Ruştior – satul în care s-a născut hărnicia

Localitate întemeiată prin secolul XIII de un grup de olari – slavi, Ruştiorul păstrează, ca o zestre, o taină a muncii şi a dragostei pentru pământ şi animale. Primarul comunei, Mihai Ivan, ne spune că localnicii sunt adevăraţi păstrători ai obiceiurilor şi tradiţiilor populare.

          Revin în satul Ruştior după câţiva ani. Atunci am ascultat povestea ciobanilor ce s-au înfrăţit cu oile şi cu natura. Am colindat satul în mijlocul iernii, cu case-vile, cu adăposturi pentru animale funcţionale, cu uliţe modernizate, dar mai înainte de toate, cu gospodari care nu şi-au părăsit aşezarea ci o înfrumuseţează prin ceea ce fac. Primarul ne spune că localnicii nu şi-au părăsit şi nu-şi părăsesc satul, dimpotrivă, sunt şi dintre aceia care îşi ridică rosturi noi spre înfrumuseţarea gospodăriilor.

          Satul Ruştior este mândru de oamenii de aici, primarul caracterizându-i ca fiind foarte pricepuţi în creşterea animalelor şi cultivarea pământului. Nu vezi aici, cum se spune, nicio palmă de pământ în paragină, ei ştiu să-şi preţuiască avuţia cea mai de preţ.

          Dacă în urmă cu puţini ani ocupaţia de bază era ciobănitul (cu peste 15.000 ovine), acum gospodarii s-au axat pe creşterea bovinelor, efectivul acestora depăşindu-l pe cel al ovinelor. Sunt mulţi crescători de ovine în Ruştior, efectivul de capete depăşeşte peste 1000, dintre aceşti crescători nominalizându-i pe: Viorel Creţa, Victor Buta, Petric Creţa, Iulian Negrea, Dumitru Creţa şi mulţi alţii.

          Dumitru Gordon, unul dintre fermieri, nu are ceas deşteptător să-l trezească în fiecare dimineaţă ci obişnuinţa îl face să fie prezent, de la ora 5, printre animalele-bovine din adăposturile modernizate. Trăieşte de când se ştie în Ruştior, un sat unde se poate spune că s-a născut hărnicia. Munceşte de dimineaţă până seara târziu în toate zilele săptămânii, fără vacanţă sau concedii. Dumitru şi Maria Gordon sunt crescători de animale, fermieri, îşi zic acum, dar lor le place să li se spună că dintotdeauna au fost şi sunt „la coada vacii”, adică crescători de bovine.

          În urmă cu mai mulţi ani au avut şi oi, câteva sute. Acum cresc doar bovine. Aflându-te în sat vezi înzăpezit vârful Poiana Tomii. E un reper pentru toţi cei de aici. Ce fac acum, în plină iarnă, fermierii, crescători de bovine şi ovine din Ruştior? Au un program pe care-l respectă cu sfinţenie. Dimineaţa, Dumitru Gordon se trezeşte la ora 5, intră să stea de vorbă cu animalele şi începe, de mulţi ani, acelaşi traseu. Furajarea, manual şi mecanic, furaje grosiere şi concentrate, apoi curăţenia, gunoiul de grajd (mai scump acum decât cel chimic) este scos afară şi depozitat în platforme speciale pentru fermentaţie. Urmează pregătirea aparatelor şi mulsul mecanic. Laptele ajunge în spaţiul destinat procesării, acolo unde aidoma unei absolvente de industrie alimentară, doamna Maria prepară produsele căutate de beneficiari, respectiv caş, brânză frământată, telemea etc. În jurul orei 10, familia, cei patru: soţul, soţia, feciorul şi nora (în vacanţe şi cele două nepoate, Maria – studentă şi Dana – elevă) servesc prânzul. După aceea, din nou, urmează acelaşi program fiindcă, îmi zice doamna Maria, cu o voce de ardeleancă neaoşă ce te face să o asculţi mereu, la ţară totdeauna ai ceva de lucru. E o muncă grea, dar prea puţin preţuită. Sunt cheltuieli. În vara trecută nu s-au făcut nici furaje corespunzătoare, fermierii au cheltuit bani grei pentru procurarea acestora. Numai dragostea faţă de animale îi fac să nu se dea bătuţi. Până când, asta-i o altă întrebare. Subvenţiile îi mai ajută, dar nemulţumirea vine din preţul laptelui care este încă foarte mic în comparaţie cu ceea ce se cumpără din magazin.

          Aici, la Ruştior, între crescătorul de bovine şi fermieri s-a stabilit o legătură puternică. Când intră în grajdul de animale, fiecare simte o bucurie că se află în împărăţia animalelor care dau sens vieţii fermierilor din Ruştior.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5