Președinții și locțiitorii secțiilor de votare din județ, instruiți pe tema alegerilor! Prefectul Teofil Cioarbă: Un test al maturității electorale!
Președinții și locțiitorii celor 314 secții de votare din județul nostru au participat, la Sala Polivalentă, la sesiunile de instruire, pentru alegerile locale și pentru Parlamentul European din 9 iunie. Prefectul Teofil Cioarbă, subprefectul Decsei Attila, reprezentanții Biroului Electoral Județean, ai Autorității Electorale Permanente Bistrița-Năsăud, ai Direcției Regionale de Statistică Bistrița-Năsăud, dar și Serviciului de Telecomunicații Speciale Bistrița-Năsăud și ai ISU BN au prezentat principalele repere organizatorice ale acestor alegeri.
"Avem anul acesta un an complex, un test al democrației și al maturității electorale. Avem patru runde de alegeri, în care trebuie cu toții să demonstrăm că România s-a maturizat și avem un procest electoral corect. Statul ne-a încredințat atât pe mine, cât și pe dumneavoastră să ne asigurăm că acest proces electoral se va desfășura în bune condiții. Această instruire are ca scop ca noi toți să știm cum trebuie să desfășurăm procesul electoral. Pentru aceasta, colegii mei au pregătit materiale cde are aveți nevoie, pe site-ul Autorității Electorale Permanente sunt materiale video. (...) Dacă aveți orice întrebări, vă rog să nu ezitați să le adresați colegilor și o să primiți răspuns la fiecare", a declarat prefectul Teofil Cioarbă.
Votarea se desfășoară duminică, 9 iunie 2024, între orele 7:00 – 22:00, atât pentru membrii din România în Parlamentul European, cât și pentru autoritățile administrației publice locale. Cetățenii care vor să-și exercite dreptul la vot pentru alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie au nevoie de un act de identitate valabil.
Pentru alegerile din 9 iunie, cetățenii cu vârste de cel puțin 18 ani, împliniți până în ziua alegerilor inclusiv, vor putea vota în baza unui act de identitate emis de statul român, valabil în ziua votării, precum: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; pașaportul simplu; pașaportul simplu electronic; pașaportul simplu temporar; carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din școlile militare
Alegătorii pot opta să își exercite dreptul de vot numai pentru un singur tip de scrutin sau pentru ambele scrutinuri. La intrarea în secția de votare, alegătorul prezintă operatorului de calculator al secției de votare actul de identitate. Acesta va înscrie codul numeric personal în sistem. După scanarea actului de identitate, alegătorul se prezintă în fața membrilor biroului electoral al secției de votare, semnează și primește buletinele de vot şi ştampila cu menţiunea "VOTAT", cu care intră în cabina de vot.
- Alegătorii votează separat, în cabine închise, aplicând ştampila cu menţiunea "VOTAT" în patrulaterul care cuprinde lista de candidaţi sau numele candidatului pe care îl votează.
- Alegătorul care din motive temeinice, constatate de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, nu poate să voteze singur are dreptul să cheme în cabina de votare un însoţitor ales de el, pentru a-l ajuta. Acesta nu poate fi din rândul observatorilor sau al membrilor biroului electoral al secţiei de votare.
- După ce a votat, alegătorul îndoaie buletinul de vot astfel încât pagina albă care poartă ştampila de control să rămână în afară şi îl introduce în urnă, având grijă ca acesta să nu se deschidă.
- Îndoirea greşită a buletinului de vot nu atrage nulitatea votului, dacă secretul votului este asigurat.
- În cazul în care buletinul de vot se deschide în aşa fel încât secretul votului nu mai este asigurat, acesta se anulează şi se dă alegătorului, numai o singură dată, un nou buletin de vot, făcându-se menţiune despre aceasta în procesul-verbal al operaţiunilor de votare.
- Alegătorul restituie preşedintelui ștampila cu menţiunea "VOTAT", iar acesta o aplică pe actul de identitate, menţionând şi data scrutinului. În cazul alegătorilor care votează pe baza cărţii de identitate, pe versoul acesteia se aplică un timbru autocolant cu menţiunea "VOTAT" şi data scrutinului.
- În situaţia în care alegătorul, din motive bine întemeiate, constatate de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, nu poate semna în lista electorală, preşedintele face o menţiune în lista electorală, confirmată prin semnătura sa şi a încă unui membru al biroului electoral.
Citiţi şi:
- Bistrița-Năsăud votează! Peste 260.000 de alegători sunt așteptați la urne!
- Peste 260.000 de alegători sunt așteptați la urne, în Bistrița-Năsăud, pentru a-și vota candidatul favorit la prezidențiale
- Hai la vot!
- Peste 261.000 de alegători sunt aşteptaţi la urne, în Bistriţa-Năsăud!
- Bistriţa-Năsăud, la vot! Peste 260.000 de alegători sunt aşteptaţi la urne pentru a-şi alege preşedintele
Adaugă comentariu nou