SOCIETATEA CULTURALĂ BÂRGĂUANĂ, „SPERANŢA REÎNVIATĂ”

Înfiinţată la propunerea profesorului Adrian Mănarcă, şi a unui grup de iniţiativă, care s-a întâlnit, joi 7 august ora 18, la Mijlocenii Bârgăului, Societatea Culturală „Speranţa reînviată” şi-a desfăşurat lunar lucrările, având ca principal obiectiv evaluarea şi revitalizarea valorilor culturale ale Văii Bârgăului.

La şedinţa din 4 decembrie 2008, a avut loc lansarea, între bârgăuani, a cărţii „Ecouri din zigzag-urile vieţii”, apărute recent în Editura Mesagerul din Bistriţa, semnată de bârgăuanului Ion Mânzat (col. rez.). Cartea a fost viu comentată şi apreciată de către participanţii la întâlnire, multe dintre personajele, locurile şi evenimentele cărţii fiind cunoscute şi pline de interes.

Următoarea întâlnire va avea loc la 15 ianuarie 2009, orele 16, la Mijlocenii Bârgăului. Până atunci, Societatea Culturală „Speranţa reînviată” doreşte tuturor un călduros „La mulţi ani!” şi un An Nou Fericit!

Niculae Vrăsmaş

SOLDAT ÎN CEL MAI LUNG RĂZBOI…

RĂZBOIUL RECE

Un om este o flacără vie, dar izbucnirea şi arderea ei este rezultatul luptei dintre elan şi neputinţă, iar ultima poate avea cauze interne (limitele spiritului ori ale trupului), sau externe (condiţiile sociale, suflul epocii şi nu în ultimul rând condiţiile materiale).

Un om s-a născut, a crescut mare, a muncit, a luptat, a izbutit în urcuşul pe culme, apoi a căzut. Dacă eşecul lui se datoreşte unei orânduiri sociale defectuoasă, ori poartă vina unor greşeli personale, veţi afla lecturând această carte.

Oricum, autorul, absolvent al Facultăţii de Drept, colonel în retragere, fost şeful Securităţii în judeţul Bistriţa – Năsăud, îşi expune argumentele logic şi cu mult bun simţ, văzute şi trăite de unul dinăuntrul societăţii socialiste – şi-n orice proces trebuiesc ascultate ambele părţi. El vrea să ne spună, că a luptat în spiritul credinţei unui ideal, şi-a iubit patria şi a crezut în ceea ce a făcut. S-a născut şi a crescut odată cu socialismul, căci nu vremile stau sub puterea omului, ci omul sub puterea vremii – a zis-o demult un cronicar. Şi mai vrea să ne spună autorul, că pierderea raţiunii în luptă (îndepărtarea de masele populare) naşte monştri, iar aceştia în final se autodistrug.

Voi, toţi, acei care aţi trăit aceste vremi, o anumită generaţie, aveţi ocazia să vă acordaţi părerile despre propriile amintiri cu ale autorului, sau să fiţi în dezacord. Oricum, veţi cunoaşte noi aspecte ale lucrurilor, care erau ţinute în secret, sau cunoscute numai de unii. Romanul se vrea a fi o oglindă a societăţii socialiste, o istorie a devenirii, a apogeului şi a decăderii ei, văzută de unul dinăuntrul ei. O exprimare curajoasă, o voce a doua, fără de care forul nu ar fi complet, voce care trebuie cunoscută de toţi, fiindcă ea mărturiseşte binele şi răul. Acesta este volumul intitulat “Ecouri din zig-zag-urile vieţii”, autor col. (r) Ion Mânzat.

Povestea noastră începe acum 70 de ani, la Josenii Bârgăului, când în casa gospodrlui Mânzat vine pe lume “cel de al doilea bărbat”, tatăl aflând vestea cea bună, de la Palagica lui Bonău, pe când se întorcea de la pădure.

Gospodăria familiei Mânzat părea înfloritoare: “Părinţilor le mergea bine! Aveau de toate: casă nouă, anexe pentru gospodărie ca lumea, grajd, şură, fărtai, corle, coteţe, pământ suficient, pe care dacă îl munceau, puteau să vândă excesul de produse şi să prospere.” Dar, trăind într-o epocă controversată, armonia familiei este pusă la grea încercare. Întâi, pentru că tatăl, în timpul operaţiei de apendice făcută la Bistriţa, este părăsit de doctor, pentru că la radio se anunţa cedarea Ardealului de Nord, Ungariei şi obligaţia celor ce vor să trăiască în România, de a-şi lua lucrurile şi a pleca peste graniţă, aşa că este lăsat în grija unor surori care termină operaţia şi-l depun sumar îmbrăcat în şanţul din faţa spitalului, unde rămâne până seara, când îl ridică o rudă şi-l duce acasă.

