Răstimpul ieșean al scriitorului Liviu Rebreanu

După ce a urmat Școala Regală Superioară de Honvezi din Sopron (Ödenburg, în nord-vestul Ungariei, lângă granița cu Austria) și Academia Militară din Budapesta, Rebreanu a fost repartizat ca sublocotenent în armata austro-ungară, la regimentul al doilea de honvezi regali din Gyula, de unde va demisiona în anul 1908.

În anul 1909, cu ajutorul lui Emil Gârleanu, Victor Eftimiu și alți scriitori, va reuși să treacă granița în România, fiind considerat în continuare… dezertor (ceea ce-l va împiedica pe scriitor să participe la înmormântarea tatălui său, Vasile Rebreanu, în anul 1914).

În 1918, Liviu Rebreanu este arestat de autoritățile de ocupație deoarece, în calitate de ofițer de honvezi, nu s-a prezentat la mobilizarea făcută de armata austro-ungară.  De altfel, el mai fusese întemnițat pentru șase luni, în 1910, la Văcărești și la Gyula.

Reușește să fugă de sub escortă și se adăpostește pe unde apucă. O vreme va sta într-o cameră din Muzeul Kalinderu, ajutat de pictorul Jean Steriadi, directorul acestuia. În 27 iulie 1918, fuge cu o căruță la Ploiești, apoi cu trenul ajunge la Focșani. Reușește să treacă dincolo, îndeplinind rolul ordonanței unui ofițer.

În august se afla deja la Iași. Dacă în București era acuzat de „spionită” de către ocupanți, nici la Iași nu a scăpat de această etichetare. Numai că aici era acuzat de colaboraționism cu forțele de ocupație deoarece rămăsese în București și lucrase la revista „Lumina”.

În timpul cât a stat la Iași, Rebreanu a început mai multe proiecte literare, cel de care își va aduce, cu drag, aminte peste ani va fi romanul  „Adam și Eva”. În geneza acestuia, scriitorul afirmă: „Pe strada Lăpuşneanu, pe o răpăială de ploaie, am întâlnit o femeie cu umbrelă. Din depărtare m-au uimit ochii ei verzi, mari, parcă speriaţi, care mă priveau cu o mirare ce simţeam că trebuie să fie şi în ochii mei. Femeia mi se părea cunoscută, deşi îmi dădeam perfect seama că n-am mai văzut-o niciodată. Din toată înfăţişarea ei înţelegeam că şi ea avea aceeaşi impresie. Am trecut privindu-ne cu bucurie şi curiozitate, ca şi când ne-am fi revăzut după vreme îndelungată. Nu ne-am oprit însă deşi am dorit amândoi. Umbrela îi alunecase într-o parte. Din figura ei totuşi n-am reţinut decât ochii şi mai mult privirea. După ce am trecut câţiva paşi, mi-a părut rău că nu m-am oprit şi am întors capul. Făcuse şi ea aceeaşi mişcare, îndemnată desigur de acelaşi imbold. Pe urmă a dispărut pentru totdeauna...“ 

Venirea familiei la Iași i-a mai alungat singurătatea.  Până la plecarea la București, în noiembrie 1918, Rebreanu a lucrat intens.

Casa în care a stat marele romancier va fi distrusă de un bombardament în luna august 1944. La câteva zile (1 septembrie), autorul romanului „Adam și Eva” se va stinge și el, ducând în lumea umbrelor imaginea femeii cu umbrelă de pe strada Lăpușneanu.