SE ÎMPLINESC 2525 DE ANI DE LA PRIMA MENŢIUNE ISTORICĂ SCRISĂ DESPRE STRĂMOŞII NOŞTRI, GETO-DACII

Cunoaşterea istoriei reprezintă o coordonată fundamentală a existenţei oricărui neam, popor sau naţiuni, în noile condiţii ale globalizării europene şi mondiale. Identitatea Europei se exprimă prin naţiunile şi popoarele ce o compun, în situaţia în care fiecare îşi exprimă şi pune în valoare propria cultură şi civilizaţiei. Oricât am evita sau ocoli dezbaterile şi problematica lumii de azi, istoria ne demonstrează că se află la temelia tuturor lucrurilor prin sintagma trecut, prezent şi viitor. Bineînţeles că în primul rând prezentul şi viitorul trebuie să ne intereseze, dar nici trecutul nu-l putem neglija şi nici uita. Trecutul ne spune cine am fost şi cine suntem, şi mai ales de unde venim prin istorie ca neam, popor şi naţiune.

Se împlinesc în acest an 2525 de ani de la primele lupte atestate documentar în anul 514 a. Chr., pe care strămoşii noştri geto-dacii le-au purtat împotriva armatei perşilor conduşi de regele Darius I a lui Hystapes, care a pătruns pe pământul Dobrogei de azi. Numeroasa armată persană a pătruns în Dobrogea urmare a unei mari expediţii împotriva triburilor scitice în nordul Mării Negre.

Informaţia privind confruntarea militară din anul 514 a. Chr. nu este una oarecare, ci una de primă importanţă pentru istoria românilor, căci aceasta este menţionată de Herodot din Halicarnas, părintele istoriei care-i descria pe geto-daci „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”, singurii care „luaseră hotărârea îndrăzneaţă” de a-l înfrunta pe temutul rege persan Darius I. Astăzi se cunoaşte că geto-dacii sunt unul şi acelaşi popor, geţii, locuind la sud şi est de lanţul carpatic, de aici şi denumirea geografică de Podişul Getic, iar dacii la nord şi nord-vest, în Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş până la Dunărea mijlocie, în sudul şi estul Slovaciei de azi, sudul Poloniei. În răsărit geţii locuiau până la râul Tyras (Nistru), şi mult dincolo, iar la sud până în Munţii Haemus (Balcanii de azi). Geograful antic Strabo afirmă limpede că dacii şi geţii vorbesc aceiaşi limbă.

Pasajul despre geţii dobrogeni care l-au înfruntat pe regele persan Darius I este înscris în Cartea a IV-a a istoriilor lui Herodot. El cuprinde patru paragrafe (IV, 93-96) al căror conţinut este bine să ni-l reamintim, fără a-l reproduce în întregime, astfel: După ce a trecut Bosforul, Darius a străbătut pământul Traciei prin ţara odrişilor (IV, 89-92), şi „înainte de a ajunge la Istru îi supune mai întâi pe geţii care se cred nemuritori” şi care „fiindcă s-au purtat nechibzuit [înfruntându-l] au fost îndată supuşi [deşi sunt] dintre traci cei mai viteji şi cei mai drepţi”.

Herodot relatase că triburile tracice ale skyrmiazilor şi nipseilor, care locuiau mai sus de oraşele Appolonia şi Mesembria (lângă Burgas), s-au predat fără luptă lui Darius. Următoarele trei paragrafe (IV, 94-96) tratează despre credinţele geţilor, fiind o completare a afirmaţiei făcute mai sus că geţii care „se cred nemuritori”. Este prima descriere a religiei urmaşilor noştri, dar şi cea care conţine cele mai semificative elemente ce stau la baza tuturor studiilor şi lucrărilor moderne despre această temă.

Se deduce de aici, că cei care s-au încumetat să înfrunte uriaşa oştire persană – Herodot – (IV, 87) vorbeşte de 700.000 de soldaţi şi 600 de corăbii, număr evident mult exagerat, dar chiar şi „a zecea parte a acestui efectiv – apreciere a reputatului istoric Alexandru Vulpe, - tot imens apare pentru posibilităţile de sprijin logistic ale antichităţii – constituiau ei înşişi o forţă respectabilă”, aptă să se opună unei asemenea expediţii militare.

În fruntea geto-dacilor, organizaţi în secolele II a.Chr. – I. d.Chr., într-un puternic stat s-au aflat o serie de şefi de căpetenie de primă mărime: Zalmodegikos, Oroles, Rubobostes, Dromichaites, Deceneu, Comosicus şi alţii.

Întinderea maximă şi consolidarea statului dac, care a cunoscut o puternică înflorire şi viaţă economică şi socială s-au manifestat în timpul regilor Burebista (80-44 a. Chr.) şi Decebal (87-106 p. Chr.), ambii fiind temuţi de Imperiul Roman. În anul 28 a. Chr. romanii cuceresc Dobrogea. Presiunea la sudul şi gurile Dunării a durat din partea Imperiului Roman peste 130 de ani (28 a. Chr. – 106 d. Chr.) până la cucerirea unei mari părţi din Dacia, în urma a două mari războaie (101-102; 105-106) şi transformarea ei de către împăratul Traian (98-117 d. Chr.) în provincie romană cu denumirea de DACIA TRAIANĂ.

Acest eveniment aniversar trebuie bine ştiut şi luat în calcul, căci anul 514 a. Chr. este unul de referinţă pentru noi, românii, prima menţionare scrisă ca unul dintre cele mai vechi popoare ale Europei, alături de greci, germani, francezi, spanioli ş.a., iar prin descoperirile arheologice cu o vechime de peste 5000 de ani pe aceste meleaguri. DACIA, DACOROMÂNIA şi ROMÂNIA n-au fost şi nu sunt o ficţiune istorică, cum doresc unii istorici străini, rău voitori şi falsificatori ai adevărului istoric. DACIA, DACOROMÂNIA şi ROMÂNIA au fost şi sunt o realitate istorică ce s-a plămădit aici, la Dunăre, Carpaţi şi Marea Neagră. Naţiunea română de azi este o realitate vie, incontestabilă cu o bogată cultură şi civilizaţie materială şi spirituală, cu o identitate palpabilă, ancorată puternic în Europa după cucerirea romană din 105-106, dar şi în Evul Mediu, epocile modernă şi contemporană, o poartă a apărării creştinătăţii, a Europei Centrale şi Occidentale împotriva invaziilor străine în secolele XIII-XVIII.

Geneza poporului român şi continuitatea sa în spaţiul Carpaţilor, Dunării şi Mării Negre i-au dat tărie şi putere să reziste tuturor vicisitudinilor istoriei, inclusiv marilor migraţii din secolele IV-XI. Formarea limbii române şi latinitatea sunt elementele de bază al structurii sale culturale, făcându-ne să fim buni fraţi şi prieteni în Ginta Latină, cu spaniolii, francezii, italienii, portughezii ş.a. precum frumos şi temeinic arăta marele poet Vasile Alecsandri în poezia sa cu acelaşi titlu.

Împlinirea în acest an a 2525 de ani de la prima atestare documentară scrisă despre strămoşii noştri trebuie să ne întărească convingerile în tăria, puterea şi existenţa noastră ca stat naţional, unitar, independent şi indivizibil cu toate obligaţiile şi drepturile ce ne revin în cadrul structurilor politico-militare ale NATO şi Uniunii Europene, în condiţiile în care fiecare avem ca cetăţean şi român datoria morală şi de suflet de a ţine la coeziunea şi unitatea naţională.

Dr. VASILE TUTULA