Pr. Vasile Beni: Faptele Iubirii Creştine

Textul Evangheliei la  Duminica Înficoșătoarei judecăți: “Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintre-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut. Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică”. (Mt 25,31-46) .

Dragii noştri credincioşi! 

Evanghelia acestei duminici vrea să ne pregătească să fim mai conştienţi de faptul că, fie că vrem fie că nu vrem, cu toţii ne îndreptăm spre viaţa veşnică şi cu toţii va trebui să dăm socoteală de faptele pe care le-am făcut atâta vreme cât am petrecut în această lume. Evanghelia de astăzi vrea să ne arate cum trebuie să ne comportăm față de aproapele nostru, pentru că faptul acesta ni se va face cunoscut la Judecata din urmă, unde fiecare dintre noi v-a trebui să dăm socoteală de faptele pe care le-am făcut sau de faptele pe care ,,Nu’’ le-am făcut. Şi două ar fi învăţăturile la care vreau să mă opresc şi care sunt întregite sau completate şi de o pildă practică. Să ne oprim pe rând la fiecare dintre ele:

1.Faptele iubirii creştine faţă de trup -La judecată Hristos ne va întreba câtă iubire față de semeni am pus în tot ceea ce am făcut. Şi pentru că “Dumnezeu este iubire”, faptele iubirii creștine și umane în general sunt foarte simple: a da cuiva înfometat un pic de hrană, sau un pahar cu apă, a fi dispus să‑l primești pe cel străin, să‑l îmbraci pe cel care nu are cu ce, să‑l vizitezi pe cel singur sau bolnav, iar dacă nu poți să‑l îngri­jești, măcar să‑l consolezi cu o vorbă bună. Așadar, criteriul milei față de semenii noștri va atârna foarte greu în balanța drep­tății divine și va fi decisiv în favoarea noastră, sau dimpotrivă, nepăsarea și egoismul vor înclina balanța în dezavantajul nostru.

Lev Tolstoi,  marele scriitor rus (1828-1910), pe lângă romanele sale celebre, a scris şi o serie de povestiri cu conţinut moral creştin. Între acestea este şi istoria cizmarului sărac. Într-un sat trăia un cizmar care, într-o odăiţă, îşi avea atelierul şi bucătăria şi dormitorul. Din meşteşugul său de a repara încălţămintea oamenilor abia îşi scotea hrana de toate zilele. Dar omul era foarte credincios, iubitor de biserică şi cu inima bună, pentru toţi. O dorinţă mare avea cizmarul: să se învrednicească şi el, cumva, să vadă faţa Mântuitorului. Într-o noapte i se arată în vis Domnul Iisus şi îi zise: “Mâine voi la veni tine, fiule. Să mă aştepti!” Omul se trezi cuprins de o nemărginită fericire. Îşi făcu curat prin casă îşi puse toate lucrurile în rânduială, se îmbracă curat şi cu ochii pe fereastră, începu a aştepta oaspetele divin. Căutând aşa pe geam, zări o femeie săracă, cu un prunc în braţe, trecând pe drum. Omul nostru deschise uşa, o pofti înăuntru, îi facu un ceai fierbinte să se încălzească şi o omeni cum putu mai bine. După plecarea ei, iarăsi se aşeză la geam, ca nu cumva să-i scape Cel aşteptat. Pe la amiază văzu un măturător de stradă, plin de frig. Şi pe acela îl primi cu bunătate şi îl mângâie. Dar Domnul nu venea. Către seară primi cizmarul un soldat bătrân care trecea pe drum. Şi lui îi oferi ceva de mâncare, căldură, un ceai… Şi aşa până ce afară se întunecă de-a binelea. Omul, întristat adânc, se aşeză să se odihnească. Şi parcă era neîmpăcat că nu a venit la el Mântuitorul şi se gândea că poate atunci când el a avut gijă şi i-a omenit pe femeia săracă, pe măturătorul de stradă sau pe soldatul bătrân Iisus a venit şi nu a ştiut unde să intre. Într-un târziu adormi, şi-L visă iarăşi pe Mântuitorul care îi zise: “Bine m-ai primit fiule! Află că îndurarea şi bunătatea pe care le-ai arătat semenilor tăi, Mie mi le-ai arătat. Căci doar grăit-am vouă: “Întrucât aţi făcut un bine unuia dintre aceşti fraţi mai mici ai Mei, Mie mi-aţi făcut” (Matei 25, 40).

