Sărbătoarea „«Înstruţatul boului» de la Figa

Localnicii din Figa, sat ce apartine din punct de vedere administrativ de orasul Beclean, mai pastreaza inca, la loc de cinste, o serie de obiceiuri si ceremonii populare ancestrale, transmise din generatie in generatie. Astfel, cu ocazia sarbatorilor de Rusalii, satenii impletesc cununi de grau si flori de camp ce urmeaza sa fie purtate de tineri la oficiere casatoriilor.

Instrutatul boului este, practic, cel mai cunoscut obicei din Figa, iar la eveniment, ce se ţiune în duminica de Rusalii, sunt asteptati sa participe, in fiecare an, sute de localnici. Sarbatoarea din ziua de Rusalii se incheie, de obicei, cu dansuri si cantece populare sustinute pe scena Caminului Cultural din Figa de ansamblurile folclorice ale Casei de Cultura 'Radu Saplacan' din Beclean, alaturi de alte formatii de muzica populara din zona.

Batranii satului spun ca obiceiul le-a fost lasat de mosii si stramosii lor, din generatie in generatie, de vreo 300-400 de ani, iar ei il perpetueaza cu sfintenie an de an, lasandu-l mostenire fiilor, nepotilor si stranepotilor.

Este un spectacol folcloric al încrederii omului în triumful Soarelui a cărui energie dă siguranţa belşugului şi speranţa de bunăstare. Obiceiul este o perpetuare a unor ritualuri mitice din vremea dacilor care atribuiau unor forţe divine puternica revărsare de lumin, căldură şi culoare ce declanşează spre sfârşitul primăverii o fantastică explozie vegetativă care înveseleşte lumea şi sufletul omului.

In ziua premergatoare celei de Rusalii, fetele si feciorii din sat se aduna in grupuri si merg la padure, strang flori de babarnoc si alte flori de pe hotar si de prin curtile oamenilor, din care fac o cununa pe care o pastreaza pana a doua zi. In duminica Rusaliilor, celui mai falnic patruped incornorat din sat i se pune cununa pe crestet, iar apoi este inhamat si impodobit cu flori si panglici colorate.

Dupa incheierea liturghiei oficiate la Biserica Ortodoxa din localitate, taurul este purtat de feciori de-a lungul satului, de la Biserica pana in varful unui deal, fiind insotit de fete de maritat imbracate in straie populare si de calareti costumati, de asemenea, in portul de sarbatoare. Cand ajung la locul cu pricina, feciorii duc boul instrutat pe deal, iar apoi pornesc la vale, insotind animalul impanat. Cam pe la jumatatea drumului, boul este lasat liber, pentru ca fetele care-l asteapta in vale sa-l poata atinge.

Traditia spune ca fata care reuseste sa prinda unul dintre coarnele boului se va marita prima, in anul respectiv. Ritualul care urmeaza parcursul deal-vale se repeta de vreo 4-5 ori, dupa care boul instrutat este dus in curtea Caminului Cultural din Figa, unde se aduna toti participantii pentru a-l admira in voie si pentru a se poza cu el.

In timpul ceremonialului ancestral, doi flacai cu paparuga la brau si cu fetele acoperite aproape in totalitate sunt stropiti cu galeti pline cu apa de oamenii care urmaresc obiceiul de pe margine, pentru ca anul sa fie unul manos. Sarbatoarea este anuntata, popularizata si animata de flacai calare, care intrerup din cand in cand ritualul, trecand in viteza prin mijlocul oamenilor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5