Romanul Dorei Alina Romanescu, anatema – efect tămăduitor ori distrugător?

Dora Alina Romanescu, o cunoscută şi apreciată prozatoare contemporană, ne dă o lecţie de viaţă, scriind Blestem, un roman puternic, zguduitor, conducându-şi eroina de la eşec la reuşită, de la condamnare la eliberare, de la frustrare la împlinire.
Autoarea, care are o conştiinţă scriitoricească demnă de remarcat, observa, la un moment dat, că în creaţie nu e necesar numai talentul, ci şi voinţa, munca, elemente cu ajutorul cărora se şlefuieşte, se desăvârşeşte, se realizează opera artistică.
Şi în acest volum majoritatea întâmplărilor se petrece în Rebra, localitatea natală a autoarei, evocată cu duioşie, solicitând întreaga atenţie: Soarele pe timpul verii mângâie pădurea, încălzeşte poienile cu flori, îl dogoreşte plăcut pe gospodarul întârziat de amiază la cositul ierbii pe coasta abrupt, dă ameţeli animalelor ce aleargă în pădure şi se tolănesc la umbra deasă a acesteia. Vântul nu-şi face simţită prezenţa, iar liniştea locului este atât de profundă, încât clipocitul unui pârâu îţi dă senzaţia zgomotului scos de o cascadă.
În ciuda acţiunii ce se complică tot mai mult, asemeni drumului parcurs într-un labirint, în ciuda apariţiei a tot felul de personaje stranii, rămân în centrul atenţiei în mod spectaculos două eroine, mamă şi fiică: Victoria şi Ana Lupu. Ambele sunt frumoase şi sclipitor de deştepte, pasionale şi expansive, exuberante, având o viaţă tumultuoasă şi aspiraţii înalte. Ceea ce devine deosebit de interesant este faptul că cele două par să aibă, până la un punct, un destin comun. Fiecare dintre ele dăruieşte totul într-o relaţie în care cel ales se dovedeşte nevrednic de o mare iubire. Frumoasa şi rebela Victoria îşi transformă clocotul inimii prea pline în venin, otrăvită de dragostea vieţii sale, bărbatul fără suflet, care trăieşte patima clipei, apoi o uită. Victoria, deşi prenumele ar trebui s-o situeze în grupa celor învingători, a bravilor luptători, nu reuşeşte să depăşească un prag, poticnindu-se mereu de umbrele obsedante ale trecutului. Ea îşi va distruge viaţa clipă de clipă, zi de zi, an de an, nemaibucurându-se de nimic, plângându-şi de milă, chinuind frumosul copil, care ar fi meritat toată dragostea ei. Ana, în schimb, fiica unei ratate, poate şi vrea să devină o învingătoare, trăind aceeaşi experienţă frustrantă, dar ridicându-se deasupra ei, trecând peste momentele grele, dificile.
Victoria, lovită, rănită, foloseşte anatema ca pe o armă de apărare, crezând că ea o va ajuta, îi va ostoi suferinţa şi, în acelaşi timp, îi va anihila duşmanii, dar blestemul se va întoarce ca un bumerang împotrivă-i şi o va lovi cumplit. În aceasta constă lecţia de viaţă a autoarei, care îşi îndeamnă parcă din umbră lectorul să nu procedeze aşa, căci ura poate cuprinde, devasta pe oricare individ, ducându-l pe drumul fără întoarcere al distrugerii. Acest lucru se va întâmpla cu eroina romanului, care va fi irecuperabilă. Fiica Victoriei, Ana, merge până la un punct pe calea mamei, lăsându-se dusă de valul pasiunii, însă ea nu va deveni obsedată de răzbunare, văzându-şi, aşa cum e firesc, de propria viaţă.
Prozatoarea îşi urmăreşte eroinele în detaliu, creând personaje unice, stranii, tulburătoare. Fin psiholog, Dora Alina Romanescu croieşte o ţesătură amplă, complicată, complexă, purtându-şi eroii, dar şi cititorii prin cele mai stranii medii, prin cele mai ciudate situaţii, prin cele mai şocante întâmplări.
Lectura este palpitantă, atractivă, învăluitoare, prozatoarea având marele merit de a-şi acapara cititorul, făcându-l să stea cu sufletul la gură.
Harul prozastic al autoarei se face simţit în acest volum de excepţie, ca, de altfel, în toate romanele domniei sale.
Prof. Dr. Carmen Cătunescu
Membru U.S.R.