Dar acest tratament are urmări grave, tatăl fiind bolnav timp de un an.

Urmează repercursiunile ocupaţiei maghiare, incarcerarea bunicului,care a insultat un adept al statului nou, inegalitatea, impozitarea diferenţiată a etniilor conlocuitoare şi-n final trimiterea pe front a bărbaţilor, care apoi se reîntorc abia dupa ce eşecul hitlerismului era clar, riscând dezertarea, care era pedepsită cu moartea dacă erau prinşi şi deplasându-se până acasă în condiţii inumane.

Între timp, acasă, mama este internată preventiv în spital, pentru că venise în contact cu o bolnavă de tifos, iar copilul rămâne în grija rudelor. La întoarcere, cei de acasă - mai mult femei şi copii, rezistă cum pot bombardamentelor forţelor aliate şi trecerii frontului peste sat - întâi retragerea nemţilor, care distrug totul în urma lor - apoi intrarea ruşilor, trecând în năvală nebu nă spre Apus. Înainte de retragere, un neamţ îi dă copilului - rămas singur acasă - să bea 200 ml de alcool, ceea ce-i provoacă aproape o stare de comă, din care era mai să nu-şi revină.

După aşezarea lucrurilor, revenirea românilor, autorul termină cu brio şapte clase în satul natal şi este sfătuit să urmeze şcoala normală, care îi oferea o diplomă de învăţător şi poate că avea şansa să revină chiar în satul său. Dar la examenul de la Cluj, având trac, cade la proba de muzică, examen eliminatoriu. Este trimis la liceul din Năsăud, de unde se retrage din cauza unui profesor ce-l neîndreptăţeşte.

Rămas acasă în ajutorul părinţilor, îşi dă seama ce grea e munca ţăranului de la munte, intr-o ocazie când aducând noaptea lemne din pădure sunt urmăriti de o haită de lupi până la intrarea în sat şi se hotărăşte să urmeze calea învăţăturii.

La Liceul Liviu Rebreanu găseşte condiţii mai acesibile, profesori buni - aşa că îl absolvă cu note mari. La masa de adio directorul, prof. L. Titieni le va spune: "Voi aţi fost o generaţie de sacrificiu, cobaii unei tranziţii nedrepte, dar sper că maturizându-vă în aceste condiţii veţi reuşi mai uşor în viaţă!” Începe lupta pentru existenţă şi pentru găsirea unui loc în viaţă. Devine suplinitor în învăţământ, apoi administrator la internat şi în fine director de Cămin cultural la Budacul de Jos - de unde pleacă fiincă se căsătoreşte cu fosta colegă de şcoală, Livia, acum educatoare la grădiniţa din sat şi pentru care nutrea de mult sentimente puternice. Dragostea lor rezistă, trecând peste multe piedici puse de răuvoitori şi va dăinui până în zilele noastre.

E chemat să-şi satisfacă stagiul de pregătire în armată, timp în care murindu-i tatăl, este lăsat la vatră ca întreţinător de familie. Aici cunoaşte şi partea dezumanizantă a armatei, tratarea necorespunzătoare a "răcanilor”, care sunt tunşi în batjocură şi li se dau haine necorespunzătoare de către cadrele auxiliare. Situaţia se shimbă la depunerea jurământului, în 10 dec. 1957.

Între timp devenind candidat de membru de partid şi fiu de întovărăşit, având şi o activitate culturală bună este propus de conducerea locală să plece la şcoala de ofiţeri, unde are parte de profesori cu o pregătire deosebită de la care învaţă multe şi terminând cu o medie mare speră să fie numit la Cluj, dar este repartizat la Dej, localitate faţă de care avea o aversiune - în plus era tot departe de soţie. Şi nici nu lucra în specialitate.

Dar reuşeşte să-şi formeze un colectiv de buni colaboratori, care îl regretă la plecare. Cu sprijinul mr. Pleşiţă, care îl aprecia încă din şcoală şi la cerere este mutat în Bistriţa, unde ajunge şi soţia ca educatoare.

