Scurt reportaj despre purificare

Începând cu a doua jumătate a lunii noiembrie şi continuând cu decembrie, o seamă de instituţii de cultură ale judeţului Bistriţa-Năsăud îndestulează nevoia de frumos a oamenilor de aici şi mai de departe, din Transilvania, Oltenia şi Moldova, cu manifestări dedicate unor mari personalităţi româneşti şi unor evenimente editoriale, care valorifică zestrea noastră etnoculturală.
Vreau acum să mă refer doar la o singură zi, care leagă cele două oraşe ce se găsesc în denumirea judeţului.
Dimineaţa am coborât la Năsăud, căci voiam să fiu alături de cei care îl sărbătoresc pe inconfundabilul cărturar Mircea Prahase. Avea loc prezentarea elegantului volum omagial „Convergenţe etnoculturale” dedicat lui, rod al străduinţelor lui Adrian Onofreiu şi Dan Lucian Vaida, prin grija Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud şi a Muzeului Grăniceresc Năsăudean.
Întâlnirea s-a desfăşurat la Muzeul Grăniceresc şi a fost excelent prefaţată de o nemaipomenită expoziţie de fotografii, executate în vremea interbelică de către un fotograf cu un desăvârşit simţ al artisticului şi multă pricepere a tehnicii fotografice. Ele au fost cândva fotografii de familie, dar acum, prelucrate măiestrit, au devenit piese document despre mamele, taţii, bunicii şi copiii de altădată din ţinutul grăniceresc năsăudean. Sunt patru simeze care te îndeamnă la zăbavă, contemplaţie şi admiraţie.
La aceasta s-a adăugat regalul de colinde datorat elevelor de la Liceul Pedagogic din Năsăud, grup instruit, condus de d-na prof. Liviuţa Istrate. A urmat, în clădirea nouă a muzeului prezentarea cărţii dedicată lui Mircea Prahase, la care însă nu am avut timp să rămânem decât pentru felicitări şi îmbrăţişări, căci, potrivit promisiunii, a trebuit să alergăm spre Bistriţa. De altfel, având o intervenţie în sala expoziţiei, a fost ca şi cum şi-ar fi rostit un fel de preambul la acest volum dedicat lui, Mircea Prahase pledând pentru nevoia, grija de conservare, de valorificare a zestrei etnofolclorice a zonei, spre folosul generaţiilor ce va să vină.
Graţie lui Iacob Naroş (dotat cu o… generoasă maşină), ei, măierenii şi cu mine (eu fiind un fel de măierean de adopţie), am fugit spre Bistriţa, ca să fim la ora 13 la sala Consiliului Judeţean pentru o altă minunăţie: lansarea cărţii „Cultura tradiţională imaterială românească din Bistriţa-Năsăud, vol I, Riturile de trecere” (Editura Eikon, 2012), volum datorat lui Vasile V.Filip şi Menuţ Maximinian.
Manifestarea s-a desfăşurat sub girul Consiliului Judeţean, organizată de Centrul Judeţean pentru Cultură, Biblioteca Judeţeană, Institutul Arhiva de Folclor a Academiei Române Cluj-Napoca; genericul fiind „La ce bun cercetarea etnologică – azi?” Dezbaterea a beneficiat de prezenţa şi intervenţiile prof.univ.dr. Ion Cuceu, directorul Institutului Arhiva de Folclor a Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca. Au opinat îndelung şi cu reveniri cunoscători prestigioşi ai domeniului atât de tentant: naşterea şi copilăria, nunta, moartea şi înmormântarea, cu specificul lor în arealul bistriţean, năsăudean şi al Văii Ţibleşului.
Vasile Filip şi Menuţ Maximinian au mărturisit, cu adevăr şi modestie, că, defapt, ei sunt elementul coagulant, de ordonare şi analiză a documentelor conţinute în acest volum de 480 de pagini, coautori putând fi consideraţi nenumăraţi autori de lucrări de licenţă şi diplome din care s-au extras informaţiile, elevii culegători şi repondenţii care au răspuns chestionarului lui Ion Muşlea şi cei intervievaţi direct de cei doi autori.
M-a impresionat această atitudine, francheţea mărturisirii lor, aşa cum, mai înainte, la Năsăud, cerând lui Mircea Prahase un autograf pe cartea dedicată lui, acesta mi-a replicat cu sinceritate şi modestie: Cere autograf autorilor textelor din carte, eu sunt doar subiectul publicaţiei.
Întâlnirea de la Bistriţa nu se putea încheia mai copleşitor decât cu cântecele grupului de colindători „Ţibleşul” de la Spermezeu (coordonator prof. Alexandru Deneş) şi cu deja faimosul cuplu mamă-fiică Teodora Purja şi Lenuţa Purja.
Ei bine, de ce purificare ? Pentru că cele două manifestări de la Năsăud şi Bistriţa mi-au provocat o emoţionantă stare de curăţenie a sufletului şi spiritului . Am trăit ceea ce vechii greci numeau „Catharsis”. Căci arta purifică sensibilitatea, îi dă certitudinea de ridicare deasupra tensiunii cotidiene, a stresului, a răutăţii de toate zilele, îţi dă (măcar) iluzia că atingi puritatea, bunătatea absolută, frăgezimea luminii.