Schimbă o carte, o nouă provocare pentru elevii din Năsăud

Proiect al ASTREI Năsăud, ediția I – o frumoasă reușită -

În 12 04 2024, la invitația președintei ASTRA oraș Năsăud, D-na Claudia Talpoș, mai multe clase de elevi din Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Liceul Silvic și Liceul Economic au contribuit din plin la reușita proiectului „Schimbă o carte” prin care cei care au dorit, inclusiv membri ai ASTREI, au adus la Casa de Cultură cărți diverse și atractive pentru schimb. Cărțile au fost expuse în holul Casei de Cultură „Liviu Rebreanu” din oraș iar elevi și-au putut alege cartea preferată. N-a rămas nici o carte ne preluată, dimpotrivă, cele câteva zeci de exemplare au fost schimbate într-un timp record, ceea ce reflectă faptul că elevii năsăudeni preferă în locul tabletei sau telefonului, în locul drogurilor sau a păcănelelor – cartea diversă și utilă. Proiectul este cu atât mai util cu cât la această oră în orașul nostru nu există nici-o librărie, doar câteva puncte comerciale unde se vând pixuri și caiete pentru școlari. Năsăudul mai trăiește un paradox: Înainte de 1989 orașul avea două librării iar o carte bună o procurai cu mare greutate, pe sub mână, acum, când în oraș există o filială a Ligii Scriitorilor din România, n-avem nicio librărie. De aceea proiectul D-nei președintă Claudia Talpoș „Schimbă o carte” este bine venit, iar elevii participanți la prima ediție, intrând în sala mare, au ocupat marea majoritate a scaunelor și au fost foarte atenți la programul propus în proiect de distinsa președintă a ASTREI, care a adus mai întâi, mulțumiri elevilor prezenți, directorilor de școli sau profesorilor prezenți, Bibliotecii orașului „Veronica Micle” – director D-na Cecilia Stoian, Primăriei și Consiliului Local pentru sprijin, și sponsorilor pentru produsele aduse elevilor (dulciuri și sucuri). Programul a debutat cu un colaj de cântece prezentat de elevul Dorian Moldovan la orgă și de mentorul său Ioachim Spân la acordeon. La invitația președintei Claudia Talpoș s-a adresat publicului președintele Despărțământului ASTRA Năsăud, col. r. Ioan Boțan, surprins atât de plăcut de mulțimea elevilor și de prezența profesorilor sau directorilor însoțitori. Domnia Sa a scos în evidență locul și rolul cărții în perioada când era dânsul elev, sacrificându-și alte plăceri pentru a-și încropi o bibliotecă cu cărțile preferate, având astăzi circa 3000 de cărți, utile fiilor săi și chiar nepoților. Prezintă, de asemenea locul și rolul armatei în istoria țării, recomandând elevilor de liceu – fete și băieți - să aleagă, dacă au aptitudini, această meserie, mai ales că ținutul năsăudean are tradiție militară prin Regimentul Grăniceresc care a funcționat între anii 1762-1850, evitând iobăgia pe aceste plaiuri. Recomandă atât elevilor, cât și profesorilor însoțitori să aleagă ASTRA ca mijloc de educație și cultură, așa cum au ales înaintașii noștri între anii 1861-1950 și după 1989 până astăzi. Năsăudenii se pot mândri cu geniile pe care le-au avut, cu cei 21 de academicieni care aduc atâta cinste și atâta faimă întregului ținut năsăudean, dintre care 17 au absolvit Gimnaziul Grăniceresc, numit astăzi Colegiul Național „George Coșbuc” iar alți 4 au absolvit una dintre școlile năsăudene: Școala Trivială, Școala Normală, Școala „Vasilșe Nașcu”, înainte de a se înființa Gimnaziul... Îi îndeamnă pe tineri să citească cât mai mult și să-și încerce cunoștințele în cât mai multe concursuri sau olimpiade. O felicită pe președinta Claudia Talpoș pentru inițiativă și reușita acțiunii.
