Pr. Alin Ciprian Cîndea: Să nu ne formalizăm în relaţia cu Dumnezeu

Paginile Sfintei Scripturi ne prezintă nenumărate persoane care îndrăznesc să se apropie de Domnul pentru a obține ceea ce doresc. Uneori o fac verbal, ca cei zece leproși care îi strigă: „Isuse, Învățătorule, îndură-te de noi! » (Luca 17, 13); alteori fără nici un cuvânt, precum femeia cu scurgere de sânge, care auzind de Isus, îndrăznește să se atingă de haina lui fără să spună ceva (Marcu 5, 27). Toate aceste persoane care vin în fața Mântuitorului sunt mânate de aceeași forță: credința că vin la Cel care poate să le îndeplinească dorința pe care o poartă în adâncul sufletului lor. Fapt ce-i determină să îndrăznească să ceară. Fiecare dorință exprimată prin credință primește un răspuns.
Un exemplu este și femeia cananeancă (Mt 15,21-28), care îi cere cu insistență Domnului să-i elibereze fiica posedată. Insistența ei surprinde. Papa Francisc observă că „distanța aparentă pe care o afișează Isus nu o descurajează pe această mamă care persistă să-l invoce. Forța interioară a acestei femei, se regăsește în dragostea ei maternă și în încrederea pe care o are în Mântuitorul care îi poate satisface cererea”.
La fel de surprinzătoare este și îndrăzneala ei amplificată de faptul că nu se formalizează atunci când dialoghează cu Isus. Iar Domnul nu consideră a fi o obrăznicie insistența ei, ci îi satisface dorința și exclamă: ”O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti. Şi s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela”.
Nu este prima persoană care procedează în acest mod. Un subiect de uimire și admirație pentru mulți este și relația dintre Dumnezeu și Moise, în Vechiul Testament. Moise era atât de apropiat de Dumnezeu, atât de familiar, încât putea să-i vorbească simplu și chiar îndrăznea să negocieze cu El. (Numeri 14)
Dar de ce să te formalizezi în relația cu Dumnezeu? Isus ne spune că ne este Tată. Ne formalizăm oare atunci când le cerem ceva părinților noștri? Le vorbim în mod solemn sau încercăm să-i lingușim? Nu. Nu facem asta și nici ei nu au nevoie. Dar nici nu le bolborosim cuvinte în mod mecanic. Ne sunt părinți și relația de iubire, familiaritatea și respectul impune un dialog simplu și onest.
Să fim sinceri în relația noastră cu Domnul. Să nu ne formalizăm. Și chiar dacă nu vom primi răspuns la cererile noastre imediat. Nu trebuie să ne descurajăm. Trebuie doar să credem că cel care ne poate îndeplini cererile este El, Domnul, și să insistăm. ”De aceea şi eu vă spun: Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide! Căci oricine cere primeşte; cine caută găseşte; iar celui care bate i se [va] deschide. Care tată dintre voi, dacă fiul îi cere un peşte, îi va da în loc de peşte un şarpe sau, dacă îi cere un ou, îi va da un scorpion? Aşadar, dacă voi, cei care sunteţi aici, răi cum sunteţi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru din ceruri îl va da pe Spiritul Sfânt celor care i-l cer?” (Luca 11, 9-13)