Pr. Radu Liviu Roșu: Rușinea – emoția care distruge suflete

Iubiți cititori, plec în scrierea acestui articol de la faptul că rușinea, spre deosebire de vinovăție, este un sentiment care ține doar de persoană și de caracteristicile sale individuale. Rușinea este un sentiment foarte dureros determinat de credința că ceva este în neregulă cu noi, iar acest lucru ne-ar face nedemni de iubirea sau măcar de acceptarea celorlalți.
Rușinea provine dintr-o comparație: te compari pe tine cu propriile tale standarde. Implică mai întotdeauna un caracter de “taină”, e ascunsă celorlalți, e doar în sufletul tău. Deși uneori participăm la teama, durerea sau furia colectivă, rușinea e trăită în singurătate, departe de ochii celorlalţi.
Acest sentiment puternic este pentru persoanele dependente unul dintre cele mai grele obstacole de depășit în calea recuperării. Persoana dependentă se simte inferioară celorlalți din cauza unei stime scăzute depre sine.
Datorită faptului că dependența îl aduce pe om într-o stare mentală deplorabilă, acesta nu mai vede în el decât partea negativă a firii sale, și adeseori nu mai poate vedea latura pozitivă. Adevărul este că, dincolo de starea de dependență, nici o persoană nu este rea în sine, doar că sentimentul rușinii anihilează orice licărire a naturii pozitive din om.
Toate aceste caracteristici fac din rușinea care pare că nu mai trece, că nu se mai diminuează, o boală grea, care nu întârzie să își pună amprenta inclusiv asupra trupului fizic. Vinovăția și rușinea sunt de obicei distinse în felul următor: simt vinovăție când fac o greșeală; simt rușine când eu sunt greșeala.
O persoană se simte vinovată ori de câte ori face ceva rău, imoral. Rușinea însă va fi simțită doar de o persoană care se percepe ca fiind pierdută și confuză și care interpretează și simte aceste emoții mai mult pentru sine și mai puțin pentru acțiunile sale.
Acest tablou descris mai sus îl întâlnim frecvent la persoanele care manifestă probleme de dependență, care au o părere proastă despre ele însele, se simt paria societății, și de aceea preferă adeseori să se ascundă de ceilalți oameni, dar că locurile în care se refugiază sunt pe cât de numeroase, pe atât de greșite, fie că este vorba despre alcool, droguri sau jocuri de noroc, etc.
Rușinea provine, de cele mai multe ori, dintr-o copilărie trăită într-o familie disfuncțională sau o familie în care am fost rușinați de către adulți sau abuzați fizic, sexual sau emoțional de către aceștia.
Pentru rezolvarea rușinii este utilă terapia. O persoană care se simte rușinată poate să spună: “Nu sunt bună de nimic. Sunt o fraieră. Cum poate să stea lângă mine?”
Să învățăm că autocritica este doar un obicei, nu este o trăsătură de caracter. Dacă, în loc să ne etichetăm negativ ne-am spune: ”Hei, fapta ta e reprobabilă, ar fi bine să o corectezi pentru că tu chiar ești capabil!” vei descoperi că aceasta funcționează, aproape instantaneu. Imaginați-vă cum ar fi dacă noi înșine ne-am privi cu mai multă toleranță.
La fel se întâmplă și în cazul persoanelor dependente atunci când reușesc să-și învingă rușinea și încep să privească lucrurile dintr-un alt unghi și cu ochii blândeții. Transformările care urmează sunt extraordinare și creează în mintea și în sufletul persoanei dependente dorința de a-și schimba viața, de a se privi ca o persoană care a greșit dar care poate repara acele greșeli.
Cu alte cuvinte este nevoie să învățăm să ne acceptăm pe noi înșine așa cum suntem, deosebiți de celelalte persoane, să ne acceptăm pentru lucrurile bune care ne fac unici și speciali.
Rușinea se manifestă prin confuzie, disconfort, regret și remușcări doar într-un mediu în care simțim că nu corespundem cerințelor, când suntem primiți batjocoritor sau când atitudinea celuilalt este disprețuitoare. Într-un astfel de mediu ne cuprinde un sentiment acut de rușine, perceput de noi ca și cum am apărut dezbrăcați, slabi și fără apărare în mijlocul unei mulțimi agresive.
Rușinea mai reprezintă și una dintre formele cele mai distructive de auto-condamnare deoarece face o persoană să se perceapă pe sine ca fiind inadecvată sau josnică. Acest tip de persoană, deși știe că oamenii nu au numai calități ci și anumite defecte, se va simți ca o ființă mizerabilă.
Pericolul pentru acest tip de rușine și de auto-judecată este faptul că, în timp ce stima de sine scade, persoana va continua să se devalorizeze iar în ochii ei va deveni mai rea decât este în realitate. O astfel de rușine va duce ulterior la singurătate și izolare.
Ca și veșnic vinovat dependentul va tinde să-și asume prea multe responsabilități iar rușinea va deveni elementul central al lui. O astfel de persoană este întotdeauna gata să simtă rușine, în orice situație, iar acest mecanism o va conduce la un sentiment de inadecvare personală și la eșec.
În multe situații persoanele dependente sunt măcinate de o rușine profundă pentru că simt că au dezamăgit la capitolul atingerea standardelor agreate de societate. Că nu s-au conformat “normelor”, că au îndrăznit să iasă din rând, în loc de încuviințarea și așteptările celorlalți. Nimic nu este mai neplăcut pentru Ego decât sa simtă rușine, pentru că asta înseamnă că nu a reușit să fie bun.
Dacă nu e bun, nu va fi iubit de ceilalți. Dacă nu va fi iubit, acceptat, valorizat, asta înseamnă că va rămâne singur fiindcă nu merită nimic, e nul. Și ce va face Ego-ul ca să se protejeze împotriva acestui sentiment de rușine? Va dezvolta tot felul de strategii și mecanisme ( inconștiente) pentru a face față acestui pericol de anihilare.
Când această rușine profundă pe care nu își dă voie să o recunoască, să o aducă la suprafață ca să o înțeleagă, să o integreze și să o vindece, persoana dependentă va începe să se comporte agresiv față de ceilalți, să își impună punctul de vedere, să țină cu dinții de propriile păreri, să devină malițioasă și disprețuitoare, vrea să dețină controlul absolut.
Manifestă o atitudine defensivă – nu recunoaște că a greșit, dă vina pe alții, toți ceilalți au ceva cu ea, jocă rolul de victimă (și așteaptă mila celorlalți ca să se poată hrăni energetic), devine nemulțumită de ceilalți și preferă să se retragă.
O altă strategie este să devină cea care vrea să mulțumească pe toată lumea, care nu mai are coloană vertebrală, nu își susține părerea, lingușește pe toți cei de care simte că are nevoie.
Și nu în ultimul rând, devine narcisist – devine preocupat excesiv de propria imagine, accentuează mereu contribuția lui, minimalizează contribuția altora, încearcă să fie perfect în toate.
Prin urmare rușinea este problema de bază în dependențe (adicții) și poate provoca și alte probleme, cum ar fi sinuciderea , depresia și furia.

Pr. Radu Liviu Roșu
Consiler specializat în tratarea adicțiilor