Se duc ţăranii

Tot mai rar,

Pe-al Zăgrii hotar

Vezi urme de blânzi boi,

Şi de car.

La deal dar mai ales în vale,

Cresc spini şi ciulini pe cărare;

Păduri de mesteceni încheie hotarul

Ţărani nu mai sunt să scapere-amnarul.

Coasa-i ruginitită-n cui

Mâncate de vreme şi cari

Coarnele plugului.

Bătrânii ne pleacă pe rând

Cu dorul de glie şi credinţă în gând

Se duc tot mai des câte unul,

Dincolo, să-şi întâlnească străbunul.

Şi-acolo să povestească domol,

Cu cât drag în sărbători îi pomenesc ai lor.

Se mută în „satul din deal”

Unde nu-i supărare şi-amar

Poate uneori şi lor le e dor,

De pâine aburindă coaptă-n cuptor

De plugul lăsat la capăt de-ogor.

Hora nu se mai joacă-n uliţă,

La secerat femei nu cântă-n arşiţă

Hotar să răsune,

Bărbaţi cu furca snopi grei să adune.

Nu mai vezi fete seara-n răcoare,

Mândră cunună pe cap să coboare,

În cântec domol din bătrâni şi de dor

Feciori să le ude cu apa de izvor.

Toate s-au dus, rând pe rând

Şi-au rămas în amintire, în suflet şi gând...

Victor Bumbu,

Zagra, iunie 2009

P.S. Nu eu am lucrat la aceste versuri. Ele mi-au venit în gând deodată, şoptite de o voce domoală.

Eu n-am făcut decât să le scriu.

Le dedic, post-mortem, Valriei Peter Predescu.

V.B.