SPĂLAREA BUFNIȚELOR

E o toamnă tare capricioasă, de parcă ar fi supărat-o zeii. Sora mea face dulceață de prune, nu se mai oprește, cu un presentiment sporit al foamei ce pândește vicleană. Scutură prunii , iar fructele cad disperate în căldarea încinsă, într-un ritual neașteptat. Mătușa Cosmina n-o ajută, are altceva de rezolvat. Toată viața a făcut colecție de bufnițe. Nu reale, desigur, ci bibelouri, jucării, statuete. Bufnițe din diverse materiale, cumpărate sau primite cadou. Toți prietenii ei știau ce-și dorește, așa că, la sărbători, o vizitau aducând câte o bufniță din magazinele de lux. Da, s-au cam adunat pe etajere, iar acum, deodată, mătușa a hotărât să le spele de praf, să le reconsidere, să le trieze. Le-a numărat: cinzeci și două. A umplut un cazan cu apă caldă, în care a pus detergent de vase. A pregătit o perie catifelată. A așezat pe iarbă un cearșaf maroniu, foarte aproape de prunul încărcat al surorii. Fiecare bufniță a fost așezată cu grijă în lichidul primitor. Un cazan plin de bufnițe plutitoare, ca niște rațe ciudate. Apoi s-a produs minunea cea mare: toate bufnițele au început să zboare, una câte una, așezându-se pe ramurile prunului pentru câteva secunde, apoi reluându-și zborul, fiecare salvând câte o prună. Mătușa s-a întins obosită pe cearșaful încălzit de soarele firav. Credea că i-a scăzut glicemia și că era momentul să ia un medicament. A intrat în casă și …incredibil! Bufnițele erau acolo, mișcătoare, cu ochi globuloși, alergând după insecte și șoareci. Una dintre ele i-a adus mătușii medicamentul căutat, în ciocul ei puternic. Alta încerca să spele vasele, iar cea mai puternică s-a apucat să gătească ardei umpluți. Seara năvălea cu miros de dulceață de prune.