Dependenţa, acceptare şi recuperare

Pr. Radu Liviu Roșu: Confruntările - o provocare de fiecare zi

Pr. Radu Liviu Roșu, consiler specializat în tratarea adicțiilor

Dragi cititori, ceea ce m-a determinat să scriu acest articol, este faptul că trăim într-o societate în care toată lumea are dreptate, la toată lumea i se cuvine totul, și mai puțin ne îndreptăm atenția spre propriul ego, ego care, adeseori, ne aruncă în dispute inutile și fără sens, în care nu acceptăm faptul că și părerea celuilalt contează, dar mai ales pentru că nu ne place să fim confruntați și nu ne place dacă nu avem adevătul de partea noastră.

Ca să putem analiza acest subiect, sau mai bine zis cum reacționăm în diferite momente, este necesar să ne oprim puțin asupra noțiunii de adevăr. De ce? Pentru că adevărul sau realitatea sunt evitate atunci când sunt dureroase. Putem să ne revizuim atitudinile și viața doar atunci când avem disciplina da a trece prin durere.

La fel stau lucrurile și când vine vorba despre persoanele dependente. Adeseori când sunt confruntate în legătură cu consumul lor sau cu anumite evenimente nepăcute, adeseori devin irascibile, evitante, vor să lase impresia că ele dețin controlul asupra evenimentelor și chiar a vieții. Și aceasta din pricina faptului că nu sunt oneste cu ele însele, iar Ego-ul lor nu le permite să vadă adevărata realitate și consideră că ceea ce spun alții este total eronat.

Pentru a schimba lucrurile trebuie să fim total devotați adevărului, adică să luăm în considerare adevărul, să-l determinăm cât de bine putem, ca fiind cel mai important.

O viață devotată adevărului înseamnă înainte de toate, o viață de autoexaminare riguroasă, permanentă și nesfârșită. Cunoaștem lumea doar prin relațiile pe care le avem cu ea. Prin urmare, dacă vrem să cunoaștem lumea, nu trebuie doar să o examinăm, ci trebuie să examinăm simultan și examinatorul, adică pe noi.

Și acesta este una dintre cele mai importante etape pentru persoanele care vor să renunțe la dependența lor activă, și anume de a ajunge la onestitate cu ele însele și a-și face o analiză minuțioasă a propriilor vieți și pentru a descoperi cine sunt cu adevărat. Acest lucru este valabil pentru toată lumea.

Odată ajunse la onestitate, încep să-și dea seama că sursa pericolului din lume stă mai mult în ele decât în afara lor. Procesul examinării de sine și al contemplației devine astfel esențial pentru supraviețuire. O viață devotată în întregime adevărului înseamnă, de asemenea, disponibilitatea de a fi contestați ca persoană.

Singura cale prin care putem fi siguri că realitatea pe care o posedăm este validă, și nu închipuită, este aceea de a o expune criticii și de a ne confrunta cu alții. Totuși, din cauza durerii inerente procesului de revizuire a propriei realități, persoanele dependente caută mai ales să evite sau să refuze orice confruntare pentru stabilirea validității sale.

Tendința de a evita contestarea este foarte prezentă în ființele umane, încât poate fi considerată pe bună dreptate o caracteristică a naturii umane. Aceasta nu înseamnă că este un comportament esențial, folositor sau de neschimbat. La fel de natural este a nu te spăla pe dinți niciodată.

Noi învățăm singuri să facem lucruri nenaturale, până când nenaturalul devine el însuși o a doua natură. Nici un act nu e mai nenatural și deci mai uman decât acela de a trece printr-un program de recuperare sau terapeutic. Prin acest act persoanele dependente se mențin în mod deliberat deschise pentru cea mai profundă confruntare din partea unei alte ființe umane.

Această deschidere față de confruntări este unul dintre lucrurile pe care le simbolizează faptul de a sta față în față cu consilierul. A trece printr-o terapie este un act de mare curaj. Principalul motiv pentru care oamenii nu urmează o psihoterapie pentru recuperarea din dependențe și nu numai, nu este lipsa de bani, ci lipsa de curaj.

Cea mai mare valoare a terapiei provine din extinderea disciplinei la treburile și relațiile interpersonale din viața de zi cu zi. Vindecarea spiritului nu este completă până când deschiderea față de confruntări nu devine mod de a trăi.

Eșecul multora în terapia din dependențe se datorează faptului că foarte mulți caută o ”eliberare”, foarte puțini fiind cei care caută de la început un nivel conștient de confruntare sau educare prin disciplină. Astfel, mulți când își dau seama că vor avea parte de confruntare, de contestări, dar și de sprijin, fug sau sunt tentați să fugă.

Cei ce lucrează conștiincios la acest lucru, deseori fac progrese rapide, dar unii sunt atât de rezistenți la confruntare, încât doar pretind că fac asociere liberă. Sunt volubili când vorbesc despre una sau alta, dar uită amănunte cruciale. Ei transformă întâlnirile în conferință de presă. Își petrec timpul încercând să evite confruntarea și se lasă atrași într-o subtilă formă de minciună.

Pentru a devenii deschiși la confruntare, este nevoie ca percepția dependentului asupra realității să fie cu adevărat deschisă pentru inspecția publicului și aceasta implică o onestitate totală.

Crezând în creșterea spiritului uman ca scop al existenței umane, sunt adeptul progresului spiritual, pe care îl încurajează și terapia dependențelor. Este necesar și se cuvine, ca persoanele dependente ca ființe umane, să se dezvolte și să progreseze cât de rapid posibil. În același timp nu trebuie să socotească terapia ca și pe o cârjă. Terapia nu este o cârjă. Considerând-o așa nu vor obține progresul spiritual. Este posibil să obțină dezvoltare personală și fără terapie, dar procesul este anevoios și fără țintă adeseori.

Adeseori părinții caută terapia pentru copiii lor. Ei vor ca acești copii să nu mai consume droguri, să poată sa-și tempereze accesele de furie, etc. Unii părinți și-au epuizat resursele încercând să-și ajute copiii și vin în terapie cu o disponibilitate veritabilă de a muncii pentru rezolvarea acestei probleme. Alții așteaptă ceva magic din partea consilierului pentru a schimba situația fără a se atinge de cauza fundamentală a problemei – care adeseori sunt ei înșiși. Aceasta este o fugă de realitate.

Dintre miliardele de minciuni pe care le scot oamenii, două sunt foarte comune și deosebit de puternice și distructive: ”Noi ne iubim cu adevărat copilul” și ”Părinții noștri ne iubesc cu adevărat”. Sunt cele mai distructive și în același timp cele mai înșelătoare pentru ambele părți.

Observăm, așadar de ce terapia este ”jocul adevărului” sau ”jocul onestității”, pentru că rolul ei este să ajute pacienții să înfrunte astfel de minciuni. Una dintre rădăcinile bolii mintale constă invariabil într-un angrenaj de minciuni care ni s-au spus și minciuni pe care ni le-am spus singuri.

Aceste rădăcini pot fi descoperite și extirpate doar într-o atmosferă de onestitate totală.

 

Prețuiți viața și alegeți să nu vă pierdeți!

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5