Sărbătoarea limbii române

,,Nicio limba nu aprinde

Coaja vorbelor de iască

Precum arde în coline

Miez de limbă românească   

Autor -Olimpia Sava -Galați

​De curând, am avut onoarea să particip la o mare sărbătoare a românilor din Bulgaria, dar și a românilor de pretutindeni, desfășurată la Vidin –  Ziua Limbii Române.

​Evenimentul de suflet a fost organizat de către Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, instituție aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, alături de Uniunea Etnicilor Români AVE, din Bulgaria, în cadrul proiectului „Ziua Limbii Române la Vidin”pentru românii din Timocul bulgăresc. La reuniune a fost prezent și col r dr. ing. Constantin Avădanei, președintele Grupului de Inițiativă ,,Centenar –Marea Unire- Alba Iulia- 2018.​

Frumosul eveniment s-a bucurat și de prezența excelenței sale Gligorie Gherceanu, ministru consilier la Ambasada României în Bulgaria și numeroși profesori universitari, lectori, artiști, preoți, elevi, veterani de război din România și Bulgaria.

​Organizatorul evenimentului a fost președintele uniunii „AVE”, medicul chirurg Ivo Gheorghiev, cel care ne-a primit cu mare căldură și care a rostit cuvântul de bun venit participanților.

Domnul Constantin Avadanei a luat cuvântul prezentând mesajul de salut al președintelui RadioTV Unirea din Wiena, Ioan Godja și al cetațenilor din Alba Iulia.

Am avut onoarea să prezint cartea mea Poveștile satului, făcând referire la ceea ce a dăinuit în spațiile pline de mister și natural, înainte ca plugul modernismului să calce nemilos peste ceea ce  a însemnat valoare, credințe și frumuseți ,în satele românești.

Am subliniat faptul că neamul acesta a rezistat aici, pe aceste meleaguri, datorită vitejiei și unității de limbă și simțire, dar și satelor, adevărate păstrătoare de tradiții și obiceiuri stramoșesti.

Am dus cu mine gândul bun, prins  în rama sufletului și în cele opt cărți ale mele. Da, tradiția populară, alături de istoria neamului  și credința în Dumnezeu, ne definesc ca neam.

​Promovarea și păstrarea limbii române în Bulgaria la clasele pilot cu predare în limba română-pentru noi, aici în țară, ar fi un titlu, ca oricare altul.

​Pentru trăitorii de acolo (sau din altă parte), a cânta, a vorbi sau a simți în limba română, înseamnă legătura cu neamul acesta străbun, despre care vorbesc cu lacrimi ce le picură șirag, despre amintirea casei părintești, a curții și a uliței copilăriei lor.

​Doar participând acolo, la evenimente de suflet românesc, poți să simți și să înțelegi asta.

​Cu câtă mândrie se poartă costumul popular românesc! Cu cât drag, copiii de acolo stâlcesc în cântec și poezie cuvinte românești- dar niciodată Mama, Tata și România.

​Un copil bilingv vorbește, gândește și exprimă totul în două feluri, dar într-un singur mod, atunci când este vorba de limba română.

​O învață organizat, în casa doamnei profesoare,în camera lungă de opt metri, cu bănci și scaune , ca la școală, în orele din după- amiezile când s-ar putea juca cu copiii de pe stradă .Si nu vor note, nici calificative, nici premii- doresc să poată cunoaște LIMBA ROMÂNĂ.

​Nu s-ar putea cuveni,  oare, medalii de aur pe pieptul doamnelor profesoare Olga Nikova și Lucica Gheorghiev? Și câți ca ele?

​Elevii dânselor devin profesori, medici, arhitecți sau actori și nu puțini aleg să învețe la facultățile din țara noastra. Nu e prea departe, da, treci doar o apă și privești orizontul...

​Recită și cântă și plâng în limba despre care nu ai ce să le mai spui. Nici nu mai trebuie.

​Am învățat și am simțit ce înseamnă să îmbini în rostiri două limbi, pe una să o înveți mai mult doar de la televizor, dar să închizi în suflet și dorul și dragul și speranța și bucuria.

​Am prezentat acolo cărți, am exprimat un gând, am dus cu mine tricolorul, nelipsit de la brâul costumului popular, am cunoscut oameni care înțeleg, se mișcă, poartă respectul pentru istorie și neam și plaiul străbun ,de aici, din interior. Da, făra odihnă, când este vorba de țară! Și sunt mulți, desigur. Aici, acasă, dar și înafara ei. Vorbesc cu lacrimi în ochi și răspund cu un oftat atunci când este vorba de țară și de limba străbunilor lor. Neamul acesta românesc trăiește, duce și poartă....Nu suntem încă pierduți... Nu....

​Mi-au rămas însă nelămurite multe lucruri.

​Le reiau în gând, pe unele le înțeleg abia acum, la întoarcere, după câteva zile.

​Pe altele, niciodată, poate