Primarul Marian Forogău: Luna viitoare, va fi recepţionată capela! Continuăm cadastrarea, lucrările pe drumurile forestiere şi comunale! Care e situaţia contractelor cu Aquabis
La Şanţ, autorităţile locale continuă proiectele de dezvoltare. În luna octombrie, va fi recepţionată şi ulterior dată în funcţiune capela funerară. „De asemenea, avansăm cu lucrările de cadastru general. Până în primăvara viitoare, cu termenele de rigoare care trebuie respectate, vom putea înmâna 600 de Cărţi Funciare. Se lucrează şi pe drumurile forestiere, dar şi pe cele comunale, constructorii sunt mobilizaţi şi sperăm să putem finaliza aceste proiecte atât de importante în infrastructură. Investiţiile vor continua, a fost emis Ordinul de ministru pentru investiții în rețeaua de apă, canalizare și drumuri finanțate de Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național de Investiții ,,Anghel Saligny". Noi am obținut două finanțări importante pentru modernizarea drumurilor de interes local, din localitatea noastră, în valoare de 14.000.000 lei (140 miliarde lei vechi).”, ne-a declarat primarul Marian Forogău.
Administraţia publică locală din comuna Şanţ a prezentat situaţia reală a consumatorilor care sunt branşaţi la reţeaua de apă şi racordaţi la sistemul de canalizare, asta după ce, în cadrul unei conferinţe de presă, managementul Aquabis a declarat că sunt doar 99 de persoane fizice/juridice în contract cu operatorul de apă.
„Potrivit datelor centralizate, la nivelul comunei Şanţ sunt 238 de familii racordate la reţeaua de apă şi canalizare. Aceste date ne-au fost furnizate de Aquabis, nu înţelegem de unde a fost vehiculat acel număr de 99 de familii. Mai mult, acest proces este unul dinamic, vor exista şi alte cereri pentru branşamente/racorduri. Noi am făcut un apel la populaţie prin care i-am rugat pe cei care nu sunt racordați la sistemul de apă și canalizare, de pe strada Principală, pe ambele sensuri, să facă acest demers, deoarece vor începe lucrările de amenajare a trotuarelor şi a dispozitivelor de evacuare a apelor pluviale și nu o să mai poată interveni”, ne-a declarat primarul Marian Forogău de la Şanţ.
În plus, pentru aproximativ 100 de familii de comună nu există o soluţie tehnică optimă pentru a se racorda la canalizare, fiind „sub nivel”. Practic, aceştia ar trebui să deţină o ministaţie de pompare – care ar însemna costuri mari pe fiecare gospodărie - pentru a putea beneficia de această reţea de apă uzată.
Citiţi şi:
- Lucrări de asfaltare pe Valea Măriilor, în comuna Şanţ! În pregătire, Valea Blaznei, Cobăşel!
- Locuitorii din comuna Şanţ, invitaţi să se racordeze la reţeaua de apă şi canalizare
- Pregătiri pentru asfaltare pe Valea Măriilor! Încep lucrările pe drumul comunal Cobăşel-Valea Blaznei! Proiecte majore în comuna Şanţ!
- Primarul Marian Forogău: Cu fonduri de la bugetul local, lucrăm la reabilitarea şcolii primare de la Şanţ! Pentru şcoala gimnazială, căutăm resurse europene!
- Primarul Marian Forogău: Cinci proiecte au fost depuse la CNI! Asfaltarea străzilor, sala de sport, reţeaua de gaze rămân prioritare pentru comuna Şanţ!
Adaugă comentariu nou