Stelian Dolha, despre Staţiunea Pomicolă Bistriţa: Este nevoie de o formulă de echilibru între nevoia de a restitui şi aceea de a păstra
Deputaţii din Comisia de agricultură au dezbătut, din nou, situaţia proprietăţilor de pe terenul Staţiunii Pomicole Bistriţa, fără a ajunge la o concluzie. Săptămâna viitoare, vor fi reluate discuţiile, potrivit deputatului PNL Stelian Dolha, membru în Comisia de agricultură.
"Am ridicat din nou problema proprietarilor cu sentinţe definitive pe terenurile Staţiunii Pomicole în Comisia de agricultura. Am cerut şi am obţinut ca iniţiativa legislativă a parlamentarilor bistriţeni care cer restituirea acestor proprietăţi să fie readusa în discuţia Comisiei de agricultură de săptămâna viitoare.
Am insistat că este nevoie de o formulă de echilibru între nevoia de a restitui terenurile foştilor proprietari şi aceea de a păstra suprafeţele obligatorii necesare cercetării. Punctul meu de vedere a fost îmbrăţişat inclusiv de colegii PSD din comisie, între care deputatul Liviu Harbuz, sau secretarul comisiei, Ioan Munteanu însă a fost respins cu înverşunare de alţii care consideră că proprietatea publică este de neatins.
Reprezentanţii Academiei de Ştiinţe Agricole "Gheorghe Ionescu Şişeşti" au promis ca îmi vor trimite un raport despre situaţia de la Bistriţa, însă cu certitudine proiectul de lege va fi dezbatut săptămâna viitoare”, scrie deputatul PNL Stelian Dolha pe pagina sa de Facebook.
Foto: Facebook
Citiţi şi:
- Stelian Dolha, despre Staţiunea Pomicolă Bistriţa: E nevoie de o soluţie care să nu lezeze cercetarea, dar care să fie viabilă şi pentru proprietarii trataţi abuziv
- Deputatul Stelian Dolha: Din păcate Stațiunea Pomicolă Bistrița este pe cale să piardă terenuri importante pentru cercetarea agricolă
- Stelian Dolha: Comisia juridică, raport favorabil restituirilor din Staţiunea Pomicolă Bistriţa
- Deputatul Dolha: Suprafaţa retrocedabilă a Staţiunii de Cercetare Pomicolă este de 144 hectare. Rămân 151 hectare
- Cinci parlamentari bistrițeni au făcut front comun. 59 familii își redobândesc terenurile din Stațiune Pomicolă
Comentarii
Cu ceva timp in urma erau aduse clarificari in legatura suprafaţa de teren de 151,3507 ha, detinuta de Statiunea Pomicola in conformitate cu anexa nr. 3.30 a legii nr.45/2009, ca fiind suprafata minima “indispensabilă activităţii de cercetare-dezvoltare, inovare şi multiplicării materialului biologic”. Prin urmare, aceasta suprafata care este ocupata cu colecţii de germoplasmă, livezi şi pepiniere pomicole cu soiuri noi, experienţe de lungă durată, culturi comparative de concurs şi altele, reprezinta obiectul activitatii de cercetare-dezvoltare al statiunii. Ca atare, prin diminuarea acestei suprafete statiunea ar ramane fara obiectul muncii. Afirmatia primarului ca după retrocedarea terenurilor, Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură Bistriţa va rămâne cu peste 58 de hectare si ca nu exista riscul sa se desfiinteze este cel putin idioata. Trebuie spus ca o suprafata asa de mica nu este suficenta nici macar pentru a asigura o rotatie la experiente cu plante anuale. Cu atat mai mult in pomicultura, fiind vorba de pomi, suprafata unei parcele experimentale este mult mai mare decat in cazul culturilor de camp. Prin diminuarea atat de drastica a suprafetelor experimentale, riscul ca Statiunea Pomicola Bistrita sa se desfinteze este maxim. Din pacate, in loc sa caute solutii de salvare a cercetarii pomicole, primarul Bistritei pune si el umarul la desfintarea ei.
Adaugă comentariu nou