Pr. Radu Liviu Roșu: Perfecționismul - piedică sau factor important în evoluția personală

În lumea contemporană, perfecţionismul este văzut adesea ca o calitate. Dar cercetările recente sugerează că această trăsătură de personalitate are o ”latură întunecată”, care poate afecta grav sănătatea. Există un perfecţionism normal, bun - dorinţa firească de face lucrurile bine - şi unul patologic, asociat cu o convingere iraţională că totul trebuie să fie perfect.

            Religia este o sursă majoră de rușinare prin intermediul perfecționismului. Există norme în Biblie care ne arată cum să vorbim, cum să ne îmbrăcăm, cum să ne comportăm. Aceste reguli sunt  sfinte, date de Dumnezeu, deci nu avem voie să ne abatem dacă vrem să ne mântuim.  Orice abatere de la norme este considerată un păcat.

Perfecționismul constituie și una din regulile familiei și poate duce la crearea rușinii toxice.  El va nega rușinea sănătoasă. Ne va transmite că putem fi perfecți, asumpție care neagă faptă că suntem limitați ca ființe umane. El nu știe niciodată cât de mult este suficient.  Perfecționismul neagă faptul că vom face greșeli și că, în același timp, este normal să le facem.

Perfecționismul este învățat atunci când o persoană este apreciată doar pentru lucrurile pe care le face. El este creat în timp ce acceptarea și iubirea din partea părinților depinde de performanță. Performanța este întotdeauna legată de ceea ce se află în afara sinelui. Copilul este învățat să se străduiască mai departe. Nu există niciodată un loc de odihnă și de bucurie și satisfacție interioară.

Implicăm perfecționismul de fiecare dată când luăm o normă negativă și o absolutizăm. Odată absolutizată, ea devine măsura tuturor lucrurilor. Comparăm și judecăm în concordanță cu aceste standarde. Perfecționismul creează întotdeauna o măsură supraomenească în comparații. Și oricât de mult ar încerca sau cât de bine se face, nu este niciodată suficient.

Karen Homey scrie despre ”Tirania lui trebuie“. Expresia ”trebuie să“ este un rezultat direct al perfecționsimului. Această distorsiune a gândirii  presupune schițarea unei liste de reguli indiscutabile despre  cum ar trebui să acționați voi și alte persoane.

 Perfecționismul este un sistem de credințe auto-distructiv, care creează dependență și poate fi rezumat astfel: Dacă arăt perfect și fac totul perfect, pot să evit sau să minimizez suferința pe care mi-o provoacă rușinea, precum și judecata și blamul celorlalți. Este distructiv mai ales din cauza presiunii pe care o pune un standard imposibil de atins, iluzia că există posibilitatea de a crea ceva perfect care să ne ofere scăparea ideală de noi înșine. Și provoacă dependență din cauza cercului vicios pe care îl creează: încerc să evit rușinea și suferința asociată ei, mă confrunt cu ea – pentru că este imposibil să nu fiu judecat sau învinovățit – și cred că e din cauza mea, pentru că nu am reușit să fiu perfect, așa că trebuie să încerc mai mult și mă predispun la și mai multă autocritică, critica celorlalți, vinovăție și rușine.

Perfecționismul nu este efortul de autoperfecționare, adică de a evolua și de a deveni mai bun, ci este o atitudine defensivă față de acestea și efortul permanent de a obține aprobarea și admirația celorlalți.

Psihologii canadieni Paul Hewitt şi Gordon Flett spun că stresul cu care se confruntă perfecţioniştii duce la apariţia problemelor emoţionale, fizice şi de relaţionare, care includ depresia, tulburări alimentare, auto-vătămare, anxietate, tulburare obsesiv-compulsivă; mâncat compulsiv; anorexie; bulimie; sindrom de stres post-traumatic; insomnia, conflicte conjugale şi chiar suicid. Cu  cât este mai ridicat nivelul de perfecționism al unei persoane, cu atât aceasta o să sufere de mai multe tulburări psihice.

Unul dintre motivele pentru care perfecţionismul, în aspectele sale negative, poate avea un impact atât de nociv asupra sănătăţii este faptul că perfecţioniştii prezintă adesea un răspuns exagerat la stres. Presiunea continuă de a realiza cele mai bune performanţe are consecinţe nefaste, explică prof. Flett.

Atunci când corpul trece printr-o stare de stres, glandele suprarenale eliberează în sânge două substabanţe cu rol de neurotransmiţători: adrenalina şi noradrenalina. Acestea pregătesc corpul pentru reacţia promptă la o eventuală ameninţare – cunoscutul răspuns “luptă sau fugi” – ajustând funcţionarea organismului pentru a face faţă pericolului: inima îşi îndeseşte bătăile, tensiunea arterială creşte, căile respiratorii şi arterele coronare se dilată, iar rata metabolismului creşte.

