Reîntoarcere în satul copilăriei

,,Copilăria-i sărbătoare
Și raiul fără izgonire”
(Veronica Oșorheian)

Veronica Oșorheian este poeta satului natal, Leșu Ilvei. Spre el se reîntoarce mereu pe calea amintirilor, poeta fiind stabilită în Alba Iulia.
Satul poetei este un spațiu edenic în care copilăria fericită este trăită între jaloanele uimirii, ale dragostei părintești, ale tradițiilor, cu prelungiri spre mitic.
Evocarea copilăriei este o temă centrală în volumul ,,Anotimp cernut” (Editura ,,Armonii Culturale”, 2011), remarcă în prefața lui, profesorul Ion Buzași.
Satul este surprins în rotația anotimpurilor (,,Veșnicia anotimpurilor”), în narațiuni liricizate. Acolo ,,Toate-s cu rânduială/Și cu rost.” Blagiana ,,veșnicie” a mediului rural este înlocuită de poetă cu ,,liniștea”, sinonimă cu împlinirea ,,lucrului/Bine făcut.” Copilul este uimit de laptele muls (,,Șiștarul cu liniște” (I), (II) ), fără fiorul metafizic din poezia ,,Beau lapte” a lui Ion Alexandru, este poetizată toponimia plaiurilor natale, cadrul teluric intrând în consonanță cu cel celest (,,Darul prunciei”), sunt descrise muncile câmpului (,,La secerat”), ceremonialul înmormântării (,,Ultimul omagiu”), sunt receptate sfaturile celor maturi (,,Povața moșului”), se ascultă povești (,,Povestea Leștiorului”, ,,Povestea bradului” ,,Fata pădurii”), se prezintă, aproape cinematografic ceremonialul nupțial (,,Nunta țărănească”), se iubește idilic (,,Răsplata”), într-un spațiu bucolic, în manieră coșbuciană (,,Rea de plată”, ,,Scara”),textele lirice fiind pigmentate cu elemente ale vorbirii locale, neaoșe.
Din perspectiva omului matur, ca Ion Creangă, Veronica Oșorheian își regăsește ,,sufletul de copil/Curat ca râul de munte.” (,,Icoane pe suflet”). Copilăria este vârsta jocului fericit: ,,Copilăria-i sărbătoare,/Și raiul fără izgonire.”(,,Raiul fără izgonire”). Totul se desfășoară sub supravegherea mamei care procedează ca Smaranda, mama lui Nică: ,,Nuiaua e nănașa noastră!” (,,Raiul fără izgonire”).
Satul este și locul ,,primelor iubiri” adolescentine (,,Idilă”, ,,E prea târziu”). Dintre poemele erotice ale volumului se poate remarca poezia ,,Ipostaze”. Reîntoarcerea spre matca obârșiilor (,,Vis repetabil”, ,,Zestrea”) este încărcată de nostalgie, în maniera lui Octavian Goga.
O ,,Scrisoare de la Muselim-Selo”, de data asta adresată celui plecat în război este poemul ,,Scrisoare trimisă pe front”. Tentația moralizatoare a poetei înăbușă uneori poezia. De dragul lecțiilor de etică fiorul ei liric se stinge (,,Numele noastre”, ,,Legiuitorul și ciobanul”). Întâlnim și poeme cu subiect religios: ,,Colind”, ,,Noapte sfântă”, ,,Credință statornică”, ,,Învrednicește-ne, Doamne” etc.
Poeta compară munca poetului cu cea a plugarului. Nesiguranța ,,rodului” amenință truda celor doi: ,,Fără să știe dacă va culege”…,,ce scrie-i de folos?” (,,Vis îndoielnic”).
Ion Buzași sesiza la Veronica Oșorheian și tendința de modernitate, de depășire a epicului. Am putea exemplifica această orientare cu poezia ,,Roua”: ,,O lacrimă a nopții/Îndoaie firul plăpând de iarbă./Raza de soare/Îl eliberează/De povara splendorii.” Poezia, ,,snopi de stele”, cum o definește metaforic Veronica Oșorheian, est o zbatere ,,în pânza semnelor de întrebare” (,,Credință statornică”).
Veronica Oșoheian se poate încadra în categoria poeților ,,cu satu-n glas” (Serghei Esenin): ,,Oriunde-aș merge-n lume, sfânt va rămâne locul/Unde cuvântul mamă, întâi, l-am învățat;/Și-am să le spun la toți că mare e norocul - /Să ai o rădăcină în lumea de la sat.” (,,Gând la ceas de sărbătoare”).