Pr. Vasile Beni: Spovedania

Fiecare duminică din Postul cel Mare are o consacrare anume. Astfel, dacă prima duminică, numită a Ortodoxiei, a fost închinată credinţei şi cinstirii sfintelor icoane; cea de-a doua, a Sf. Grigore Palama, a fost închinată rugăciunii, pentru că acest sfânt ne-a învăţat rugăciunea minţii sau a inimii sau rugăciunea lui Iisus. Cea de-a treia duminică, a Sfintei Cruci, a fost închinată jertfei, pentru că ce altceva reprezintă crucea pentru noi dacă nu jertfă şi luptă duhovnicească. Cea de-a patra duminică, numită a Sfântului Ioan Scărarul, a fost închinată ascezei, pentru că treptele „scării” acestui sfânt scriitor închipuie tot atâtea virtuţi, pe care suntem cu toţii datori să ni le agonisim prin asceză şi luptă spirituală, prin post şi prin rugăciune. Iar duminica aceasta, a cincea, este închinată pocăinţei.
Prin urmare, credinţa, rugăciunea, jertfa, asceza şi pocăinţa se constituie în tot atâtea trepte, spre desăvârşire şi înviere, fiecare cu importanţa şi frumuseţea sa spirituală.
Duminica aceasta este închinată Pocăinţei din două motive: întâi pentru pericopa evanghelică ce s-a citit şi care ne prezintă pocăinţa femeii păcătoase, iar în al doilea rând, pentru Sf. Maria Egipteanca, pe care Biserica o prăznuieşte totdeauna în duminica a cincea a Postului Mare, o altă femeie păcătoasă, care s-a pocăit, s-a căit, i-a părut rău de păcatele pe care le-a făcut, întorcându-se la faptele bune, la Dumnezeu.
Din viaţa celor două femei am putea să învăţăm despre icoana vieţii lor, care are două feţe: una întunecată, a relelor purtări; alta luminoasă, a pocăinţei şi a sfinţeniei.
Putând concluziona că oricare ţi-ar fi trecutul, fiecare avem un viitor imaculat, depinde însă de noi, de felul în care alegem să ne trăim viaţa, după voia lui Dumnezeu sau a celui rău.
Dumnezeu însă, în nemărginita sa bunătate, ne-a pus la îndemână mijloacele prin care, atunci când ne îndepărtăm de El să ne putem reîntoarce şi să primim iertare de păcatele pe care le-am săvârşit şi acest lucru îl putem face prin Taina Sf. Spovedanii, a Pocăinţei sau a Mărturisirii.
Dacă spovedania este Sf. Taină prin care credinciosul primeşte de la însuşi Dumnezeu iertarea păcatelor mărturisite duhovnicului cu părere de rău, pe mai departe să căutăm a înţelege cum ar trebui să ne spovedim sau care ar fi condiţiile sau etapele pe care să le parcurgem pentru ca o spovedanie să fie bine primită înaintea lui Dumnezeu.
1. Alegerea duhovnicului
Cine este duhovnicul? – Este preotul care primeşte de la episcop, prin hirotesie, puterea şi permisiunea de a săvârşi Taina Sf. Spovedanii.
2. Preotul care primeşte mărturisirea de păcate şi are puterea iertării păcatelor.
Rolul duhovnicului în viaţa creştinului este foarte, foarte important, pentru că omul care are sufletul încărcat de păcate este chinuit, neliniştit, mustrat de conştiinţă. El este într-o veşnică căutare a ceva care să-l liniştească. Şi, necăutându-L şi negăsindu-L pe Dumnezeu îşi caută în plăcerile patimilor alinarea zbuciumului său sufletesc.
De aceea, rolul duhovnicului este unul covârşitor – să ai un om cu care să stai de vorbă intim, pentru că sunt probleme pe care nu le poţi spune părinţilor, copiilor, soţiei, soţului, prietenilor mai puţin.
Toată lumea ar fi bine să aibă un duhovnic, care să nu spună nimic din taina ta, să poţi să-i spui ce ai pe suflet, să dai jos de pe umeri povara ta şi să primeşti un sfat.
Pe lângă faptul că spovedania trebuie să fie secretă, în care dialogul care are loc între preot şi credincios să fie o taină asemenea sfintei Taine care se săvârşeşte, spovedania mai trebuie să fie:
a. sinceră, atât în raport cu noi, cât şi cu duhovnicul. În raport cu noi ne ajută să cunoaştem şi să ne recunoaştem greşelile. Omul sincer îşi dă seama de imperfecţiunile sale.
b. completă – să ne mărturisim toate păcatele pentru că: „dacă ne mărturisim păcatele noastre. El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea”;
c. părere de rău – ps 50 – miluieşte-mă Dumnezeule după mare mila Ta – că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu este pururea înaintea mea.
Ce înseamnă a-ţi cunoaşte păcatul?; a-ţi da seama cu mintea ta înţelegătoare de cauza păcatului, de împrejurările în care ai căzut, de mijloacele care te-au ispitit la cădere.
d. făgăduinţa de îndreptare – şi hotărârea de a nu mai păcătui – dar să fim atenţi că nu oricine îmi zice: „Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce va face voia Tatălui meu celui din ceruri”.
În încheierea acestei meditaţii să căutăm fiecare a învăţa cât de importantă este spovedania în viaţa noastră a fiecăruia, bine-ştiind că spovedania nu numai că te curăţă de păcate, ci te şi iartă; nu numai că îndepărtează impurităţile morale, ci îţi şi împărtăşeşte harul Duhului Sfânt, te sfinţeşte. Numai o spovedanie corectă şi continuă în viaţă poate să aducă mari bucurii, poate să ne ferească de multe rele şi ispite şi să contribuie la un urcuş spiritual pe calea mântuirii.
De aceea, mărturisiţi-vă Domnului că este bun, că-n veac este mila Lui. Aleluia (ps 135,1)