Toate au rolul de a asigura alimentarea cu energie suplimentară a corpului, în special a organelor necesare pentru “a lupta sau a fugi” (plămâni, muşchi, etc.), reducându-se în acelaşi timp   activitatea acelor componente ale organismului care nu sunt necesare momentan pentru înlăturarea pericolului (piele, sistem imunitar), în cazul în care ar fi nevoie de o luptă sau de o fugă din faţa pericolului.

Conform specialiştilor, perfecţionismul se manifestă sub diferite forme, fiecare fiind asociată cu un alt tip de probleme, mai mult sau mai puţin severe. Niciuna dintre acestea nu este lipsită însă de complicaţii. Astfel, psihologii vorbesc despre trei tipuri de perfecţionişti: orientat spre sine - cu  o puternică motivaţie internă de a fi perfect şi de a-şi stabili nişte standarde nerealiste pentru sine; orientat spre ceilalţi - are pretenţia ca oamenii din jur să fie perfecţi; şi orientat spre prescripţiile sociale - reflectă nevoia de a câştiga şi de a menţine aprobarea celorlalţi, întărită de convingerea că ceilalţi aşteaptă perfecţiunea.

Un studiu realizat de  Hofmann, Baumeister, Forster, și Vohs (2012)  analizează viața de zi cu zi  a perfecționiștilor și îi consideră pe aceștia ”suflete torturate “, care au idealuri înalte și trăiesc conflicte motivaționale în timp ce își epuizează resursele în încercarea de a le atinge.

  Mulți oameni se străduiesc să fie perfecți ca sursă de validare într-o încercare greșită de a avea realizări care le va câștiga dragostea și respectul altor oameni semnificativi, încercând să evite respingerea, judecata dură și abandonul.

Din păcate, pentru mulți oameni, perfecționismul constituie o problemă în a trăi cu ceilalți. Se pare că, priviți dintr-o perspectivă interpersonală, perfecționiștii sunt o problemă pentru alți oameni și ceilalți sunt o problemă pentru perfecționiști.

Perfecționistul orientat spre celălalt este cineva care poate fi destul de controlant și exigent și pregătit să experimenteze și exprimă frustrarea atunci când alții nu reușesc în mod inevitabil să obțină rezultate. Perfecţionismul devine o problemă în a trăi cu ceilalți  atunci când are ca rezultat diferitele forme de deconectare socială și izolarea.

Persoanele perfecționiste pot deveni extrem de evitante față de ceilalți datorită anticipării  posibilelor critici din partea celorlalți și a sentimentelor generale de rușine; deci, în multe privințe, deconectarea socială poate reprezenta o distanțare defensivă a sinelui față de ceilalți.

Este posibil ca alți perfecționiști să nu-și dea seama că sunt pe drumul spre izolarea socială datorită unei orientări spre dependența de muncă, ce  include un echilibru slab între viața profesională și o neglijare generală a relațiilor sociale cheie. De asemenea, nu ar trebui să trecem cu vederea acele persoane care au adoptat perfecționismul ca reacție la abuz și maltratare în moduri care sunt conforme cu reacția socială.

Perfecționismul poate fi cu siguranță o problemă în a trăi cu ceilalți  pentru persoana care se confruntă cu perfecționismul prescris social și care are o preocupare generală în ceea ce privește greșeala, dar el sau ea are o situație de viață caracterizată printr-un control personal scăzut, cerințe extrem de ridicate, și suport redus.

Curajul de a fi imperfect generează un stil de viață caracterizat de spontaneitate și umor. După ce ați acceptat că greșelile sunt produse naturale ale conștientizării umane limitate, nu mai mergeți pe ouă. Îți asumi mai multe riscuri și te simți mai liber să explorezi și să fii creativ.

Cel mai important, vei râde mai mult. Simțul umorului poate fi criteriul suprem pentru măsurarea recuperării unei persoane din rușinea interiorizată. A putea râde la evenimente, împreună cu alte persoane și chiar de noi înșine necesită o adevărată umanitate.

Simțul umorului se bazează pe privirea omului ca întreg. De asemenea, ne oferă perspectivă și echilibru. Ne lasă să râdem atât de ego-urile noastre supraumflate, cât și de defectele noastre. Dă-ți voie să te bucuri de fiecare minut din fiecare zi din viața ta.

Antidotul recomandat de Brene Brown pentru perfecționism este cultivarea permanentă a unei atitudini blânde și înțelegătoare față de propria persoană imperfectă, care nu înseamnă delăsare, ci conștientizarea propriilor limite și acceptarea naturii umane, ingrediente absolut necesare pentru dobândirea sentimentului propriei valori.

Ca și concluzie, numai Dumnezeu este perfect și niciodată nu vom ajunge la perfecțiunea Lui. Dă-ți șansa să fi om și viața va fi mult mai ușor de dus cu tot ceea îngăduie Dumnezeu.

Prețuiți VIAȚA și alegeți să nu vă pierdeți!

Cu Har și Bucurie, al vostru umil prieten, Pr. Roșu Radu Liviu!