Sistemul (28)

După ce-şi exprimase cu atâta convingere dilema cu strânsul de gât faţă de doamna A, Mimi a început să dea semne de reîncălzire a relaţiilor. Doamna A. mereu îi spunea că Mimi îi dădea telefoane în care o întreba dacă are nevoie de ceva. „Eu ce să-i spun, când mă întreabă?” – îi mărturisea doamna A. „Îi spun de fiecare dată că n-am nevoie de nimic. De curând, i-am spus că, la o adică, eşti tu, care-mi aduci ce-mi trebuie”.

Chiar dacă doamna A ar fi omis să facă această precizare, ea simţise deja că se întâmplase ceva. La cele două şcoli la care preda, din senin, se iscau tot felul de incidente, care nu de puţine ori se lăsau cu sancţiuni. Pur şi simplu nu înţelegea ce se întâmplă. Abia după mărturisirea doamnei A. şi-a dat seama că la un anumit nivel relaţia ei cu văduva unui fost apărător al lui Ceauşescu nu convenea. Pe cei care o nedreptăţiseră, diminuându-i veniturile la mai puţin de jumătate îi stânjenea faptul că ea avea relaţii cu doamna A şi, prin ei, cu o întreagă trupă de foşti ilegalişti, care alcătuiau o frondă anticeauşistă. Se pare însă că nu numai relaţia aceasta deranja.

Însăşi doamna A. era în vizorul securităţii din cauza relaţiilor cu verişoara ei de la Paris, având cetăţenia unei ţări occidentale pe care o reprezenta la UNESCO. În privinţa acestei relaţii, doamna A. fusese foarte zgârcită în detalii. Bănuia că furniza informaţii care erau difuzate ulterior de un cunoscut post de radio, opozant al regimului ceauşist. Din această cauză era aproape sigură că telefonul doamnei A. era urmărit şi ascultat. Credea, de asemenea, că în casă avea amplasate microfoane foarte puternice de la care erau urmărite toate conversaţiilor. Evita, pe cât îi stătea în puteri, discuţiile cu tentă politică, dar uneori doamna A. era foarte insistentă şi era obligată să răspundă măcar afirmativ sau negativ la consideraţiile ei.

Dar chiar şi simpla ei prezenţă în acel apartament al doamnei A stârnea bănuieli. Valul de şicane care s-au abătut asupra ei era şi aşa o probă suficientă a acestei realităţi. De câteva ori a încercat să-i atragă atenţia doamnei A. asupra acestui aspect, dar de fiecare dată s-a lovit de o lipsă de precauţie dezarmantă. Era atât de îndârjită şi de pornită împotriva regimului încât renunţase la orice urmă de precauţie ca să-şi poată vărsa năduful.

Cu foarte multă dificultate obţinuse o audienţă la un mare şef din presă în speranţa că şi-ar putea reglementa situaţia. Doamna A. nu s-a putut abţine şi-a ţipat la ea: „Ce vrei, să-i mai slugăreşti pe nemernicii ăştia? Nu ţi-a ajuns până acum?” Reacţia ei a mâhnit-o. Şi-a dat seama că doamna A. vedea în ea doar un interlocutor lejer, faţă de care putea să-şi verse fără teamă năduful. Cât priveşte ajutorul ei… Deşi i se lungiseră braţele de cărat din orăşelul acela prăfuit, dar bine aprovizionat, unde preda, kilograme de carne, cartoane cu ouă, ori calupuri de brânză şi caşcaval, doamna A. rămânea, în continuare reticentă în privinţa ei. Într-o zi a surprins-o contemplând pe peretele de după vitrina cu geamuri de cristal un melancolic desen al lui Ştefan Petraşcu. „Ce faci tu acolo, la ce te uiţi?”, i-a zis cu un ton bănuitor. Iar câteva zile mai târziu i-a atras atenţia: „Nu pot să-ţi las ţie apartamentul pentru că nu ai buletin de Bucureşti”. După această atenţionare s-a interesat şi ea. A aflat că doamna A. o minţise deliberat. Doar în sinea ei se simţea liniştită pentru că ştia că reluase legăturile cu doamna A. nu din considerente materiale. Sigur, cea care urma să decidă era chiar doamna A.

A aflat niţel prea devreme că ea era scoasă din calcule. S-a resemnat punând această deciziei pe seama ranchiunei pe care doamna A. o purta faţă de toţi membrii familiei soţului ei, domnul V. Pe ea n-o ura, dar nu suporta ideea că, la rândul ei, are relaţii bune cu surorile ei, pe care doamna A. nu le suporta. Când a ţipat la ea s-a gândit că e un bun prilej de a clarifica relaţiile cu doamna A. şi o lungă perioadă a încetat să o mai viziteze. Audienţa la şeful cel mare din presă a dat rezultate. După un timp i s-a propus să dea o probă pentru o publicaţie pentru străinătate. Bucuroasă de această veste a cumpărat de la bufetul publicaţiei un calup de caşcaval şi două kilograme de zahăr pe care i le-a dus doamnei A. Spre surprinderea ei, acolo l-a găsit în vizită pe Mimi, care tocmai îi umpluse frigiderul cu salam de Sibiu şi alte bunătăţi la care ea nu avea, în niciun caz, acces.

Corectă, doamna A. i-a achitat, de faţă cu ea, toate cheltuielile lui Mimi. Calupul de caşcaval adus de ea era un biet mezelic faţă de ceea ce îi adusese Mimi. După plecarea lui, doamna A. i-a povestit, cu lux de amănunte, cum o răsfaţă, mai nou, Mimi şi soţia lui. O duseseră, pentru câteva zile, în vizită la ei şi o îndopaseră cu bunătăţi. „N-am mai mâncat caviar de zeci de ani, îi spunea doamna A. cu mare încântare în glas. Mimi are o soţie minunată”. Ani de zile apoi a încercat să reconstituie acea ultimă vizită.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5