Se instalează o perioadă de relaxare politică şi economică, Ceauşescu invita pe savanţii români rezidenţi (H.Coandă) să se întoarcă în ţară - sunt eliberaţi întemniţaţii politici, în armatî se învaţă limbi străine, se reiau legăturile diplomatice cu R.F.G -ul, "cârtiţele” subordonate puterii sovietice sunt îndepărtate din conducere, se trece la vechea împărţire ad-tiv- teritorială pe judeţe. În ţară viaţa economică ia avânt, se construiesc fabrici, hidrocentrale, oraşe. E o perioadă de belşug, care durează cam 10 ani. Autorul cunoaşte o ascensiune vertiginoasă în funcţie, fiind apreciat de cadrele superioare şi de partid, în judeţ e linişte. În timpul invaziei ruseşti în Cehoslovacia, Ceauşescu protestează vehement, fapt ca¬re îi aduce o nouă imagine în lumea apuseană. Dar reluarea relaţiilor cu Apusul favorizează şi intrarea unor agenţi străini, care la un moment dat caută să stârnească revoltă în ţară.

O bună parte a povestirii este închinată naşterii, creşterii şi educării fiului “Sănducu” - şi devenirii lui ca inginer horticultor cu o înaltă calificare, perfecţionat în Olanda, şi ocupând posturi de mare raspundere-

După trădarea lui Pacepa, imaginea ţării în străinătate se deteriorează. În interior începe lupta pentru plătirea datoriilor externe, se pun mari restricţii la consumul de alimente, energie electrică, toate produsele româneşti plecând la export. Ţăranii sunt siliţi să contracteze animale, viaţa devine tot mai rea. În jurul conducerii se strâng unii linguşitori care o îndepărtează de realitatea de jos. Asistăm la o dedublare a conştiinţei, una se spune şi alta se face. Se promovează o politică de adulare a conducătorului suprem, cenzura oprind orice protest.

Forţe malefice aplică politica: “divide şi stăpâneşte", ceea ce duce la instaurarea unei revolte mocnite. Se duce o politică demografică dură, de sporire a natalităţii, în paralel cu scăderea nivelului de trai.

Autorul se opune la politica de rotire a cadrelor, ceea ce-i aduce căderea în disgraţie, fiind trecut în pensie (la cerere), dar printr-o lucrătură perversă. Se dă ordin de păzire a recoltelor de către soldaţi înarmaţi, care urmau să tragă în orice persoană care sustrage din produse, pentru a-şi completa necesarul de alimente în familie. Printr-o înţelegere tacită cu şeful, autorul trimite soldaţii neînarmaţi, ceea ce se află la centru. Fiu de ţăran, nu poate admite măsurile neomeneşti impuse împotriva maselor sarăcite. Se simte declinul societăţii socialiste, care va duce la revoluţia din 1989.

Autorul apreciază că decăderea socialismului se datoreşte a două cauze: prima, indepărtarea partidului de masele populare, promovarea cultului personalităţii şi a doua încredinţarea sectorului de cadre cabinetului II, care a dezvoltat o adevărată “inginerie politică”.

În final autorul ne spune că munca de păzire a suveranităţii patriei în lume este o muncă atât de hulită dar atât de necesară şi care solicită nervos pe cei care o practică, pentru care motiv se consideră “soldat în cel mai lung război, războiul rece.

O carte încărcată de istorie contemporană, în desfăşurarea căreia veţi afla aspecte pozitive şi negative (povestea creerii Castelului Dracula şi a hotelului Coroana de Aur, dar şi multe sfori trase de conducători neaveniţi.) Veţi citi despre fapte eroice sau trădări, veţi recunoaşte persoane cu care v-aţi întâlnit zi de zi în viaţa publică.

Autorul concentrează o sumă importantă de date, nume de persoane, evenimentele succedându-se vertiginos, ca-ntr-o peliculă de film, cu aspecte pozitive şi negative. Pe alocuri povestirea e inviorată de redarea unor fapte ilare, savârşite de personaje nepotrivite cu locul lor de muncă, cum este scena cu învăţământul politic din şcoala de ofiţeri, când cursanţii il iau în balon pe instructor, fără ca acesta să simtă. Un personaj aparte este plutonierul Pârjol, pornit în exces spre fapte eroice.

În încheiere sunt prezentate aspecte de la “vânătorile la nivel înalt de la Bistriţa”.

368 de pagini de istorie naţională şi locală, o carte scrisă foarte dens şi care ne prezintă evoluţia unui destin individual, dar şi al ţării.

Cartea trebuie citită şi o veţi găsi la librăria “SOLLEY” de la blocul Lamă.

Virginia Brănescu