărare, Vasile Marc a susţinut acest demers, însă Mircea Romocea a dispus desfinţarea liceului, declară directorul de atunci, Claudiu Şular.
În Consiliul de administraţie al Inspectoratului Şcolar din 16 ianuarie 2011, generalul adjunct Mircea Romocea a cerut, fără consultarea Liceului de Muzică, comasarea cu Liceul de arte, Curea de Apel Cluj anulând Ordinul nr. 3801/2011 al Ministerul Educaţiei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5