Prof. Szekely David: Viaţa poate fi foarte frumoasă dacă poţi dărui tot timpul !

-De ce aţi optat în clasa a IX-a pentru Colegiul Naţional Andrei Mureşanu?

-Pe vremea aceea exista doar posibilitatea de a urma un liceu teoretic sau şcoală profesională. Cum în limba maghiară singurul liceu a fost cel de la Bistriţa, nr 2 pe atunci, părinţii mei / noştri (suntem trei fraţi care am terminat aici) şi-au asumat eforturile de loc uşoare de a ne purta la şcoală de unde sperau scăparea noastră de sărăcie. Cei care au trăit vremurile colectivizării şi a binefacerilor ei nu au nevoie de alte explicaţii.

- Cum a fost prima întâlnire cu colegii, dar cu profesorii?

-Pentru mine care am urmat deja patru ani (V-VIII) în Liceul nr 2, nu a fost nici o problemă. Am primit, însă, colegi noi, ambiţioşi, care au pus la încercare capacitatea mea de muncă. S-a instaurat un concurs sănătos între noi. Fiecare am vrut să dovedim că nu suntem degeaba ţinuţi la oraş/respectiv la şcoală.De altfel, când tatăl meu venea la şcoală trecea prima dată pe la direcţiune, dirigintă, urma apoi ,,perierea” de rigoare, şi probabil îmi erau ascultate şi explicaţiile.
Cât despre profesori , pot vorbi numai cu laude. Au reuşit să formeze colective de clasă, şi un colectiv reprezentativ al şcolii. Uneori simţeam o disciplină prea militarizată, dar pe atunci se purta. Aveai calea şcolii profesionale oricând pavoazată.

-Cum era atmosfera la şcoală?

-Atmosferă de lucru intens, şase zile, câteodată şi ziua de duminică era ocupată. Azi sună a poveşti că vara lucram ,,voluntari” pe şantiere. Totuşi aveam timp de sport, alţii de muzică, activităţi culturale, chiar un film pe ascuns. După ora patru după masă nu mai aveai ce căuta fără părinţi în oraş chiar licean fiind, trebuia să fii la studiu. N-aveam baruri, discoteci, cluburi, aveam televizor câteva ore pe săptămână şi multă lectură, multă...

-Care este cea mai frumoasă amintire din liceu?

-În ordine ? Poate concursurile la care am participat (pe materii şi sportive), reuniunile la care cântau colegii noştri, excursiile de vară, şi, de ce nu, faptul că fetele şi atunci erau foarte frumoase.

-Ce reprezintă pentru dumneavoastră cei 4 ani de liceu?

-Formarea mea pentru munca susţinută pe care am depus-o mai târziu fără prea mult efort, o imagine despre ce ar trebui să fac cu viaţa mea, ce datorii am de plătit…

-Destinul v-a adus din nou la liceu, nu în bancă, ci la catedră. Cum vă simţiţi din această postură, predând elevilor de la liceul unde aţi învăţat şi dumneavoastră?

-Nu a fost uşor să revin în şcoală. Pe atunci erau încă activi mai toţi profesorii mei. Nu de puţine ori, m-am tras lângă perete să treacă foştii mei dascăli. Spre lauda lor, trebuie să menţionez că mi-au acordat încredere, m-au tratat egalul lor. Nu cred că e cazul să înşir numele profesorilor mei. Îi respect pentru ce mi-au dăruit. Dragoste pentru elevi, responsabilitate , exigenţă, consecvenţă, optimism şi dorinţa de a vedea în omuleţul din faţa mea bărbatul /femeia ce va să fie şi că la formarea lui nu am voie să greşesc.
Am avut şi am zilnic satisfacţii când întâlnesc copiii elevilor mei deja în bănci, să nu vorbesc de faptul că foşti elevi îmi sunt colegi, care lucrează cu seriozitatea ce se pare că se transmite de la noi. Această din urmă propoziţie merită alte discuţii. Acum sunt atins de sentimentalism.

-Suntem la centenar. Vă rog să transmiteţi un gând pentru toţi cei care au absolvit Colegiul Naţional Andrei Mureşanu, dar şi pentru dascălii care i-au îndrumat.

-Viaţa poate fi foarte frumoasă dacă poţi dărui tot timpul. Nu toţi avem de unde dărui lucruri materiale. Dăruiţi lucruri mai de preţ! Dăruiţi respect! Dăruiţi încredere! Dăruiţi dragoste!

Interviu realizat de prof. Doina Macarie