Simboluri istorice din orașul Năsăud, imortalizate în pictura lui Nechita Bumbu și în fotografii

În cronologia descrierilor, de până în prezent (etapa VIII-a), despre locuri, clădiri și alte obiective emblematice ale orașului Năsăud, se înscriu și cele două așezăminte țărănești (case de locuit cu numărul 17 și  35), situate în centrul orașului Năsăud, în apropiere de Sf. Biserică – Catedrala ortodoxă și Primărie, așezăminte confundate de trecători, ca fiind Muzee sătești, așa de exemplu:

         CASA DE LOCUIT cu Nr.17

         O casă simplă, fără etaj, veche de peste 100 de ani, construită din piatră cu acoperiș din lemn. Arhitectural - tip vagon, în lungul ogrăzii (ocolului), împărțită ca funcționalitate pentru două familii, cu uși de intrare direct din ocol (curte), pe 2 – 3 trepte din piatră, ajungând în tinda locuințelor.

         Spațiul era identic pentru cele două locuințe: Tinda casei nepodită, cu pământ în loc de dușumea, apoi cămara ((debara), și o cameră din față, mai spațioasă, cu geamuri mici, în care se locuia.

         Primii proprietari despre care năsăudenii își mai amintesc, au fost din neamul lui Granciu: Granciu Ioan și Granciu Nicolae – frați. Granciu Nicolae a murit de tânăr.

         Granciu Ioan s-a căsătorit cu Măriuța din com. Dumitra, din căsătoria cărora au rezultat doi copii, care au rămas pe vatră până aproape în zilele noastre, fiind proprietarii așezământului și anume:

 - fiul Granciu I. Grigore (n.1928 – d.2013) căsătorit cu Granciu Viorica (n.1933 – 2018) și fiica Granciu Floarea (n.1924 – d.2004) căsătorită cu Câtiul Ioan (n. 1921 – d.2006).

         Aceste două familii, Granciu I. Grigore și Câtiul Ioan (cumnat), au trăit o viață sub același acoperiș, în aceeași ogradă, având gospodării țărănești mari, cu animale (oi, cai, vite, porci etc.), cu atelaje și adăposturi separate și alte anexe gospodărești. Apoi, grădina de zarzavaturi și pomii fructiferi care se întinde până în strada Cimitirului, și alte pământuri iar în ograda casei (curte), o fântână cu tambur și găleată de scos apa, o apă rece, tămăduitoare sănătății, de la care se alimentau vecinii și chiar și trecătorii.