Reîntâlnire cu presa

În primii mei ani de profesorat, la Malin, unde încă nu circula autobuzul, probabil și de teama de a nu mă deprofesionaliza, m-am abonat la câteva reviste literare și pedagogice. Mă simțeam un izolat, deși până în Beclean erau doar zece kilometri.

Ajuns la școala din Parva, sentimentul anacronismului meu profesional s-a accentuat din cauza îndepărtării de freamătul vieții intelectuale pe care ți-l putea oferi o localitate mai răsărită  din județul nostru. De aceea și aici, din modestul meu salariu rezervam o parte din el pentru a mă abona la niște reviste literare (nu lipsea ,,Tribuna” de la Cluj) și pedagogice. În Parva, în 1976 nu era curent electric. Generatorul electric care funcționa cu motorină furniza curent două ore dimineața și două ore seara. Sosire săptămânală sau lunară a presei la care eram abonat era pentru mine aproape o sărbătoare. Cu înfrigurare, de multe ori, la lumina lămpii, cum ne spunea hâtrul nostru locotenent Nicolae Anghel, în perioada stagiului meu militar de la Zalău, ,,desfășuram activitatea de citire a presei”. Lecturând revistele, mă simțeam ancorat în actualitate, presiunea complexului meu de inferioritate în fața celor de la orașe se diminua. Completam ,,documentarea” din revistele mele audiind posturile de radio ,,Europa Liberă”, ,,Vocea Americii”, BBC, Deutsche Welle”, ,,Radio Vatican”.

În 1990, când m-am transferat la școala din Nușeni și apoi la Beclean, am rămas șocat. Majoritate colegilor de breaslă citeau puțin sau aproape deloc reviste de specialitate sau de factură pedagogică.

Acum, domiciliat în Beclean, îmi procuram revistele și ziarele care mă interesau de la chioșcul de ziare de pe Aleea Gării sau de la Bistrița.

Treptat avântul informativ al tinereții s-a mai potolit, problemele familiale m-au determinat să reduc cheltuielile destinate ziarelor și revistelor. Odată cu pensionare, am rămas fidel revistelor ,,România literară” și ,,22”.

A apărut internetul și sursele de informare s-au multiplicat rapid. Om al ,,Galaxiei Gutenberg”, am preferat să citesc ziare și reviste, aș zice, pe viu, cumpărându-le, făcând sublinieri și adnotări pe marginea paginilor acestora.

A sosit pe neașteptate pandemia de ,,Covid 19”, chioșcul de pe Aleea Gării din Beclean s-a închis și ,,refugiul” informării s-a mutat pe internet. Vechea mea plăcere de a ,,pipăi” presa , de a deveni propietarul revistelor citite, a revenit în ființa mea.  După atâția ani m-am abonat din nou la ,,România literară” și la revista ,,22”. După multe peripeții și încurcături  la poștă, începând cu luna martie a acestui an, poștașul Daniel Bătinaș îmi lasă în cutia poștală de la poartă, în Malin, cele două reviste. Dimineața, în timp ce îmi beau obișnuita cafea, citesc cele două reviste. E o plăcere să revii în casă, după un efort fizic și să te relaxezi prin lectura revistelor menționate. Într-un fel, mă regăsesc, în aceeași postură, când în armată fiind, ,,citeam presa de partid și de stat”, de atunci.

Reîntâlnirea mea cu presa s-a asociat acum cu amintirile unui timp, în oglinda căruia mă revăd melancolic și împovărat de nostalgii.