Preoți ortodocși în închisorile comuniste

          Biserica Ortodoxă s-a aliniat, imediat după 1945, Mișcării Naționale de Rezistență, au fost preoți luptători, Ion Drăgoi, Ion Constantinescu, Ion David, Nicolae Andreescu, arhimandritul stareț al Mânăstirii Tismana, Gherasim Iscu, Dimitrie Bejan și foarte mulți alții.  Mii de preoți ortodocși, au făcut cunoștință cu închisorile comuniste, printre ei numărându-se și părintele academician prof. univ. dr. Dumitru Stăniloae, cel mai strălucit teolog român ortodox, care a stat după gratii cinci ani.

          La ,,Canalul morții” a fost decimată o mare parte a elitei neamului românesc. Lagărul de la Poarta Albă avea peste zece mii de deținuți. Aici s-a format o brigadă specială pentru tortură și nimicire, numită brigada ,,Haș” în care erau adunați toți preoții din colonie. În această brigadă erau optzeci de preoți, dintre care un preot romano-catolic, trei preoți greco catolici și șaptezeci și șase de preoți ortodocși. În anul 1951 la Canal erau trei mii de preoți ortodocși, ne spun în cărțile lor, bazate pe documente oficiale, Petru C. Baciu, Ion Cârja, Mihai Rădulescu, Irineu Slătineanul, acesta din urmă în cartea citită și de mine, ,,Preoți în cătușe”, pag. 91.

          Goiciu, director al penitenciarului din Galați avea ce avea cu preoții și fiii de preoți. Au fost martori oculari, ne spune Mihai Rădulescu, care au stat în celulă cu un fiu de preot ortodox, când acesta a fost sugrumat de Goiciu în momentul când își făcea rugăciunea, op. cit. pag. 56.

          Prin prezența miilor de preoți ortodocși în închisorile comuniste, a existat o reală spiritualitate creștină. Mulți dintre cei întemnițați puteau să moară creștinește, unii au și murit, spovediți și împărtășiți. Părintele Justin Pârvu a făcut șaisprezece ani de pușcărie la Aiud, Baia Sprie, Gherla. Nu s-a plâns niciodată de nimic, trecea cu sufletul peste toate ispitele. Preoțimea, inclusiv tineretul și marea majoritate a oamenilor, au fost persecutați pentru credința lor ortodoxă și nu pentru convingerile politice sau alte motive. Criteriul de condamnare a fost credința, mărturisirea lui Hristos.

          Părintele Ioan Bărdaș a fost deținut timp de șaisprezece ani, numai în temnița de la Aiud a stat zece ani. Părintele Mihai Mitocaru a fost întemnițat împreună cu cei doi copii ai săi, unul elev la Seminarul ,,Sf. Gheorghe” din Roman și celălalt, de zece ani, elev la Școala Primară din Crucea. Iată și alți preoți ortodocși, din cei câteva mii, întemnițați în închisorile comuniste, prof. univ. dr. Constantin Galeriu, mare prieten și vecin de parohie cu tata, părintele meu riscându-și viața pentru că n-a vrut să semneze o declarație, în fața securității, pentru a-l compromite pe părintele Galeriu, scăpând de pușcărie datorită unei ciudate întâmplări, Arsenie Papacioc, arhim. Benedict Ghiuș, părintele Cleopa, Ioan Negruțiu, Iustin Pârvu, Nil Dorobanțiu, ieromonahul Sofian Boghiu, Sandu Tudor, fost stareț la Rarău, Niculae Ghebenea, Antonie Plămădeală, devenit mitropolit al Ardealului, Arsenie Boca, Petroniu Tănase, Dimitrie Bejan, Mina Dobzeu, Ioan Bunea, Ilie Lăcătuș, Gh. Calciu Dumitreasa, părintele Negruțiu, care a refuzat să fie scos din lagăr.

          Petru C. Baciu ne spune în ,,Răstigniri ascunse”, ed. Cit. P. 257, că au fost arestați peste două mii de preoți dintre care opt sute au murit în detenție. În lagărul de la Vaslui au fost încarcerați o sută douăzeci de preoți ortodocși, ibidem p. 465. Părintele Ilarion Feleu, din Hunedoara, moare în temnița de la Aiud, la vârsta de 58 de ani pentru că i s-a refuzat asistența medicală. Toți cei din temniță i-au oficiat slujba de înmormântare, ei aflând prin morse despre moartea sa.