Prof. Augustin Rus: D - ale umoriștilor...

      O stare benefică îți poate da umorul, exprimat sub diverse forme   ...   scurte însemnări pe care le poți citi în reviste de specialitate, epigrame (fine și inteligente), bancuri (de nota 10) spuse de cei care au talent și haz, caricaturi, emisiuni radio și tv. etc.

   Câteva  exemple   ...

  1. „De când e lumea și pământul / Se ia peste picior prostia / Dar n-o ucide râsul, nici cuvântul, / Se-ntinde precum bălăria.  Obraznică din cale-afară, / A prins și slăbiciunea noastră, / Pe ușă dac-o dai afară / Îți intră-n casă pe fereastră.  Împrăștie microbi după microbi / Dând naștere mulțimii de neghiobi / Și culmea, pupăză peste colac / E boală lungă, fără leac !”.
  2. „Pentru a-mi aduce contribuția la susținerea familiei, voi vinde jucării și cărți de colorat pentru bătrâni. Discreția este garantată pentru ca nimeni să nu se simtă jenat.  Informații  la   ...   ”
  3. Am ajuns la concluzia că geografia face unele confuzii   ...   „Marea Neagră nu e neagră, Vârful Omul nu e om, cine a retezat munții Retezat nu se știe precis, ce caută Babele alea singure pe vârf de munte, etc. ...”
  4. Ai citit „Iarna pe uliță ?”   ...   Eu nu citesc nici vara pe terasă, cum să citesc iarna pe uliță ?.
  5. Vorbește-mi despre Creangă   ...   „Parte a unui copac, uscată sau nu   ...   îi mai spune și ramură, cracă, gătej !”.
  6. Pizza se face rotundă, se pune în cutii pătrate și se mănâncă ...  triunghiuri.
  7. Maria, arată America pe Harta lumii   ...   „Iat-o aici ”. Perfect, deci cine a descoperit America ?   ...   Maria !
  8. Câți ani are tatăl tău ? ... 6 ani ... A devenit tată când m-am născut eu !.
  9. Pe stradă văd o femeie care vorbea cu pisica și era convinsă că o înțelege. Când am ajuns acasă, i-am povestit totul câinelui meu   ...   ne-am tăvălit pe jos de râs !.

                                 Culese de prof.  Rus  Augustin

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5