Pr. Roșu Radu Liviu: Dependența - o boală incurabilă, progresivă, cronică și fatală

În primul rând, o definiţie a ceea ce NU este dependenţa sau tulburarea de consum de substanțe: nu are nimic de-a face cu inteligenţa unei persoane. Multe persoane care suferă de dependență au inteligenţa peste medie. Pentru mulţi dintre ei, această dependenţă a început ca un mod de a face faţă sentimentelor neplăcute, pe care nu le puteau gestiona altfel.

Trecând prin nenumărate situaţii,  experienţe de viaţă, presiune socială, ei pierd controlul asupra comportamentului lor şi încep să bea, să mănânce compulsiv sau să consume droguri, să joace jocuri de noroc, să stea nenumărate ore la calculator şi suferă de sevraj dacă nu consumă doza necesară şi în felul acesta adicţia devine din ce în ce mai puternică. De obicei oamenii nu recunosc multă vreme că au o problemă şi nu cer ajutor, iar calitatea vieţii lor începe să scadă: acasă, la şcoală, la serviciu, în relaţii, sau poate fi chiar fatal.

Mulţi oameni, pretutindeni în lume ştiu că nu pot mânca anumite mâncăruri precum scoici, ouă, castraveţi, zahăr sau altele de acest fel – fără să îşi provoace mari neplăceri sau fără să se îmbolnăvească. Poate că cine este alergic la anumite mâncăruri îşi plânge de milă şi se văicăreşte în faţa oricui vrea să asculte, pentru această interdicţie nedreaptă; poate că se lamentează fără încetare în legătură cu faptul că nu i se permite să consume ceva delicios, pentru că-i este dăunător sănătăţii.

       Evident, chiar dacă ne simţim nedreptăţiţi, nu este înţelept să ne ignorăm constituţia fiziologică. Neluând în seamă limitele, putem ajunge la mari neplăceri sau la boală. Ca să ne păstrăm sănătatea şi fericirea, între cote rezonabile, trebuie să învăţam să trăim cu corpul pe care-l avem.

Una dintre noile obişnuinţe de a gândi, pe care şi-o poate dezvolta dependentul în recuperare, este convingerea (”fără nervi”) că este necesar să evite substanţele chimice (alcoolul şi celelalte droguri care-l substituie), dacă vrea să-şi menţină sănătatea.

Avem dovezi, din vremea consumului şi din experienţa cu alcoolul, drogurile, jocurile de noroc, etc., a sute de mii de bărbaţi şi femei de-a lungul veacurilor: ştim că pe parcursul anilor de consum, problemele lor legate de drogul sau comportamentul preferat s-au înrăutăţit continuu. Alcoolismul, dependența de droguri, de jocurile de noroc sau altă substanță sau comportament adictiv este progresiv.

O desigur, mulţi au avut perioade de luni sau chiar de ani, când credeau că maniera de a consuma li s-a îmbunătăţit de la sine. Păreau a fi în stare să consume destul de mult, fără pericol. Sau, se abţineau de la băutură, spre exemplu, cu unele mici excepţii, când o făceau lată într-o seară, dar băutul nu se înrăutăţea vizibil, cel puţin nu în ochii lor. Nu se întâmpla nimic oribil sau dramatic.

Totuşi, pentru dependentul în recuperare, acesta își dă seama că, mai devreme sau mai târziu, problema consumului devenea, inevitabil, din ce în ce mai serioasă.

Unii medici experţi în alcoolism, spre exemplu, nu au nici o îndoială în privinţa faptului că alcoolismul se înrăutăţeşte constant, odată cu vârsta. (Cunoaşteţi pe cineva care nu îmbătrâneşte?). Situația este valabilă și pentru celelalte dependențe, indiferent care ar fi ele.

Putem, de asemenea,  să fim convinşi – după nenumărate încercări ale dependenților de a dovedi contrariul – că dependența este incurabilă, exact ca alte boli fără remediu. Este ”nevindecabilă”, în sensul că nu se poate modifica structura chimică a corpului ca să redevină consumatori normali.

Cum zice o vorbă, nu ne putem schimba structura, exact aşa cum un castravete murat nu mai poate redeveni castravete proaspăt. Nici un medicament, nici un tratament fiziologic nu a vindecat dependența cuiva.

