Prezenţe bistriţene în Convorbiri literare

Numărul recent apărut al cunoscutei reviste ieşene (septembrie, 2010) îşi respectă, ca de obicei, blazonul. În obişnuitele rubrici de actualitate literară, poezie, proză, critică şi istorie literară, semnează nume de rezonanţă ale vieţii noastre culturale: Irina Mavrodin, Gheorghe Grigurcu, Alexandru Zub, Dan Mănucă, Daniel Cristea Enache, Adrian Dinu Rachieru, Vasile Spiridon, Gellu Dorian, Ion Papuc şi alţii. Ne atrage atenţia în mod deosebit editorialul redactorului şef, Casian Maria Spiridon (de fapt, rubrica e intitulată Atitudini), ce poartă titlul O cale către România profundă (III) şi din finalul căruia cităm:

„Cercetarea spiritualităţii rustice ne-ar putea reda umanitatea, un univers pluridimensional care să ne elibereze din capcana orizontului plat în care homo videns navighează, unde omul plat îşi pierde clipă de clipă dimensiunea profund umană.

Având acces la România profundă, fiind deschişi spre cunoaşterea ei avem şansa să aflăm calea şi, precum Anteu, în atingerea cu Geea, puterea de a ne elibera de marasmul aplatizării, multuculturalismului şi globalizării galopante.”

La fel, suntem ispitiţi de Câteva rânduri despre şi cu Vintilă Horia (Nicolae Stroescu Stânişoară), Veronica Micle era bunică (Elena Vulcănescu), Andi Andrieş ludicul (Ştefan Oprea), Lovinescu dramaturg (Antonio Patras), precum şi de La ce serveşte suferinţa? Reflecţii asupra vieţii prizonierilor de război români în lagărele sovietice (I) (Basarab Nicolescu).

Ne bucură să remarcăm şi prezenţa a doi scriitori bistriţeni, redactori ai Mişcării literare. Poetul Ioan Pintea, în rubrica sa permanentă intitulată Mic jurnal discontinuu, surprinde ca totdeauna cu reflecţii pe seama relaţiei fiinţei omeneşti cu sacrul: „Sacră şi dorită ironie din partea unui Dumnezeu care ne supune unei torturi libere şi, dacă suntem conştienţi şi responsabili, pe deplin asumate, fără drept de apel, ca în final tocmai prin aceasta (şi, desigur, prin mila Lui) să fim salvaţi pentru etrnitate.”

Criticul literar Andrei Moldovan publică o cronică la volumul de poeme Versuri şi reversuri al lui Ion Horea, apărut de curând la Editura Cartea Românească. Textul, intitulat Omăturile de altădată, lasă să se vadă o exigenţă maximă faţă de poetul ce este prezent de multe decenii în prim-planul liricii româneşti şi ajuns la momentul „decontărilor”. Intervenţia criticului seamănă cu una chirurgicală: „Iscusinţa cu care Ion Horea ştie să îşi asume o mare diversitate de maniere poetice lăsând să vibreze – cu bună ştiinţă, cred – note cunoscute ale unor mari poeţi (Eminescu, Goga, Bacovia, Arghezi, Blaga, Villon) ar putea fi un mare câştig pentru volum dacă totul s-ar subordona unei viziuni poetice personale, puternic conturate. Altfel, ele rămân în sfera micilor plăceri, fie şi subtile, consumabile la o ceaşcă bună de cafea. Avem în vedere, spre exemplificare, Balada celor ce nu mai sunt, transformare textuală după cunoscuta Baladă a doamnelor de altădată a lui François Villon, invocând un şir de scriitori români – probabil că apropiaţi autorului – ce au pierit. Abia includerea sa în şirul celor topiţi precum omăturile de altădată, precum o pierdere de sine, este de natură să salveze poezia, să o ridice deasupra banalului.”