 2.Faptele iubirii creştine faţă de suflet -Poate că nu avem întotdeauna ceva material pentru a-l ajuta pe fratele nostrum, dar putem întotdeauna ajuta dând ceva din inimă. Pentru că putem să dăm o pâine celui flămând, sau un pahar de apă celui însetat, dar putem în egală măsură să-l sprijinim pe cel flămând şi însetat de dreptate, cunoaştere şi adevăr. Putem să renunţăm la comoditatea noastră pentru a găzdui un străin, dar în acelaşi timp trebuie să fim lumină pentru cel străin de Dumnezeu şi rătăcit în credinţă sau fără speranţă. Pe cei goi de fapte, pe cei roşi de bolile sufletului, pe cei aflaţi în temniţa păcatului îi putem ajuta cu o vorbă bună şi cu rugăciune. Dacă avem un bănuţ în buzunar şi l-am dat, nu-l mai avem. Aceasta este o milostenie materială limitată. Dacă însă avem credinţă multă în suflet şi o dăruim sau o transmitem copiilor şi celor din jur, ea nu se împuţinează, ci se înmulţeşte. Dacă avem bunătate în suflet şi o dăruim în jurul nostru, ea nu se împuţinează, ci se înmulţeşte. Chiar dacă nu avem nimic material de oferit, putem oferi, totuşi, o mână de ajutor unui om bolnav, unui om bătrân, unui om singur, chiar şi cu un pahar cu apă. Iar o altă formă a milosteniei care nu implică nimic material este vizitarea bolnavilor, bătrânilor şi a celor singuri. Astfel, facem milostenie din însăşi prezenţa noastră alături de cei singuri. Există oameni care nu sunt foarte săraci din punct de vedere material, dar sunt foarte singuri, descurajaţi, părăsiţi sau abandonaţi, având sentimentul că familia şi societatea nu mai au nevoie de ei. Copiii nu se mai interesează de părinţii lor sau rudele i-au uitat. Or, sufletul omului nu se hrăneşte doar cu pâine, ci şi cu prezenţa iubitoare a celor din jur, mai ales a celor pe care i-a ajutat cândva şi de la care aşteaptă un dram de recunoştinţă. Un sfat bun oferit unui om dezorientat este un act de milostenie. Un cuvânt de învăţătură de credinţă pentru cineva care n-a avut şansa să înveţe religia în şcoală, deşi este botezat creştin, un sfat bun pentru cel ce nu ştie cum să trăiască viaţa creştineşte, dar mai ales o rugăciune pentru cel ce nu se mai poate ruga, pentru că este prea bolnav, ori nu ştie să se roage şi să se spovedească, pentru că n-a făcut-o niciodată – toate acestea sunt acte ale iubirii creştine!

Pilda cu cei doi copilaşi:Se spune că doi copii, care erau fraţi, se jucau în curte. La un moment dat unul se loveşte şi începe să plângă foarte tare, aşa încât mama îl aude din casă şi fuge repede afară speriată să vadă ce s-a întâmplat. Mare i-a fost mirarea că ajunsă afară, copilul nu mai plângea şi atunci îl întreabă pe fratele acestuia: “Ce i-ai spus de nu mai plânge”? Iar copilul răspunde simplu şi senin: Nimic! Doar l-am strâns în braţe!                  

Iată cum doar şi o simplă îmbrăţişare alungă durerea. Spre încheiere mă opresc la versurile lui Traian Dorz care spun aşa:

Oprește-te din când în când 

Oprește-te din când în când și uită-te la lună,

Și-ascultă trecerile ei ce  multe au să-ți spună.

Oprește-te din când în când și uită-te la soare,
Căci nu știi ziua aceea când nu-ți va mai răsare.

Oprește-te din când în când lângă-un mormânt și-o cruce,
Și-adu-ți aminte că-ntr-o zi aici te vor aduce.

Oprește-te din când în când în drum numai cu tine,
Și vezi cu ce te duci de-aici în viața care vine.

Oprește-te... și până poți spre Dumnezeu te-ndreaptă,
Căci nu ști după care pas sfârșitul te așteapta.

Căci în zadar te vei opri când moartea te culege
Atunci, pe veci de veci va fi târziu a mai alege...

Amin! 

Pr.Vasile Beni