În plus, putem vedea mii de dependenți care nu s-a oprit din consum, suntem absolut convinşi că dependența este o boală fatală. Pe lângă faptul că am văzut mulţi dependenți murind din cauza consumului, fie în timpul unor simptome de sevraj de tip delirium tremens sau convulsii, fie de ciroză a ficatului legată direct de consumul de alcool, fie din diverse episoade psihotice pentru cei cu dependențe de comportament, ştim şi că multe decese, neatribuite oficial dependenței, sunt în realitate cauzate de aceasta.

Adesea, când cauza decesului în acte apare ca: accident rutier, înecat, sinucidere, victimă a uni omor, criză cardiacă, incendiu, pneumonie sau infarct, consumul nemăsurat a condus la starea sau evenimentul fatal.

Ce poate face cineva care tocmai a aflat că suferă de o boală incurabilă, progresivă şi fatală – alcoolism sau altceva de acest fel, precum o afecţiune cardiacă sau cancer? Mulţi neagă, pur şi simplu, realitatea, ignoră starea de boală, nu acceptă nici un tratament, suferă şi mor.

Dar există şi o altă cale.

Omul acceptă ”diagnosticul” – convins de doctor, de prieteni sau de sine însuşi. Apoi, descoperă ce poate face pentru menţinerea stării ”sub control”, aşa încât poate trăi încă mulţi ani fericiţi, productivi, cu sănătate, câtă vreme are grijă de sine aşa cum se cuvine. Recunoaşte din plin seriozitatea condiţiei în carte se află şi face lucrurile de bun simţ necesare vieţii sănătoase. Se pare că acest procedeu este surprinzător de uşor, dacă omul vrea într-adevăr să-şi menţină  sănătatea.

Încearcă să nu scape niciodată din vedere faptul că nu-și pot schimba condiţia de dependenți, dar învață să nu se lase descurajaţi, să nu-și plângă de milă şi să nu vorbească tot timpul despre boala lor. O acceptă ca pe o caracteristică a organismului lor – aşa cum își acceptă înălţimea sau nevoia de-a purta ochelari ori alergiile.

Apoi, încercă să învețe cum să trăiască confortabil – nu cu amărăciune – ştiind acest fapt, cât timp pornesc de la ideea de a evita pur şi simplu acea primă doză doar pentru azi.

În sumar: Dependentul să țină minte că suferă de o boală incurabilă, potenţial fatală. Şi, în loc să persiste în a consuma, să prefere să-și găsească şi să folosească alte căi mai plăcute pentru traiul fără drog, comportament adictiv.

Nu trebuie să le fie ruşine că sunt bolnavi. Nu este ceva degradant. Nimeni nu ştie cu precizie de ce unii oamenii devin dependenți, iar alţii nu. Nimeni nu a alergat după starea de dependență, să o contacteze.

La urma urmelor, nu din plăcere suferă dependenții de dependența lor. Nimic din ce-au făcut – lucruri de care apoi le-a fost ruşine – n-au făcut deliberat şi cu răutate. Le făceau, deşi raţiunea şi instinctele le spuneau altceva pentru că erau într-adevăr bolnavi şi nici măcar n-o ştiau.

Au aflat că, din  regretele şi neliniştile inutile, legate de cum au ajuns în această stare, nu iese nimic bun. Primul pas pe care îl pot face, spre a se simţi bine şi a-și depăşi boala, este să nu consume pur şi simplu.

Experimentaţi ideea, ea este valabilă pentru orice boală și pentru orice om. N-aţi prefera să ştiţi că sănătatea vă este afectată dar că există un tratament, decât să petreceţi mult timp torturându-vă cu întrebări de genul: ”ce-o fi cu mine?”. Dependenții în recuperare au descoperit că noua imagine despre ei este mult mai agreabilă şi îi face să se simtă mai bine, decât cea lugubră pe care o avuseseră înainte. Noua imagine este şi mai conformă cu realitatea. Ei ştiu acest lucru. Dovada se află în felul în care se simt, acţionează şi gândesc – acum.

Orice depndent de orice substanță adictivă sau comportament adictiv doreşte, este invitat să ”încerce pe gratis” acest nou mod de a fi. După perioada de încercare, cine doreşte să se întoarcă la ”vremurile cele bune”, este perfect liber să o facă. Au tot dreptul să se întoarcă la mizerie, dacă vor. Pe de altă parte, își pot păstra noua imagine despre sine, dacă preferă. Şi ea le aparţine, de drept.

Prețuiți VIAȚA și alegeți să nu vă pierdeți!

Cu Har și Bucurie, al vostru umil prieten, Pr. Roșu Radu Liviu!