Românulul cu miros extraordinar sau despre dorul de casă

Un domn care fusese plecat vreme îndelungastă în Canada se întoarce în oraşul natal, merge la restaurant şi aşteaptă liniştit la masă. Vine ospătarul şi îi oferă meniul. Refuză politicos şi miroase lingura, iar după un minut spune:

„-Am înţeles că aveţi ciorbă de perişoare, de burtă, de fasole cu ciolan, supă de tăiţei şi specialatea casei dv. este ciorba de burtă.”

Chelnerul rămâne perplex:

„ -De unde ştiţi, domnule, toate ale casei noastre? Extraordinar!

-Se simte pe lingură, are miros mai puternic de ciorbă de burtă dintre toate. Vreau o porţie!”

Urmează felul doi. Chelnerul aduce respectuos meniul şi încearcă să-l ajute a alege ceva care să-i facă plăcere, dar clientul refuză şi miroase furculiţa:

„-Serviţi antricot de porc, friptură de pui la rotisor şi sărmăluţe, dar specialtatea casei dv. sunt micii cu muştar mexican.”

Chelnerul este cu adevărat năucit…Uite un client care ştie absolut totul despre bucătăria lor. Îl apucă un fel de ciudă răutăcioasă foarte şi se gândi să-şi bată joc de tâmpitul acesta care se crede atoateştiutor. Luă o linguriţă, o băgă în chiloţii doamnei Lenutza de la bucătărie şi apoi o duse clientului. Că mai sunt unii de scuipă-n friptură şi o întoarce pe dos şi iar o aduce clientului mofturos şi nu vă mai spun altele, ca să nu vă părăsiţi restaurantele.

„-Hai să vedem, domnule, dacă ştiţi cumva ce servim noi la desert!”

Clientul ia linguriţa, o miroase şi apoi, după cinci secunde strigă vesel:

„-Cum? Doamna Lenutza mai lucrează aici? Ce bine-mi pare!”