Sărbătoarea Portretelor Împărătești - predecesoarea Maialului elevilor năsăudeni

  Maialul elevilor năsăudeni reprezintă una dintre cele mai îndrăgite serbări ale școlărimii năsăudene. Cultivate din patriotism şi mândria performanţelor împlinite, neafectate de convulsiile vremurilor, mereu renăscute şi îmbogăţite, tradițiile care au dat forță, culoare și continuitate istoriei de peste 150 de ani ai Gimnaziului/Liceului grăniceresc, au motivat continuu setea de învăţătură şi dorinţa de afirmare ale elevilor, mângâind și nostalgia sau dorul de adolescenţă ale absolvenților din toate timpurile.

             Maialul nu a apărut din senin în istoria liceenilor năsăudeni. Rădăcinile sale istorice le putem identifica în Sărbătoarea portretelor împărăteşti, metamorfozată într-un panoramic al puternicelor tradiţiilor naţionale româneşti, asumate şi afirmate mereu în spațiul năsăudean. 

„Maiestăţile Lor împăratul şi împărăteasa ((Francisc I şi Carolina Augusta care vizitaseră, între 16-20 august 1817, Năsăudul, n.n.) au trimis populaţiei grănicereşti române tablouri cu preaînaltele lor persoane, pe care Comanda Regimentului le-a primit la începutul lunii iunie 1819.

             În data de 22 iunie a aceluiași an, a avut loc în localitatea de stat major Năsăud, o mare sărbătoare. În timpul slujbei religioase, tablourile au fost expuse în Biserica greco-catolică română, iar după aceea au fost păstrate la Institutul militar naţional, unde se aflau depuse pentru amintire glorioasă şi tablouri ale împărătesei Maria Theresia, apoi ale împăraţilor Iosif al II-lea şi Leopold al II-lea”.( Virgil Şotropa - abs.1885 și Nicolae Drăganu - abs. 1902)

            Procesiunea deplasării tablourilor de la Institutul Militar la Biserica (veche, n.n.) pentru liturghie şi readucerea lor la Institutul militar, era urmată de „... prânzul festiv, dat ofiţerilor din partea colonelului, iar preoţilor din partea vicarului; elevii încă aveau prânzul lor mai bun şi mai ales ca de obiceiu, servindu-li-se vin sau bere. După prânz urmau apoi petreceri şi jocuri naţionale. Sărbătoarea s-a ţinut până în zilele vicarului Marian, care din cauze necunoscute, prin 1845, a sistat plătirea (speselor, n.n.) (Virgil Şotropa).