Preşedintele C.J. , Radu Moldovan, rătăcit în Munţii Rodnei ! 100 de salvatori, în frunte cu prefectul Ioan Ţintean, angrenaţi în gestionarea situaţiei de urgenţă

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bistriţa” a coordonat desfăşurarea unui exerciţiu în condiţiile producerii unor situaţii de urgenţă de amploare pe raza Parcului Naţional Munţii Rodnei.
Scenariul exerciţiului prevedea gestionarea a trei situaţii de urgenţă de amploare, după cum urmează: în punctul de conducere al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bistriţa” al judeţului Bistriţa – Năsăud este anunţată posibilitatea producerii unui accident în care este implicat un autoturism, pe raza Parcului Naţional „Munţii Rodnei”, în zona cunoscută sub denumirea de Preluci, Cotul cu Fagi. Apelul a fost primit de la un ranger al Parcului Naţional Munţii Rodnei.
Din primele informaţii primite, a rezultat faptul că pe raza Parcului Naţional, rangerii au observat un autoturism de teren în zona respectivă – posibil cu braconieri. Au fost semnalaţi să oprească, dar aceştia s-au deplasat cu viteză, pe drumul forestier pe direcţia Rotunda - Lala, iar în zona Preluci, nu au mai fost observaţi pe drumul forestier. Din cauza distanţei mari dintre ranger şi autoturism, nu se cunoştea numărul de persoane din autovehicul, se presupunea că ar fi vorba de 3 pasageri.
S-au pus în aplicare prevederile procedurii de intervenţie în cazul producerii de accidente rutiere, precum şi cele de căutare/salvare a persoanelor din medii ostile vieţii.
În timp ce erau coordonate efectivele în vederea căutării/salvării victimelor, un lucrător silvic anunţă că în zonă s-a produs un incendiu la fondul forestier. Din cauza amplorii incendiului, a posibilităţii de propagare a acestuia pe suprafeţe mari, comandantul acţiunii a solicitat de urgenţă forţe şi mijloace în sprijin. La ordinul Preşedintelui C.J.S.U. Bistriţa - Năsăud, este activat grupul de suport tehnic pentru incendii în masă şi la fond forestier, care se deplasează în zonă.
În timp ce se executa decopertarea solului de stratul vegetal şi crearea unui canal de protecţie, lucrătorii silvici au descoperit elemente de muniţie neexplodate, acestea datând cel mai probabil din al doilea război mondial.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bistriţa” al judeţului Bistriţa – Năsăud a intervenit cu trei autospeciale de primă intervenţie şi comandă, o autospecială de descarcerare (Daf Năsăud), echipajul de Terapie Intensivă Mobilă SMURD, echipajul de prim ajutor SMURD, un autocamion de intervenţie, o autospecială de lucru cu apă şi spumă (Mercedes) şi o autospecială pirotehnică, în timp ce Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bistriţa a sprijinit desfăşurarea exerciţiului cu o autosanitară tip B1.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa – Năsăud a alocat grupa operativă cu două autospeciale de intervenţie, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean – grupa operativă împreună cu un echipaj al jandarmilor montani, Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă din localităţile limitrofe (Maieru, Rodna, Şanţ) câte o autospecială de intervenţie, Ocolul Silvic Maieru cu două autoturisme de teren, Parcul Naţional Munţii Rodnei – autoturisme de teren, respectiv Serviciul Salvamont Bistriţa – Năsăud – un autoturism de teren.
Aproximativ 100 de salvatori au fost angrenaţi în gestionarea celor trei situaţii de urgenţă prevăzute în scenariul exerciţiului şi a unei alte situaţii de urgenţă neprevăzută, mai exact căutarea – salvarea unui grup de patru turişti „rătăciți”, printre care preşedintele C.J. B-N, Emil Radu Moldovan, care a fost găsit după aproximativ 58 minute de către Alina Hădărău, de la Parcul Naţional Munţii Rodnei. Preşedintele C.J. a dorit să vadă, pe viu, operaţiunea în cazul în care se va întâmpla un eveniment nedorit cum reacţionează salvamontiştii.
Prin acest exerciţiu, s-a urmărit, pe de-o parte, verificarea gradului de pregătire al efectivelor, iar pe de altă parte, modul de coordonare unitară al tuturor structurilor cu atribuţii în gestionarea situațiilor de urgenţă. .” Am vrut să testez viteza de reacție a instituțiilor într-o situație în care un grup de turiști se rătăcesc într-o zonă greu accesibilă. Sunt mulțumit de modul în care aceștia au reacționat, dat fiind faptul că după 58 de minute de la transmiterea coordonatelor GPS, am fost găsiți de echipajele de salvare. Vreau să îi felicit pentru promptitudine și pentru a mă asigura că operativitatea instituțiilor de intervenție va fi cea mai bună, voi identifica procedura prin care atât ISU, Jandarmeria Montană și serviciul Salvamont să fie dotate cu aparate GPS de ultimă generație” declară preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan.
La finele operaţiunii, atât prefectul judeţului – Ioan Ţintean, cât şi preşedintele C.J. – Emil Radu Moldovan, comisarul şef al I.P.J. B-N, Mureşan Ovidiu şi inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, lt. col. Florin Furnea au fost foarte mulţumiţi de operativitatea celor implicaţi pentru profesionalismul de care au dat dovadă în asemenea situaţii.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5