Pr. Vasile Beni: Ce ne va întreba Hristos la judecată ?

Ce ne va întreba Hristos la judecată ?                               

Este titlul Meditaţiei duminicii de astăzi şi care se desprinde chiar din textul evangheliei care ne spune:,,Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintre-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut. Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică”.(Mt 25,31-46) .                                         

Evanghelia de astăzi vrea să ne arate cum trebuie să ne comportăm faţă de aproapele nostru,pentru că faptul acesta ni se va face cunoscut la Judecata din urmă,unde fiecare dintre noi v-a trebui să dăm socoteală de faptele pe care le-am făcut sau de faptele pe care Nu le-am făcut.Iar sfântul Ioan Gură de Aur, vorbind despre Judecata din urmă, zice că Dumnezeu o va face pentru două motive: să-Şi facă dreptate Lui Însuşi şi să facă dreptate aleşilor Săi                                                                                     

   Ce ne va întreba Hristos la judecată ?                                     

1)Despre faptele milei trupeşti faţă de aproapele,despre care maica Tereza de Calcutta,ne învaţă şi ne spune că la judecată, Hristos ca Judecător ne va întreba, nu cât am strâns în această viaţă, nici cât am muncit de mult, ori am citit sau am călătorit prin lume, nici ce funcţii înalte am ocupat, ci doar câtă iubire faţă de semeni am pus în tot ceea ce am făcut. Desigur că nu ni se cere să facem minuni, că nu suntem dumnezei. Dar pentru că „Dumnezeu este iubire”, ca să ne putem apropia de El se cuvine să punem un dram, sau poate şi mai mult de iubire în tot ceea ce facem. Faptele iubirii creştine şi umane în general sunt foarte simple: a da cuiva înfometat un pic de hrană, sau un pahar cu apă, a fi dispus să‑l primeşti pe cel străin, să‑l îmbraci pe cel care nu are cu ce, să‑l vizitezi pe cel singur sau bolnav, iar dacă nu poţi să‑l îngri­jeşti, măcar să‑l consolezi cu o vorbă bună. Aşadar criteriul milei faţă de semenii noştri va atârna foarte greu în balanţa drep­tăţii divine şi va fi decisiv în favoarea noastră, sau dimpotrivă, nepăsarea şi egoismul vor înclina balanţa în dezavantajul nostru.Cele şase întrebări din parabolă califică pentru rai sau iad întreg conţinutul vieţii noastre. Ele pot fi interpretate atât material, cât şi spiritual.

2)Despre faptele milei sufleteşti-Dar tot la Judecată v-om fi întrebaţi şi de faptele milei sufleteşti.Pentru că putem să dăm o pâine celui flămând sau un pahar de apă celui însetat, dar putem în egală măsură să-l sprijinim pe cel flămând şi însetat de dreptate, cunoaştere şi adevăr. Putem să renunţăm la comoditatea noastră pentru a găzdui un străin, dar în acelaşi timp trebuie să fim lumina pentru cel străin de Dumnezeu şi rătăcit în credinţă sau fără speranţă. Pe cei goi de fapte, pe cei roşi de bolile sufletului, pe cei aflaţi în temniţa păcatului îi putem ajuta cu o vorbă bună şi cu rugăciune. Poate că nu avem întotdeauna ceva material, dar putem întotdeauna ajuta nu numai dând ceva din mână, ci dând ceva din inimă.Biserica a rânduit ca parabola aceasta să se citească în Duminica a treia a Triodului, a călătoriei noastre spre Sfintele Paşti, imediat după Sâmbăta pomenirii de obşte a celor din veac adormiţi în Domnul (Moşii de iarnă). Parabola Judecăţii de Apoi ne vorbeşte despre iubirea creştină care este "imposibilitatea posibilă" de a-L vedea pe Hristos în celălalt, oricine ar fi el, şi pe care Dumnezeu, în iconomia Sa veşnică şi tainică, a hotărât să-l aducă în viaţa noastră, fie chiar şi pentru câteva momente (părintele Alexander Schmemann). Dumnezeu încearcă inimile noastre prin cei care au nevoie de ajutorul nostru. El însă nu are nevoie de nimic de la noi acum, căci Cel care a făcut pâinea nu poate flămânzi, Cel care a făcut apa nu poate înseta, Cel care îmbracă întreaga Sa zidire nu poate fi gol, Cel care este izvorul sănătăţii nu poate fi bolnav, Cel care este Domnul domnilor nu poate fi lipsit de libertate.Astfel, să nu uităm niciodată de om, de omul de lângă noi.De aceea evanghelia de azi vrea să ne arate o cale care este la îndemâna fiecăruia care ne poate duce la rai: aceea a făptuirii binelui, a ajutorării celor în nevoi. Pentru că la judecată nu vom fi întrebaţi numai de răul pe care l-am făcut, ci de binele pe care puteam să-l facem şi nu l-am făcut. Dumnezeu nu ne va judeca doar pentru cât am acumulat într-o relaţie directă, personală cu El,Dumnezu nu ne va judeca doar faţă de felul cum ne-am comportat faţă de El, ci şi pentru lucruri care ţin de relaţiile interumane,adică de felul cum ne-am comportat faţă de aproapele, ca rezultat al apropierii şi comuniunii cu El. Nu ne putem apropia de Dumnezeu dacă-l ignorăm pe aproapele nostru                                             

,,O pildă despre ajutorarea aproapelui”-Doi oameni se hotărăsc să meargă la Ierusalim şi pornesc spre mare de unde trebuiau să ia vaporul..În drum spre mare poposesc să bea apă lângă o fântână.Aud gemete de durere venind dintr-un bordei din apropiere.Unul dintre ei zise mă duc să văd.Şi află acolo doi bătrâni înfometaţi,bolnavi, neavând pe nimeni.N-aveau ce mânca şi le împarte mâncarea,le aprinde focul şi încearcă să le aline suferinţa.Trecu timpul şi îşi dădu seama că vaporul a plecat şi el nu mai poate ajunge la Ierusalim.Şi îi păru rău că n-a putut merge în locul pe unde a umblat Iisus ,dar s-a bucurat că a făcut o faptă bună..Celălalt ajunse la Ierusalim înaintea slujbei Învierii şi se aşeză cât mai aproape să se roage,dar îndreptându-şi privirea spre altar îl văzu pe prietenul său cu care a pornit spre Ierusalim,aproape de patriarh ,că se ruga acolo.Bucuros că l-a văzut l-a aşteptat după slujbă să se întâlnească cu el să meargă împreună acasă,dar el nu apăru.Nedumerit se întoarse acasă şi povesti fiecare ce au făcut-şi a înţeles că prin fapta de milostenie,a primit mai mare dar de la Dumnezeu,decât cel care a ajuns şi s-a rugat la locurile sfinte.(Lev Tolstoi). Prin urmare să căutăm să facem binele celui care are nevoie de ajutorul nostru,pentru că un proverb spune aşa de frumos şi cu aceasta şi închei:,,fă binele şi împrăştie-l în lume şi cu siguranţă copiii tăi îl vor găsi”.Amin !