Şcoala Gimnazială Ştefan cel Mare, la prima întâlnire transnațională din cadrul proiectului pe teme ecologice, în Cehia

Prof. Rodica Tătar - responsabil diseminare ICE

         În perioada 6-9 noiembrie, în Vsetin, Cehia, a avut loc prima întâlnire transnațională din cadrul proiectului cu temă ecologică ICE  ce își propune folosirea rațională a resurselor  mediului după principiul economiei și colectarea selectivă a deșeurilor - ambele soluții pentru a îndepărta impactul nociv al consumului. Participanții, reprezentanți ai școlilor partenere din cele  patru  țări  implicate în proiect (Cehia-coordonatoarea proiectului, Bulgaria, Italia și România) au stabilit direcțiile de acțiune pentru cei trei ani ai acestuia, activitățile ce urmează să se desfășoare în fiecare școală, impactul urmărit, precum și detalii  despre organizarea următoarelor mobilități. 

Școala Gimnazială "Ștefan cel Mare" din Bistrița a fost reprezentată de echipa managerială (prof. Lucica Maricica Iacob -director,  prof. Claudia Feldrihan - director adjunct ) și coordonatoarea proiectului la nivelul instituției, prof. Anca Lazaric. Întâlnirea a debutat sub auspiciile ospitalității țării gazdă, cu discursul directorului Școlii Masarykovo Gymnazium Stredni Zdravotni Szkola A Vysri Odborna,  urmat de o prezentare minuțioasă a specificului educațional al școlilor partenere, a echipelor de proiect și a obiectivelor propuse în agenda  de lucru a celor trei zile.

            Activitatea a continuat cu o vizită la Primăria orașului Vsetin, unde edilul acesteia și-a exprimat adeziunea față de membrii echipelor din proiect și disponibilitatea de a susține la nivel local implementarea acestuia. Zilele următoare au familizarizat participanții cu istoria, tradițiile și împrejurimile locului și nu în ultimul rând cu modalitățile concrete de combatere a a efectelor nocive ale consumului asupra mediului, prin intermediul unor vizite la  ferme bio, respectiv la fabrici de colectare selectivă a deșeurilor.

            În urma experienței acumulate, cadrele didactice participante au diseminat informațiile la nivelul instituției școlare planificând activitățile acesteia, următoarea vizând realizarea unei prezentări cu accesorii/vestimentație confecționate din materiale reciclabile. Îmbinând astfel utilul cu esteticul, la nivelul școlii noastre elevii fac  alături de ICE un prim pas spre protecția mediului.

 

           

 

.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5