Directoarea Maria Greabu (Școala Generală „Mihai Eminescu”) găsește foarte oportună activitatea „Schimbă o carte”, reușind să aducă pentru schimb câteva coșuri de carte diversă, îndemnându-i pe elevi să fie cât mai activi în această întrecere, mai ales că Școala lor are o frumoasă experiență în donație de carte. O carte îți este un prieten bun pe care ți-l dorești în cele mai interesante clipe. Directoarea Alina Sălvan (Liceul Economic) se simte confortabil într-un oraș al culturii, într-un oraș al academicienilor, într-un oraș în care interesul pentru carte, pentru științe și literatură se manifestă din plin și-i îndeamnă pe elevi să schimbe cât mai multe cărți între ei, dar mai ales să le citească. Profesoara Simona Nistor (Liceul Silvic) se bucură pentru proiectul din care fac parte toate școlile năsăudene, este bine venit, mai ales că citind cărți, elevii devin mai buni, mai competitivi. Inspectoarea Violeta Rogozan (ISJ BN) precizează că lectura cărților este esențială în viața elevilor și cititul trebuie să facă parte din viața lor. Este plăcut surprinsă că-n timpul activității nici un elev n-a butonat pe telefon. Felicită ASTRA pentru reușitele ei, pentru oportunitatea de a colabora cu școlile, cu Clubul copiilor, cu Liga Scriitorilor și-și exprimă dorința ca astfel de activități să aibe continuitate. Ioana Lăpușneanu (inspector Primărie) își exprimă cu emoție și mândrie satisfacția reușitei acestui proiect, îndemnându-i pe elevi să creadă în puterea cuvintelor, în senzațiile poetice, în forța educativă a cărților. D-l Ioan Mititean – președintele Ligii Scriitorilor năsăudeni susține rolul educativ al cărții și al activităților susținute de cei care își publică volumele de poezie sau de proză. Îi prezintă pe fiecare dintre membrii Ligii Năsăudene adăugând câteva aprecieri la fiecare – Macedon Tofeni, Mircea Daroși, Floarea Morar, Claudia Talpoș, Ana Vaida, Lucreția Mititean, Ioan Seni, Ioana Lăpușneanu, Ștefan Ghioc și Ioan Boțan. Au adus felicitări acestei reușite Ana Vaida, Ștefan Ghioc, Lucreția Mititean, Tofeni Macedon și Mircea Daroși care este entuziasmat pentru întâlnirea cu elevii vorbindu-le de importanța cărții în perioada când era Domnia Sa elev la școlile din Năsăud. A citit Baltagul lui Sadoveanu venind în căruță de la Dorna la Nepos, atât de mult îl pasiona cititul. Îi îndeamnă pe elevi și profesori să scrie la cele două reviste ale Năsăuduloui – Glasul Armadiei și Astra Năsăudeană. Le-a recitat din „Nisipul clepsidrei”. Macedon Tofeni le prezenta elevilor cum își gestiona el pauzele în anii de școală, cât era de atent la ore, cât îi plăceau de mult cărțile... Îi îndeamnă pe toți să colaboreze la revistele ASTREI și ale Ligii. Le-a citit poezia proprie Călătorie prin viața de copil. D-na Claudia Talpoș anunță etapa a II-a a proiectului „Scimbă o carte” pentru una din primele zile din luna decembrie, când îi așteaptă pe elevi din nou la Casa de Cultură cu cărțile pe care vor să le schimbe între ei. Retrași în sediul ASTREI, președinta Claudia Talpoș îi anunță pe membrii ASTREI noua componență a Biroului ASTRA oraș: vicepreședinți – Ioana Lăpușneanu și Gabriela Herța, secretar – Ovidiu Maghiar, casieri – Gavrilaș Livia, Ioana Lăpușneanu, Viorica Ghioc. Președintele Ioan Boțan își lărgește comitetul prin atragerea D-nei Claudia Talpoș ca vicepreședinte la nivelul Despărțământului și a D-lui Ștefan Ghioc ca președinte al Secțiunii științifice. Viitoarea activitate astristă va fi pe data de 19 aprilie și va fi dedicată poetei Veronica Micle. La început de drum, președinta Claudia Talpoș și-a surprins colegii astriști, inclusiv populația orașului cu o activitate de excepție, cu un proiect reușit. Felicitări și ani mulți cu împliniri care de care mai frumoase și mai reușite. Rămânem uniți și competitivi.
Prof. Ioan Seni, Președinte de onoare Desp. ASTRA Năsăud.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5