Părintele Vasile Beni: Dacă simți durere, ești viu, dar dacă simți durerea altora, ești Om

Lev Tolstoi a fost unul dintre nobilii Rusiei care poseda pământuri vaste și bogății mari. Și-a dat toată averea săracilor, nevoiașilor și lipsiților și a trăit o viață ascetică. Una dintre zicalele sale celebre este: „Nu-mi vorbi prea mult despre religie, mai degrabă lasă-mă să văd religia în acțiunile tale”. El a spus: „Dacă simți durere, ești viu, dar dacă simți durerea altora, ești om”.

         Textul Evangheliei la Duminica Înfricoșătoarei judecăți: „Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut. Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică”(Mt 25,31-46).

                                    Dragii noștri credincioși!

               Învăţătura bisericii noastre ne spune cum să avem grijă faţă de aproapele nostru, pentru că în lumina învăţăturilor Evangheliei, Dumnezeu nu sălăşluieşte doar în ceruri sau pe masa  sfântului Altar prin Taina Sfintei Împărtăşanii, ci poate fi descoperit în persoana fiecărui om aflat în nevoie.  Iar prin faptele milei trupeşti şi sufleteşti noi căutăm să înlăturăm lipsurile şi nevoile aproapelui nostru.                                                                                Cu toţii ştim şi ar fi bine să ne reamintim că a fi creștin nu înseamnă pur și simplu a crede în Dumnezeu sau a privi doar spre Dumnezeu, ci a privi și în jurul nostru și ai vedea pe toți cei care au nevoie de ajutorul nostru.                                                                               

Marele romancier rus Lev Tolstoi (1828-1910), pe lângă romanele sale celebre, a scris şi o serie de povestiri cu conţinut moral creştin. Între acestea este şi ”Istoria cizmarului sărac”.                                                  

Într-un sat trăia un cizmar care, într-o odăiţă, îşi avea atelierul şi bucătăria şi dormitorul. Din meşteşugul său de a repara încălţămintea oamenilor abia îşi scotea hrana de toate zilele. Dar omul era foarte credincios, iubitor de biserică şi cu inimă bună, pentru toţi. O dorinţă mare nutrea cizmarul: să se învrednicească şi el, cumva, să vadă faţa Mântuitorului. Într-o noapte i se arătă în vis Domnul Iisus şi îi zise: "Mâine voi veni la tine, fiule. Să mă aştepţi!" Omul se trezi cuprins de o nemărginită fericire. Deretică prin casă îşi puse toate lucrurile în rânduială, se îmbrăcă îngrijit şi cu ochii pe fereastră, începu a aştepta oaspetele divin.  Căutând aşa pe geam, zări o femeie săracă, ducând un prunc în braţe. Omul nostru deschise uşa, o pofti înăuntru, îi făcu un ceai fierbinte să se încălzească şi o omeni cum putu mai bine. După plecarea ei, iarăşi se aşeză la geam, ca nu cumva să-i scape Cel aşteptat.  Pe la amiază văzu un măturător de stradă, rebegit de ger. Şi pe acela îl primi cu bunătate şi îl mângâie. Dar Domnul nu venea.  Către seară primi cizmarul un soldat bătrân care trecea pe drum. Şi lui îi oferi ceva de mâncare, căldură, un ceai... Şi aşa până ce afară se întunecă de-a binelea. Omul, întristat adânc, se aşeză să se odihnească. Într-un târziu adormi, şi-L visă iarăşi pe Mântuitorul care îi zise: "Bine m-ai primit fiule! Află că îndurarea şi bunătatea pe care le-ai arătat semenilor tăi, Mie mi le-ai arătat. Căci doar grăit-am vouă: "Întrucât aţi făcut un bine unuia dintre aceşti fraţi mai mici ai Mei, Mie mi-aţi făcut" (Matei 25, 40).

    În concluzie, am putea spune că la judecata universală nu vom fi întrebaţi de cât de mult am postit, de cât de mult ne-am rugat, de câtă credinţă am avut, ci de felul în care ne-am comportat faţă de aproapele. Amin.

Vă doresc să fiți binecuvântați și să nu uităm ca sus să avem inimile!

Pr. Vasile Beni